Războiul din Ucraina „zguduie” lumea academică occidentală

În Ucraina, războiul neprovocat al Moscovei a ucis zeci de mii de oameni și a transformat orașe și sate în ruine. În universitățile din Occident, războiul a readus istoria imperialismului și colonialismului rusesc în prim-planul discuțiilor academice slave și eurasiatice - de la istorie și științe politice la artă și literatură.

Războiul determină cercetătorii, catedrele și oficialii universitari să se întrebe cum este predată istoria Rusiei, a fostei Uniuni Sovietice și a regiunii, ce manuale și surse folosesc, pe cine angajează, ce arhive explorează, până și cum ar trebui să fie numite catedrele.

Asociația pentru Studii Slave, Est-Europene și Eurasiatice (ASEEES) a făcut din „decolonizare” - pe care o descrie ca fiind „un act profund politic de reevaluare a ierarhiilor de lungă durată și adesea internalizate, de renunțare și de preluare a puterii” - tema conferinței sale din 2023.

„Invazia Rusiei la scară largă din Ucraina a condus la lansarea unor apeluri larg răspândite pentru reevaluarea și transformarea relațiilor ruso-centrice de putere și ierarhie atât în regiune, cât și în modul în care le studiem”, se spune într-un comunicat al asociației care anunță organizarea conferinței.

„Războiul este cu adevărat un eveniment cutremurător, iar mediul academic - ca parte a acestei lumi - a fost zguduit”, a declarat pentru RFE/RL Edward Schatz, directorul Centrului pentru Studii Europene, Ruse și Eurasiatice (CERES) de la Universitatea din Toronto. „Simt că este imposibil să facem lucrurile așa cum le-am făcut tot timpul. Ceva trebuie să se schimbe. Întrebarea este cât de mult se vor schimba și pe ce dimensiuni”.

Schatz spune că CERES va organiza o reuniune de două zile, în luna ianuarie, pentru a discuta o serie de probleme, inclusiv programul de studii și dacă merită să fie schimbat numele centrului. Unii profesori s-au întrebat de ce o instituție care acoperă o regiune care se întinde pe două continente, de la Atlantic la Pacific, ar trebui să aibă o singură țară - Rusia - în numele său.

Între timp, în Marea Britanie, Universitatea din Cambridge organizează o serie de prelegeri cu tema „Redefinirea studiilor slave”.

Printre alte exemple, cercetători din America de Nord lucrează la o carte de eseuri care se va concentra pe „decolonizarea artei și culturii materiale est-europene și eurasiatice”.

O traumă „trecută cu vederea”

Mulți cercetători spun că statul rus primește prea multă atenție în mediul academic, în detrimentul țărilor, regiunilor și grupurilor colonizate, inclusiv Ucraina, Caucaz și Asia Centrală, precum și al comunităților etnice minoritare din Rusia însăși. Întrucât perspectiva Sankt Petersburgului și Moscovei - capitalele Rusiei din epoca țaristă și Uniunea Sovietică - predomină.

Susținătorii decolonizării sau ai „descentralizării” solicită o includere mai activă a vocilor din aceste țări și regiuni în programele de studiu ale istoriei, literaturii, culturii, științelor politice și economice ruse, sovietice și eurasiatice.

Oxana Shevel, profesor de științe politice la Universitatea Tufts din Massachusetts și președinte al Asociației Americane pentru Studii Ucrainene, spune că mulți cercetători din regiune consideră că mediul academic a „trecut cu vederea în mare măsură” trauma provocată de imperialismul și colonialismul rusesc.

În schimb, există tendința ca accentul să se pună pe o viziune centrată pe Moscova potrivit căreia statul rusesc și cel sovietic au adus „modernizare, educație și industrializare” în aceste comunități.

„Cercetătorii care studiază regiunile non-ruse din fostul spațiu sovietic vorbesc practic pe o singură voce despre necesitatea decolonizării studiilor sovietice și post-sovietice”, a declarat Shevel pentru RFE/RL.

Însă aceste voci nu sunt auzite sau luate în seamă de toți cei din domeniu. Cercetătorii care solicită schimbarea spun că se confruntă cu rezistență din partea unor academicieni care se concentrează în primul rând pe Rusia.

Potențialul impact al schimbării care a început depășește necesitatea de a rescrie cursurile și de a încorpora materiale noi. De asemenea, ar putea afecta proiectele de cercetare actuale și viitoare și ar putea duce și la o examinare mai atentă a lucrărilor din trecut.

„Ucraina - judecată și înțeleasă greșit”

Decolonizarea „nu este o conversație foarte confortabilă pentru majoritatea colegilor mei, dar cred că este una inevitabilă, date fiind circumstanțele”, a declarat pentru RFE/RL Valentina Izmirlieva, directorul Institutului Harriman pentru Studii Ruse, Eurasiatice și Est-Europene de la Universitatea Columbia.

„Este încă o situație în curs de dezvoltare și este dificil să prezicem cum se vor schimba lucrurile peste un an”, a spus Izmirlieva.

Erica Marat, profesoară de științe politice la Universitatea Națională de Apărare din Washington și expertă în Asia Centrală, spune că eforturile cercetătorilor din Ucraina de a contesta status quo-ul în mediul academic i-a inspirat pe cei care studiază și alte regiuni dominate de Moscova. „Războiul din Ucraina și modul în care cercetătorii ucraineni se exprimă - deschide într-adevăr mult spațiu pentru noi ceilalți”, a declarat ea pentru RFE/RL.

Vitaly Chernetsky, un profesor de origine ucraineană de limbi și literaturi slave și eurasiatice la Universitatea din Kansas, spune că lucrările experților din regiunile și comunitățile non-rusești nu sunt luate suficient de în serios de către colegi, o opinie împărtășită de Marat și de alții.

Ucraina a fost „judecată și înțeleasă greșit” în Occident, în parte pentru că cercetătorii din Rusia domină discuția, a spus Chernetsky.

Ca exemplu, spune el, mulți experți în domeniu se așteptau la o cădere rapidă a Kievului, după invazia rusă din februarie, tocmai pentru că au crezut că Ucraina este o națiune „divizată”, cu un simț slab al identității naționale.

Universitățile oferă rareori cursuri de istorie sau de cultură a Ucrainei - cea mai mare țară din Europa ca mărime și a șaptea ca populație. O cauză importantă a acestei situații este lipsa cererii din partea studenților, despre care cercetătorii spun că este un rezultat al concentrării tradiționale pe Rusia, deși războiul a dus la o creștere a interesului față de Ucraina.

În programele academice, Ucraina a fost „parte a unei liste mai mari de 15 țări post-sovietice sau țări din Europa de Est între Germania și Rusia”, a declarat Chernetsky, care a devenit vicepreședinte al ASEEES la 1 ianuarie.

Diaspora ucraineană a jucat un rol major în menținerea studiilor ucrainene în Occident, finanțând profesori invitați și cursuri de limbă la anumite universități, au declarat cercetătorii pentru RFE/RL.

John Vsetecka, un student absolvent, în vârstă de 33 de ani, care își va susține anul viitor teza despre istoria ucraineană, spune că este greu pentru cercetători ca el care studiază fostele republici sovietice, altele decât Rusia, să găsească un post de profesor universitar.

„Puțini sunt cei care își părăsesc munca temporară” în calitate de cercetători sau profesori invitați, a spus Vsetecka. Rezultatul, a adăugat el, este un „exod al creierelor” de expertiză regională din mediul academic.

Influența emigranților

Cercetătorii spun că studiile privind regiunile eurasiatice ale Rusiei și studiile sovietice din Statele Unite au fost predate, tradițional, din perspectiva Moscovei, din cauza influenței exagerate a savanților de origine rusă care au contribuit la fondarea domeniului.

Clarence Manning, președinte al Departamentului de Studii Slave de la Universitatea Columbia și unul dintre puținii experți cu privire la Ucraina din vremea sa, a adus acest argument într-un articol științific din 1957.

O școală de gândire dominantă în mediul academic american susținea că „fiecare persoană din vechiul imperiu rus este un rus”, scria el. Acești savanți, numiți și „Russia Firsters” (rus. россиеведы), repetau „vechile formule tradiționale stabilite de cercetătorii ruși înainte de Revoluția [din 1917]” și tratau Rusia și, mai târziu, Uniunea Sovietică „ca pe o singură țară, unificată”.

Lipsa de atenție acordată „limbilor și istoriilor slave non-rusești” a fost „nefericită, pentru că a avut tendința de a da instruirii în centrele majore o orientare rusească, dacă nu chiar sovietică, fapt care va avea repercusiuni în perioada următoare”.

Șaizeci și cinci de ani mai târziu, aceste repercusiuni continuă să se facă simțite.

Susan Smith-Peter, profesoară de istorie rusă la Colegiul Staten Island din New York, spune că învățăturile lui Vasili Klyuchevsky, un savant din epoca imperială și unul din fondatorii istoriografiei ruse moderne, au fost în esență „transplantate” în Statele Unite.

Klyuchevsky, care a murit în 1911, a negat existența Ucrainei ca popor și cultură distinctă de Rusia, spune ea. Printre studenții săi de la Moscova s-a numărat Michael Karpovich, care ulterior a predat mai multor generații de cercetători ai Rusiei timp de trei decenii la Universitatea Harvard, între 1927 și 1957.

Kievul, Rusia Kieveană și Rusia

Karpovich „a respins legitimitatea istoriografică a unei istorii ucrainene separate”, a scris Smith-Peter într-o postare recentă pe blog, adăugând că, în consecință, lucrările cercetătorilor ucraineni „nu au fost adesea integrate în lucrările istoricilor ruși”.

O narațiune cheie transmisă de emigranți de la istoricii din epoca imperială, și încă predată pe scară largă în Statele Unite în prezent, este aceea că Rusia este succesorul direct și unic al Rusiei Kievene - un stat care a ajuns la apogeul său cu un secol înainte de fondarea Moscovei.

Putin, care a afirmat în mod fals că ucrainenii și rușii sunt „un singur popor” și a sugerat în numeroase remarci scrise și vorbite, inexacte din punct de vedere istoric, că Ucraina nu are dreptul de a exista ca stat pe deplin suveran, a folosit această noțiune extrem de simplificată de continuitate în încercarea de a-și justifica războiul.

Versiunea sa distorsionată a istoriei pare să se afle în centrul a ceea ce numeroși analiști au spus că este obsesia lui Putin de a domina Ucraina.

Invazia rusă din Ucraina „a dus la o perioadă de reflecție în cadrul studiilor rusești” și îi forțează pe cercetători să-și reconsidere viziunile, a declarat Smith-Peter.

Ea a spus că își va „schimba în mod fundamental” modul în care predă istoria rusă și sovietică pentru a include și perspectivele popoarelor colonizate și pentru a pune la îndoială continuitatea simplificată dintre Rusia Kieveană și Federația Rusă.

Ea sugerează că cercetătorii care studiază Rusia, în special cei care se ocupă de perioada sovietică, ar trebui să învețe limba ucraineană pentru a putea folosi arhivele ucrainene.

„Oamenii mor din cauza asta”

Mark Steinberg, profesor emerit de istorie rusă la Universitatea Illinois din Urbana-Champaign și coautor, împreună cu regretatul Nicholas Riasanovsky, al manualului de largă circulație „A History Of Russia” (trad. „O Istorie a Rusiei”), a declarat pentru RFE/RL că dezbaterea actuală nu este nouă.

Potrivit lui Steinberg, mediul academic s-a confruntat cu probleme similare - legate de imperialismul și colonialismul rusesc și sovietic și de modul în care trebuie acestea predate – încă de la căderea comunismului, la sfârșitul anilor 1980. El spune că domeniul s-a schimbat de-a lungul anilor, universitățile căutând acum cercetători specializați în Imperiul Rus mai degrabă decât în statul rus și care cunosc o a doua limbă regională în afară de rusă.

Cu toate acestea, invazia rusă din Ucraina a „împins domeniul cercetării să înțeleagă imperiul și colonialismul, probabil, mai bine ca niciodată”, a spus Steinberg. „Înainte erau numai discuții academice, dar acum oamenii mor din cauza asta”.

Provocarea cu care se confruntă acum cadrele universitare este aceea de a înțelege modul în care imperialismul și colonialismul rusesc influențează modul în care aceștia gândesc sau în care abordează subiectele. „Cred că aceasta este cea mai interesantă schimbare și, probabil, cea mai controversată”, a spus el.

În ceea ce privește manualul „A History Of Russia”, Steinberg a declarat că a făcut „câteva schimbări semnificative în direcția puterii sub semnul întrebării a presupunerilor simple despre continuitatea Kiev-Moscova și le va dezvolta în continuare în cea de-a 10-a ediție”.

În timp ce unele instituții și profesori au făcut deja schimbări în cursuri și programele de studii, a spus Chernetsky, domeniul are încă nevoie de schimbări „profunde, structurale”.

„Ceea ce este important aici este să nu pierdem elanul, deoarece marile instituții academice tind să fie inerte”, a spus el.

* Articol preluat de pe RFE/RL, traducere - R.B.