Schimbare de putere în Irlanda de Nord

În Irlanda de Nord, cunoscută și ca Ulster, parte a Marii Britanii, intră în scenă o „altfel de politiciană”, Michelle O'Neill, vicepreședinta partidului pro-irlandez Sinn Fein.

Noul lider de la Belfast ar putea face primul pas către o Irlandă independentă și unită.

Irlanda de Nord a numit sâmbătă un nou premier: Michelle O’Neill, din partea partidului Sinn Fein, aripa politică creată de una dintre facțiunile teroriste paramilitare din secolul XX. O’Neill este primul premier unionist al Irlandei de Nord, adică susține ideea despărțirii de Regatul Unit în favoarea unirii cu Republicii Irlanda.

Portretul femeii care în trei decenii s-a transformat din mamă adolescentă ostracizată de cei din jurul ei, în lider european, apare în The Guardian.

Partidul Sinn Fein operează în ambele capitale, Belfast și Dublin. Liderul Sinn Fein de la Dublin, unde se află în opoziție în parlamentul irlandez, a spus că unificarea insulei este mai aproape ca niciodată. New York Times explică ce presupune acest lucru.

„Voi servi pe toată lumea în mod egal și voi fi un prim ministru pentru toți”, a promis O’Neill în discursul său de inaugurare, citată de BBC. Un referendum pe tema unirii Irlandei ar putea avea loc în următorul deceniu, a spus O’Neill într-un interviu citat de RTE.

Michelle O'Neill este primul premier al Irlandei de Nord care face parte din partidul Sinn Fein, care ar susține unirea Irlandei de Nord cu Republica Irlanda.

Sfârșitul UK cum îl cunoaștem azi?

Oamenii din Irlanda de Nord aprobă din ce în ce mai mult, pe an ce trece, ideea unirii cu restul Irlandei, arată Open Democracy. Mulți au ajuns să se gândească la asta pentru că sunt dezamăgiți de lipsa de susținere de la guvernul din Londra, scrie Politico.

Irlanda a fost împărțită în două în 1921, când republica Irlanda și-a câștigat independența de Regatul Unit - dar nordul a rămas sub controlul Londrei. New York Times povestește despre războiul de independență al irlandezilor. Au urmat decenii de conflicte sângeroase între catolicii republicani (majoritatea susțin o națiune independentă) și protestanții unioniști (regaliști), oprite în 1998. Tensiuni rămân între catolici și protestanți până în ziua de astăzi - la fel și zeci de ziduri care încă îi separă, fizic. Council for Foreign Relations rezumă problema irlandeză.

### Vezi și... ### Brexit, la șapte ani după vot: puține motive de sărbătoare 

Conform acordului din 1998, Irlanda de Nord trebuie să fie guvernată împreună de republicani (majoritatea catolici) și unioniști (majoritatea protestanți), într-un mod similar cu principiul după care a fost stabilizată Bosnia. În 2022, unioniștii au părăsit guvernul în semn de protest din pricina aranjamentului post-Brexit. Ei au revenit la guvernare în ianuarie și au nominalizat tot o femeie pentru postul de vicepremier. The Guardian explică cum se împarte puterea la Belfast.

Articol preluat de la Europa Liberă România.