Potrvit datelor biroului național de statistică, prețurile de consum au cunoscut în R. Moldova în noiembrie o creștere de 12,44%, mai mult decât au anticipat toți experții, chiar și cu o scumpire absolut previzibilă a agenților energetici – doar gazele naturale, de exemplu, s-au scumpit cu 76%. Pentru a tempera inflația, Banca Națională a scumpit de câteva ori creditele, dar nu-și poate permite s-o facă mereu, pentru a nu dăuna economiei reale. Guvernul, la rândul lui, a luat și el câteva măsuri, de la compensații la măriri de salarii și pensii, dar nici el nu-și poate permite prea mari intervenții. Ce zic, pe de altă parte, experții?
Your browser doesn’t support HTML5
Biroul național de statistică a confirmat zilele trecute ceea ce a anticipat majoritatea experților: inflația în noiembrie a ajuns la peste 12%, o cifră care s-a datorat în mare parte scumpirii gazelor naturale, cu 76%, dar și a unei serii de scumpiri la produsele alimentare. Într-un top al primelor zece produse care s-au scumpit substanțial luna trecută figurează, după gaze, legumele, cu o scumpire de 46%, uleiul – cu 37%, hidrocarburile – cu 32%, ouăle – cu 19%, și cu câte 11% - carnea și laptele. În același top se mai află însă și materiale de construcție, cu o scumpire de 21%, iar termoficarea a costat mai mult cu 18%.
În timp ce inflația mare din lunile trecute era pusă de experți pe seama relansării economice post-carantină și creșterii inerente a consumului, atunci saltul din noiembrie s-ar datora în cea mai mare parte creșterii de prețuri de pe piețele internaționale, așa cum explică Alexandru Fala, economist de la Centrul Expert Grup din Chișinău:
Este un șoc și pentru toate țările din regiune...
„Deci, este un șoc și pentru toate țările din regiune. Scumpirile îi afectează pe toți. Iar când tu ai o economie în care cea mai mare pondere o au prețurile de import, iar în cazul R. Moldova e o pondere importantă de 70-80%, nu ai cum să influențezi prea tare.”
O opinie similară are și Veaceslav Ioniță, economistul de la IDIS Viitorul, care anticipează însă și un efect benefic al scumpirilor, actuale și eventuale viitoare:
### Vezi și... ### Cine vrea scumpiri deşănţate?„Situația este complicată, dar partea cea mai proastă e că nu ține de noi: dacă de regulă inflația este un factor intern, acum motorul inflației e extern. Creșterea fără precedent a prețurilor la produsele alimentare pe plan global, creșterea prețurilor la produsele energetice și creșterea prețurilor la transport – sunt trei factori globali care lovesc în acest an. Singurul motiv de optimism în ajun de sărbători e că veniturile bugetare vor fi mult mai mari decât s-au planificat și atunci guvernul ar avea la anul posibilități financiare ca să opereze o majorare de salariu care ar permite compensarea acestei inflații maxime pentru ultimii 15 ani.”
Acum motorul inflației e extern...
Confruntate, pe de altă parte, cu o rata a inflației atât de mare, dar și alta la fel de problematică prognozabilă pentru viitor, autoritățile de la Chișinău au ales să intervină cu măsuri financiare, fiscale și sociale: Banca Națională a scumpit în câteva rânduri creditele pentru economie, iar guvernul, proiectând noi majorări de pensii și salarii, a decis totodată să compenseze substanțial creșterea de cheltuieli pentru consumul de agenți energetici. Măsurile au fost corelate și cu o politică fiscală neîmpovărătoare, ceea ce nu împiedică totuși criticile din partea opoziției. Ce soluții economice, în plus la cele în curs, iau însă în calcul economiștii? Iată cum răspunde acestei întrebări Veaceslav Ioniță, economistul de la IDIS Viitorul:
„Nu prea există alte instrumente, decât cele pe termen lung, care țin de asigurarea unei economii concurențiale. La noi multe prețuri sunt mari pentru că avem așa-numita rentă de monopol, dar asta la modul serios nu o poți rezolva timp de câteva luni. Deci, ca și acțiuni imediate, autoritatea care poate interveni și intervine este Banca Națională. Ar mai fi aspectul de reglementare. Uitați-vă, să zicem, cum în prezent ministerul infrastructurii și dezvoltării regionale, în calitate de reglementator, nu a dat curs majorării de prețuri cerute de transportatori. Dacă mai avem și la transport majorare, imaginați-vă unde se va duce inflația. Însă ministerul nu a dat curs majorării, pentru că crede că în acest domeniu există multe rezerve de optimizare a costurilor: avem mii de rute nenecesare, deci sunt rezerve de optimizare.”
### Vezi și... ### Aşteptând, cu emoţie, factura la gazele naturaleO sugestie a lui Alexandru Fala, economistul de la Expert Grup, e promovarea mai energică a eficienței energetice. Ce legătură ar avea ea, însă, cu prețurile? Iată explicația expertului:
„Dacă noi suntem importatori de energie și consumăm atât de mult, trebuie să ne gândim și la asta. Un exemplu de politici în acest sens ar fi, probabil, să se livreze la toate instituțiile publice termostate și să se pună un nivel de temperatură mai scăzută. Deci, dacă oamenii sunt obișnuiți să stea la temperaturi de 24 grade, să se reducă la 20, de exemplu.”
Oponenții politici ai noului guvern de la Chișinău spun, pe de altă parte, că creșterile de salarii și pensii, programate să se producă anul viitor, vor fi “înghițite” în totalitate de scumpirile așteptate, prin urmare executivul ar trebui să ofere sprijin mai generos economiei, pentru a o ajuta să evite scumpirile la propriile produse. Există și reproșuri de nedorință de a interveni cu noi reglementări în prețuri, ceea ce la părerea ambilor experți, însă, e totul nepotrivit, mai ales pentru o economie ce se vrea liberă.