Întruniți în ședință pe 23 octombrie, membrii CSP au aprobat mai întâi regulamentul pentru selectarea candidatului la funcția de procuror general. La propunerea ministrei Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a fost anunțat imediat concursul.
Regulamentul va fi publicat ulterior pe site-ul CSP. Termenul depunerii actelor este 22 noiembrie.
Potrivit legii procuraturii, pentru funcția de procuror general pot candida persoane care au o experiență de, cel puțin, 10 ani în domeniul dreptului, obținută în R. Moldova sau în străinătate, dintre care, cel puțin, 5 ani în calitate de judecător, procuror, avocat sau ofițer de urmărire penală.
Concursul va avea două etape: preselecția candidaților și interviul la CSP. Candidatul ales de CSP urmează să fie confirmat și de președintă. Șefa statului poate respinge o singură dată candidatura propusă de CSP.
Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general pe 26 septembrie, după ce a fost suspendat timp de aproape 2 ani, având mai multe dosare penale. Președinta Maia Sandu a explicat că în această perioadă a așteptat o decizie a instanțelor naționale care ar confirma legalitatea eliberării lui Stoianoglo din funcție de CSP în urma verificării performanțelor.
Pe 24 octombrie CEDO urmează să se expună asupra legalității suspendării lui Stoianoglo. Între timp, interimatul este asigurat de Ion Munteanu.
### Vezi și... ### Alexandr Stoianoglo a fost demis din funcția de procuror general, după 2 ani de suspendare