Se „curentează” Chișinăul cu sursele alternative de electricitate?

Imagine generică

În contextul situației excepționale, autoritățile moldovene au organizat un concurs public pentru procurarea curentului electric de alternativă în cazul în care Centrala de la Cuciurgan din regiunea transnistreană sistează livrările pe malul drept. Acest concurs a eșuat, un singur operator a depus dosarul, dar nici acela nu a îndeplinit cerințele caietului de sarcini, scrie portalul Mold-street.com. Licitația se referă la luna aprilie și s-a vrut o repetiție la ce ar urma să se întâmple în luna mai, când expiră contractul de livrare a electricității și ar putea apărea probleme cu furnizarea de gaz din Rusia, ori tocmai din acest gaze se produce electricitate la Cuciurgan.

Your browser doesn’t support HTML5

Se „curentează” Chișinăul cu sursele alternative de electricitate?

Diversificarea surselor de energie a fost una temele puse în discuție la Berlin, la reuniunea donatorilor pentru Republica Moldova. Iar primul-ministru Natalia Gavrilița a repetat cu acest prilej că țara sa poate procura curent mai cu seamă de la operatori din Ucraina și de la centrala Cuciurgan de peste Nistru (controlată de un concern rus) prin intermediul căreia numeroși experți au spus s-ar finanța, indirect, separatismul regiunii transnistrene. Asta pentru că electricitatea este produsă din gazele livrate acestei părți a Republicii Moldova de către Gazprom, dar care nu sunt plătite, iar datoriile ce depășesc deja 7 miliarde de dolari. În schimb, profitul obținut este virat regimului de la Tiraspol pentru cheltuieli sociale.

Cum Ucraina este în război, iar situația de pe teren se poate schimba de la o zi la alta, guvernarea de la Chișinău a încercat să prevină un scenariu pesimist, potrivit căruia separatiștii transnistreni ar opri parțial sau total livrările către malul drept al Nistrului.

În acest fel se explică dispoziția numărul 2, din 25 februarie, a Comisiei pentru Situații Excepționale, care cere activarea de contracte cu furnizori alternativi de energie electrică, dacă livrările de la Cuciurgan încetează. Aceste contracte ar fi urmat să fie semnate până la 31 martie. Doar că interesul pentru ele a fost aproape zero, iar fostul directorul general al Agenției pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, are o posibilă explicație pentru eșecul licitației: cei din sector ar fi fost conștienți că scenariile avansate sunt ipotetice, și din cauza asta aceea nu au dorit să se complice cu setul de acte necesar unui concurs public.

### Vezi și... ### Cum va influența războiul economia transnistreană – Tiraspolul vede doar scenarii negative

Parlicov este optimist în ce privește securitatea energetică. R. Moldova nu va rămâne fără curent electric, doar că alternativele din Occident ar putea fi cel puțin de două ori mai scumpe decât ce oferă centrala de peste Nistru. „Rețelele deja permit, procedurile de achiziții deja permit. Putem primi oferte competitive de la mai mulți furnizori, din România, din Ucraina – prețurile vor fi semnificativ mai mari”, spune el.

Cuciurganul ar putea face o ofertă de preț Chișinăului dacă ar fi sigur că va avea gaze după 1 mai, presupune Victor Parlicov. Oficialităile de la Chișinău și reprezentanții Gazprom conveniseră în toamnă să decidă până la 1 mai soarta unor datorii istorice pe care le are malul drept la gaze, de aici și incertitudinea perspectivelor energetice, continuă Victor Parlicov.

„Problema acum va veni din partea transnistreană. Ei sunt cei care trebuie să aibă acea înțelegere cu Gazprom cum rușii asigură că le livrează gaze, în ce regim doresc – gratuit sau la preț redus – ca ei să poată lucra. Dacă Centrala Termoelectrică Moldovenească nu funcționează, asta înseamnă pur și simplu devastarea regiunii transnistrene din punct de vedere energetic, economic, din punctul de vedere al bugetului lor. Cum la ei se termină formula cu gazul care e livrat gratuit în regiunea transnistreană, cum dispare brusc iluzia independenței”, explică Victor Parlicov.

### Vezi și... ### ANRE: tarifele la electricitate cresc de la 1 aprilie

Directorul general al Agenției Proprietăți Publice, Eugeniu Cozonac, afirmă că se poartă negocieri cu diverși operatori, inclusiv din Ucraina, chiar dacă în țara vecină există multiple riscuri de alimentare legate de operațiunile militare.

„Energocom are mai mulți ani de relații de colaborare du furnizorii de energie electrică din Ucraina. Știm care este situația, sunt și anumite riscuri, dar este experiența de lucru cu ei și dacă furnizorii de energie electrică din Ucraina vor participa, avem această experiență. Există și potențialul tehnic de procurare din România, dar acolo e nevoie de anumite ajustări legislative pentru a face acest schimb comercial”.

Unii experți în energetică au admis că cei de la Cuciurgan ar dori să obțină o ajustare de preț, întrucât resursele energetice s-au scumpit peste tot în Europa. E politica practicată de ei de mai mult de un deceniu, când au micșorat sau mărit tarifele, dar sub ofertele companiilor ucrainene, reușind să câștige mai mereu concursurile în R. Moldova, unde iese învingător de obicei cel care oferă cel mai bun preț.