Pe 1 octombrie se încheie depunerea documentelor pentru înregistrarea candidaților, conform calendarului stabilit de CEC.
Până acum au fost înregistraţi șase candidaţi – Maia Sandu, Renato Usatîi, Andrei Năstase, Tudor Deliu, Igor Dodon și Violeta Ivanov. Iar de vineri, 2 octombrie, începe oficial campania electorală.
„Uniunea Europeană sprijină pe deplin consolidarea instituțiilor democratice din Republica Moldova, precum și dreptul poporului Republicii Moldova de a-și exprima voința în alegeri libere și corecte”, se arată într-o declarație dată miercuri de purtătorul de cuvânt al șefului politicii externe a Uniunii Europene, Joseph Borrell. În declarația europeană se cere transparența finanțării „partidelor și campaniilor electorale”, facilitarea muncii observatorilor internaționali la alegeri dar mai ales organizarea de alegeri sigure, în contextul pandemiei de coronavirus.
Germania – în calitatea ei de președintă a Uniunii Europene - a dat de asemeni miercuri publicităţii o declaraţie referitoare la importanta alegerilor prezidențiale din Moldova, din 1 noiembrie.
Potrivit declaraţiei, publicată de ambasada Germaniei la Chişinău: „Miza este foarte mare pentru cetățenii Republicii Moldova în ceea ce privește respectarea standardelor democratice și consolidarea statul de drept, în conformitate cu angajamentele țării în temeiul Acordului de asociere ca cadru al relațiilor sale cu UE.”