Au mai rămas 20 de zile până la expirarea datei de depunere a deckarațiilor pe venit, pe 3 mai, iar tot pănă atunci cetățenii moldoveni pot direcționa două procente din impozitul lor pe venit unei organizații obștești sau uneia din cultele religioase. Plătitorii de taxe pot alege una din cele peste o mie de organizații cărora ar putea să le direcționeze două procente din suma impozitului pe venit către bugetul statului iar pentru asta e nevoie doar să indice în formularul declarației codul fiscal al organizației pe care o sprijină.
Your browser doesn’t support HTML5
Mecanismul funcționează din 2017. Anul trecut, cam 35.000 de contribuabili l-au folosit, un număr care poate crește însă dacă ONG-urile vor fi mai active în promovarea activităților lor, crede Serghei Neicovcen, directorul executiv al Centrului Contact, organizație ce oferă consultanță altor ONG-uri pentru a obține sprijinul publicului. Iată câteva idei ale lui Serghei Neicovcen:
- Sumele acumulate urmare a mecanismului de desemnare procentuală nu sunt mari, dar există potențial și donațiile pot contribui la durabilitatea unor servicii.
- Procedura de direcționare a 2 % este simplă, dar depinde de încrederea pe care o au contribuabilii în organizațiile obștești. ONG-urile întâmpină dificultăți în raportarea cheltuielilor și demonstrarea faptului că folosesc banii obținuți pentru acțiuni de utilitate publică.
- Autoritățile ar trebui să se implice mai mult în promovarea acestui mecanism, fiindcă statul este beneficiarul final, prin serviciile acordate cetățenilor săi.
- Direcționarea a 2% este o formă de activism civic, care arată contribuția cetățeanului și participarea sa la tot ce se întâmplă în societate.
Serghei Neicovcen: „Sigur că pentru asta trebuie elaborată și dezvoltată o campanie de informare, dar nu toate organizațiile cunosc foarte bine ce trebuie să facă, nu cunosc foarte bine cum funcționează acest mecanism și pentru aceasta noi organizăm aceste consultații. Interesul este destul de mare, chiar dacă acest mecanism lucrează deja de câțiva ani, hai să spunem așa, nu primul an, deja al cincilea an acest mecanism funcționează, dar totuna în fiecare an apar organizații noi care se înregistrează la ASP ca beneficiari de 2% și aceste organizații sigur că au nevoie de această informație și consultație, dar și acele organizații care de mai mulți ani sunt înregistrate la fel au nevoie de această consultație sau unele organizații care au încercat acest mecanism și în anii precedenți au primit sume poate mici și consideră că au potențial de a primi sume mai mari tot aplică la aceste consultații.”
Europa Liberă: ONG-urile trebuie să se facă mai bine cunoscute în comunitățile lor, să vorbească mai mult despre servicii sau cum pot obține mai lesne adeziunea publicului?
sunt sume modeste și organizația trebuie să înțeleagă cum să gestioneze și unde pot să cheltuie acești bani
Serghei Neicovcen: „În primul rând, organizațiile trebuie să decidă pentru ce au nevoie de aceste două procente. Este important ca organizația să înțeleagă din start că sumele care sunt acumulate din 2% nu sunt sume foarte mari, practica de patru ani arată că sunt sume modeste și organizația trebuie să înțeleagă cum să gestioneze și unde pot să cheltuie acești bani. În viziunea noastră, trebuie să promoveze anume acest scop, dar unde trebuie să ajungă această informație, în primul rând, sigur că sunt beneficiari ai organizației, acei constituenți cu care organizația conlucrează în fiecare zi. Anume ei sunt primii potențiali donatori sau cei care pot să direcționeze acele 2% și trebuie să le prezinte lor toată informația cum este posibil să fie direcționate aceste 2%, că este o procedură destul de ușoară, o procedură foarte utilă pentru organizație.”
Europa Liberă: Presupun că ar trebui ca plătitorul de impozite să aibă și un anumit grad de încredere în organizația căreia îi direcționează aceste 2%.
Serghei Neicovcen: „Da, absolut. Noi la consultările noastre asta și le spunem, că este important nu pur și simplu să informați potențialii donatori, dar să le creșteți această încredere în asociație și în ceea ce faceți, că este important să arătați că lucrurile sau acțiunile pe care le desfășurați pe parcursul anului sunt de utilitate publică și acele acțiuni sunt și pentru acești beneficiari. Noi chiar spunem că trebuie să aveți o abordare individuală dacă trebuie cu acești potențiali donatori, să discutați cu ei.”
### Vezi și... ### Mai multe ONG-uri condamnă tentativele de intimidare a jurnaliștilor de investigație
Europa Liberă: Pe cât sunt de obișnuite organizațiile obștești sau alte entități să facă raportare publică, să vorbească despre proiectele lor, ce au reușit să facă?
Serghei Neicovcen: „Noi ce urmărim în ultimii ani cred că și datorită acestui mecanism de 2%, nivelul de raportare a crescut. Nu putem să spunem că a crescut considerabil, dar el a crescut în comparație cu anii precedenți, organizațiile înțeleg că nu este suficient să-l informezi că este o așa posibilitate și organizația noastră vrea să cheltuiască banii aceștia pentru o cauză socială. Este important să arăți ce ai făcut în anii precedenți, ce ai realizat, care a fost impactul acțiunilor și sigur că organizațiile publică aceste rapoarte pe paginile lor. Mai problematic și capitolul la care noi lucrăm destul de intens e ca organizațiile să publice nemijlocit și rapoartele despre cheltuielile din banii cei 2%.”
Europa Liberă: De exemplu, am asigurat durabilitatea unui serviciu social, am achitat pentru X număr de prânzuri calde ș.a.m.d.?
Serghei Neicovcen: „Absolut. Dacă arăți acest exemplu, 2021 din suma acumulată, spre exemplu, de 20-30 de mii de lei am asigurat, bunăoară, hrana alimentară pentru 20 de persoane în etate, timp de jumătate de an și anul acesta vrem să asigurăm pe durata întregului an pentru 30 de oameni și avem nevoie de 50 de mii de lei, sigur că asta motivează cu mult mai mult oamenii să contribuie cu aceste 2%.”
### Vezi și... ### Erorile statului în relația cu biserica și cu cadrele medicaleEuropa Liberă: Statistica de anul trecut arată că organizațiile necomerciale au împărțit puțin peste 8 milioane de lei, în jur de 1 milion de lei a ajuns la culte religioase. Cunoașteți care e situația în cazul cultelor, se mizează pe aceeași formă de comunicare cu beneficiarii, pe această raportare?
Serghei Neicovcen: „Despre raportare nu pot să spun nimic. Cultele religioase au comunitatea lor, această comunitate este destul de activă și așteptările noastre erau că comunitatea religioasă o să adune cu mult mai mulți bani. Cred că nu este utilizată la maximum capacitatea acestei comunități religioase, noi nu prea avem informații, și numai de la cultele religioase, dar și de la asociațiile obștești. Este o problemă foarte mare la raportare despre aceste 2%, adică despre cheltuieli, exact unde au fost cheltuite aceste 2%.”
Europa Liberă: Fiind interesate de acest mecanism de direcționare a 2 la sută din impozitul pe venit, ONG-urile țintesc și o durabilitate mai mare pentru anumite servicii, există această preocupare la nivelul organizațiilor obștești, ea menține anumite servicii care sunt în folosul comunității?
Serghei Neicovcen: „Este prematur să vorbim despre această durabilitate, dar sigur că este o contribuție la această durabilitate foarte bună. Dacă aceste 2%, spre exemplu, din an în an asigură tot mai mult o acțiune concretă a organizației sau o activitate, sau un departament al organizației, sigur că ea contribuie la durabilitatea acestui serviciu și organizația dacă țintește că, bunăoară, în 5 ani acest serviciu poate să fie acoperit în proporție și chiar până la 100% din 2% este un scop foarte-foarte bun. Iarăși, din experiența noastră, unele organizații anume țintesc că în timp de ceva ani din punct de vedere strategic poate să fie asigurat acest serviciu numai din 2%. În acest an am acumulat 10 mii, peste un an am acumulat 30 de mii, pe urmă am acumulat 50 de mii și așa organizațiile pot ținti să acumuleze din 2% o sumă anumită care este planificată și poate să asigure acest serviciu pentru beneficiarii lor și fără a aplica la alți donatori, fără a căuta bani din alte surse pentru un serviciu. Acesta este un lucru foarte bun.”
### Vezi și... ### Cât de eficientă este Inspecția muncii?Europa Liberă: Datele furnizate de Serviciul Fiscal de Stat arată că din 2017, de când a început să funcționeze acest mecanism, a crescut constant numărul plătitorilor de impozite care direcționează 2 la sută, a crescut numărul organizațiilor care se înscriu în lista pentru a beneficia de acest mecanism și putem constata că există o înțelegere de ambele părți a avantajelor generate de acest mecanism?
Serghei Neicovcen: „Da, este în creștere. Numai anul 2019, primul an de pandemie a arătat o scădere, dar în general avem o creștere și a sumelor acumulate, și a numărului beneficiarilor și desigur o creștere a numărului persoanelor fizice care direcționează aceste 2%, dar potențialul este încă destul de mare. Probabil că este necesar de făcut niște pași suplimentari și de făcut o informare mai largă și în această informare părerea noastră e că trebuie să fie implicate nu numai organizații necomerciale, dar cumva și autoritățile trebuie să promoveze acest mecanism, căci așa se pare că autoritățile au creat această oportunitate, acest mecanism ca drept pentru persoanele fizice și ca un suport pentru organizații, dar autoritățile înseși nu promovează acest mecanism. Noi totuși de fiecare dată spunem că în primul rând beneficiază nu organizația, beneficiarul final este statul, întrucât statul prin acest mecanism asigură foarte multe servicii pe care le asigură organizațiile necomerciale pentru cetățenii acestui stat. Și noi considerăm că și statul trebuie să se alăture acestei campanii de informare și să promoveze acest mecanism și noi suntem siguri că dacă o să se implice mai mult și fiscul, și autoritățile în acest mecanism o să avem rezultate cu mult mai frumoase și o să acumulăm cu mult mai mari resurse pentru organizații, dar urmează să avem aceste discuții mai intense ca să ajungem la aceste înțelegeri.”
Europa Liberă: Una din părerile activiștilor era că campanii de promovare a mecanismului nu trebuie să se facă doar în aceste 2-3 luni înaintea termenului limită de depunere a declarațiilor, dar să se facă anul împrejur.
Scopul acestor campanii de informare este de a informa despre această oportunitate pentru persoanele fizice
Serghei Neicovcen: „Din perspectiva unei strategii de colectare de fonduri, desigur că această campanie de informare trebuie să aibă intensitate sau culminație acum, în ultimele două luni, că anume în aceste două luni oamenii își amintesc despre această obligațiune sau unii de dreptul de a prezenta declarații la fisc. Scopul acestor campanii de informare este de a informa despre această oportunitate pentru persoanele fizice și de a arăta, într-un fel, acest drum destul ușor de parcurs pentru a direcționa 2%. Pe parcursul anului, organizațiile nu trebuie să deranjeze tare mult potențialii donatori despre această oportunitate, ei trebuie să informeze despre ceea ce ei fac și, în special, din 2%. Aceste informații, cu părere de rău, apar foarte rar pe parcursul anului și aici activiștii civici au perfectă dreptate că pe parcursul anului organizațiile tot mai mult trebuie să discute despre faptul că o activitate anume a fost realizată din 2%, iar o altă acțiune a fost parțial desfășurată parțial din contribuția de 2%. La fiecare acțiune acolo unde sunt cheltuiți bani din 2% trebuie să fie menționat acest lucru, pentru ca această informație să ajungă și la acea persoană fizică care a direcționat banii în anul precedent. Aceasta și este acea informare și când o să ajungem la perioada de prezentare a declarațiilor să fie cu mult mai ușor de convins oamenii care au direcționat anul trecut să direcționeze și anul viitor și, totodată, oameni noi să direcționeze aceste 2%.”
Europa Liberă: Pe termen lung, credeți Dvs., ce efecte poate avea acest mecanism, or oamenii care au donat un an-doi, probabil sunt și ei mai atenți la ceea ce se întâmplă în comunitate? Putem spune că spiritul civic are numai de câștigat în urma acestui exercițiu?
Serghei Neicovcen: „Sigur că acest mecanism are o perspectivă foarte bună, în primul rând, pentru că prin acest mecanism noi creăm aceste relații între constituenți, cei care direcționează aceste 2% și organizații și crește nivelul de încredere în ceea ce fac organizațiile necomerciale. Acești constituenți văd rezultatele concrete și unii chiar urmăresc, dacă unii spun că aceste 2% până la urmă nu-s banii mei, dar banii statului și statul pur și simplu îmi oferă oportunitatea aceasta și dreptul ca să direcționez, dar oricum oamenii aceștia urmăresc aceste organizații acolo unde au fost direcționate aceste 2% și văd rezultatele, impactul acestor contribuții de 2%, creează aceste relații cu mult mai strânse între societate în general și organizațiile necomerciale și creează acest spațiu de interacțiune în viitor. Și aceasta într-un fel face ca potențiali constituenți, potențiali parteneri sunt mai apropiați de organizații și acesta este un lucru foarte benefic pentru dezvoltarea în general atât a sectorului, cât și a societății noastre. Faptul că în această investiție participi și tu este foarte important, pentru că nu toți sunt activiști civici, dar chiar atitudinea ta, poziția ta prin direcționarea acestor 2% tot este un fel de activism civic, care arată contribuția ta și participare ta în tot ce se întâmplă în societate.”