Guvernatorul regional Oleh Kiper spune că Rusia a lansat rachete de croazieră de tip Kalibr de pe navele din Marea Neagră, distrugând un terminal de cereale și rănind două persoane.
„Din nefericire, a fost lovit un terminal de cereale al uneia dintre întreprinderile agricole din regiunea Odesa. Inamicul a distrus 100 de tone de mazăre și 20 de tone de orz. Două persoane au fost rănite în urma exploziei”, a declarat Kiper.
Kiper a precizat că, la început, două rachete au lovit silozul pentru cereale, provocând un incendiu, apoi o a treia rachetă a lovit în timp ce pompierii încercau să stingă flăcările. „O altă rachetă a lovit același terminal, avariind echipamentele agricole și de salvare. Incendiul extins pe o suprafață de peste 200 de metri pătrați a fost stins rapid", a declarat Kiper.
La Moscova, Ministerul rus al Apărării a declarat că flota militară a efectuat un „exercițiu” cu foc real în nord-vestul Mării Negre la 21 iulie, la doar câteva zile după ce Kremlinul a declarat că navele de marfă care se îndreaptă spre porturile ucrainene din Marea Neagră vor fi considerate potențiale ținte militare.
Flota Mării Negre „a efectuat trageri reale cu rachete de croazieră antinavă asupra navei țintă din poligonul de antrenament de luptă din partea de nord-vest a Mării Negre”, a declarat ministerul într-un comunicat pe Telegram.
Pe 20 iulie, rachetele rusești au lovit regiunile Odesa și NIkolaev, ucigând două persoane, rănind alte 20, inclusiv cinci copii, și provocând daune importante instalațiilor portuare și silozurilor de cereale.
Atacurile au lovit și zone rezidențiale din centrul orașului Odesa și NIkolaev, incendiind zone mari.
Your browser doesn’t support HTML5
Ministerul ucrainean al Energiei a declarat că au fost vizate terminalele de cereale și infrastructura portuară din porturile Odesa și Ciornomorsk. În Ciornomorsk, 60 de mii de tone de cereale au fost distruse, a spus ministerul.
Ministerul rus al Apărării a declarat că seria de atacuri asupra sudului Ucrainei a vizat unități unde, spune oficiali de la Moscova, Ucraina ar construi drone maritime de tipul celei care, după cum susțin rușii, ar fi deteriorat un pod din regiunea anexată a Crimeei.
Dar președintele ucrainean Volodimir Zelenski afirmă că atacurile rusești au vizat „în mod deliberat” acele zone din regiunea Odesa folosite pentru a exporta cereale, după ce Rusia a refuzat să prelungească acordul cu cereale.
„Aproximativ un milion de tone de alimente sunt stocate în porturile atacate astăzi. Exact volumul care ar fi trebuit să fie livrat țărilor consumatoare din Africa și Asia cu mult timp în urmă”, a spus Zelenskiy într-un mesaj video.
### Vezi și... ### SUA avertizează: Navele de marfă din Marea Neagră ar putea fi atacate de Rusia„Toată lumea ar trebui să tragă Rusia la răspundere pentru teroare”, a adăugat el.
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a criticat atacurile din apropierea orașelor-port de la Marea Neagră.
„Aceste atacuri nu au impact doar asupra Ucrainei. Observăm deja efectul negativ asupra prețurilor globale la grâu și porumb, care au efecte devastatoare asupra întregii lumi și, mai ales, celor vulnerabili din emisfera sudică", spune Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Guterres, citându-l pe acesta.
Intensificarea atacurilor pe Marea Neagră survine în momentul în care Kievul raportează o nouă încercare a Rusiei de a reveni la ofensiva din nord-est.
„Inamicul continuă să-și concentreze principalele eforturi asupra Kupianskului, în regiunea Harkov, în Liman, Bahmut, Avdiivka și Mariinka, în regiunea Donețk, unde s-au înregistrat 32 de ciocniri de trupe în ultima zi”, a declarat Statul Major al armatei ucrainene pe 21 iulie.
Apărătorii ucraineni din Kupiansk au respins atacurile trupelor ruse la sud-vest de Masiutivka, a adăugat armata.
În același timp, autoritățile de la Washington au spus că munițiile cu dispersie furnizate de SUA sunt desfășurate pe teren. Purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, John Kirby, a declarat că munițiile au un impact asupra formațiunilor defensive și manevrelor rusești. „Am primit feedback inițial de la ucraineni și le folosesc destul de eficient”, a spus Kirby la o conferință de presă.
Tot pe 20 iulie, Valeri Zalujni, comandantul șef al forțelor ucrainene, a avut o convorbire telefonică despre situația operațională de-a lungul întregii linii de front cu generalul american Mark Milley, președintele Statului Major al Armelor Reunite.
„Forțele armate ale Ucrainei, în ciuda terenurilor minate extrem de complexe ale inamicului, a baricadelor antitanc și a unui sistem de distrugere prin incendiu, macină sistematic forțele inamicului și continuă să desfășoare acțiuni ofensive pentru a elibera teritoriul. Avem succes în mai multe domenii. Soldații noștri sunt eroi", a spus Zalujni pe Facebook.
Relatările de pe câmpul de luptă nu au putut fi verificate din surse independente.