La intrarea în Șirokino vezi sate de pe litoral pustii și tancuri ascunse în văi, gata de luptă. Pe prima linie de front sunt tranșee lungi de sute de metri. Soldații spun că fără ele nu se poate – pozițiile lor sunt atacate zilnic cu armament greu. Cercetașul căruia i se spune „Belîi” e la război deja de un an, iar la Șirokino a ajuns acum o lună și jumate.
„Cum mureau băieții noștri atunci, așa mor și acum”, spune „Belîi” corespondentului Current Time TV.
Soldații ucraineni au în dotare doar arme de calibru mic, pentru a respecta înțelegerea de la Minsk. Totuși, ei spun că se simt destul de siguri pe sine, chiar dacă „duelul” nu este la egal. Un militar spune că acum, de această parte a frontului, inamicul își concentrează forțele.
Your browser doesn’t support HTML5
Pentru o mai bună strategie militară, comandantul spune că le lipsește un lansator de rachete anti-tanc și artilerie, precum Grad-urile.
„Nu ni se permite utilizarea Grad-urilor”, spune comandanul batalionului – „Sobol”. „Dar dacă ei vor ajunge aproape de noi și folosirea lor va fi legală, ne vor trebui. Dar aici, în zona asupra căreia se aplică înțelegerile de la Minsk, nu există niciun sistem de artilerie. Nici lansatoare de rachete, nici sisteme de auto-propulsare.”
Între timp, localnicii părăsesc Șirokino și localitățile din apropiere.
„O femeie de la marginea Șirokino a plecat acum două zile. Bunicuța de 86 de ani s-a pornit pe jos printre pozițiile lor spre Mariupol, soldații noștri au ajutat-o”, a spus comandantul „Sobol”.