„Situațiile de criză cer soluții de criză” (Monica Macovei despre reformele din R. Moldova)

Monica Macovei, fosta ministră a justiției din România și fostă europarlamentară, Praga, 13 iunie 2014.

„Independența procurorilor și a judecătorilor nu este independența lor personală, nu este dreptul lor de a face orice sau de a nu face nimic, este dreptul oamenilor”, a declara Monica Macovei, fostă ministră a justiției în România, într-un interviu cu Europa Liberă.

Dreptul oamenilor la o justiție corectă și independentă, dar care aduce rezultate. „Situațiile de criză cer soluții de criză”, a mai argumentat Macovei, dând astfel dreptate președintei Maia Sandu și majorității PAS, care recent, printr-o serie de amendamente, au creat posibilitatea evaluării instituțiilor și implicit a șefilor instituțiilor subordonate Parlamentului, dar și a Procuraturii Generale.

Totodată a fost eliminat concursul pentru șefia Consiliului Național Anticorupție, o „simplificarea” a procedurii - cum argumenta președinta Maia Sandu luni seară, la TV8 – pentru că în ultimă instanță, cuvântul decisiv îl are tot majoritatea parlamentară.

Monica Macovei, creditată cu înființarea unui parchet anti-corupție funcțional, Direcția Națională Anticorupți (DNA) în România, a mai declarat la Europa Liberă că evaluarea internă și externă a procurorilor și judecătorilor este o etapă-cheie în reforma justiției, „cea mai grea reformă”, în opinia sa, din toate care trebuie făcute.