Dumitru Diacov a anunțat că nu mai candidează la un mandat de deputat, pentru prima dată în 27 de ani, tocmai când un alt veteran al politicii moldovene, Vladimir Voronin a decis să revină în marea politică și să conducă lista blocului socialiștilor și comuniștilor la anticipatele din 11 iulie.
În vârstă de 69 de ani, Diacov spune că vrea să contribuie prin retragerea sa la „întinerirea echipei” Partidului Democrat, al cărui președinte de onoare este. Voronin, de 79 de ani, spune că revine ca să lupte cu unioniștii, cu jandarmii români și cu soldații NATO alături de Igor Dodon, pe care nu l-a făcut trădător mai în toate interviurile date în ultimul deceniu.
Este drept că Voronin a tras lozul norocos, blocul său e ca și intrat în parlament, iar el e pe primul loc. În cazul lui Diacov, poama e cam acră. Era pe locul cinci pe o listă cu șanse nu mici, ci foarte mici.
PS: În 2017, Diacov a publicat o fotografie cu el și Voronin pe plajă, la Atlantic City, Statele Unite, în septembrie 2000. Cei doi au mers în America la scurt timp după ce au făcut reforma constituțională și au instalat regimul parlamentar de guvernare, au zădărnicit planurile lui Petru Lucinschi de a face republică prezidențială și au pregătit terenul pentru opt ani și ceva de guvernare comunistă în frunte cu Voronin.
În timp ce acasă Voronin promitea să oprească tancurile NATO în drumul lor imaginar spre Breansk, sau să unească R. Moldova cu uniunea Rusia-Belarus, americanilor le promitea, în cuvintele lui Diacov, să sprijine activ democratizarea Moldovei.
V-ar mai putea interesa:
La o țară mică, un titanic pe potrivă