Studiu: Bărbații din R. Moldova, tot mai implicați în creșterea copiilor

Bărbații se implică tot mai mult în educația copiilor, dar încă persistă unele stereotipuri legate de rolul femeii, arată un studiu privind egalitatea de gen.

Tot mai mulți bărbați din R. Moldova se implică în creșterea și educația copiilor, deși majoritatea dintre ei încă atribuie aceste sarcini și cele legate de treburile casnice femeilor. Constatările au fost publicate în raportul „Bărbații și egalitatea de gen” pe anul 2024.

Studiul, realizat de către Centrul de Drept al Femeilor (CDF), relevă că se mențin unele stereotipuri legate de rolurile tradiționale atribuite femeilor în familie, percepute în mare parte ca principalele responsabile de îngrijirea copiilor și treburile casnice. Totuși, bărbații se implică tot mai mult în educația copiilor, iar jumătate dintre ei cred că trebuie să se implice zilnic în creșterea copiilor, să se joace cu ei, să-i ducă la grădiniță și să le poarte de grijă.

De altfel, de la începutul acestui an, tații se pot implica mai mult în creșterea copiilor, după ce Parlamentul a modificat legislația, care acum le acordă dreptul la un concediu paternal de până la 15 zile, pe parcursul primelor 12 luni de la nașterea copilului.

Raportul mai arată că tot mai mulți oameni recunosc și condamnă violența domestică, iar tot mai puțini cred că femeile trebuie s-o tolereze de dragul familiei. Totuși, unii bărbați se simt amenințați de extinderea drepturilor femeilor, iar jumătate dintre ei consideră că femeile i-au locurile de muncă destinate bărbaților.

Studiul relevă și multe percepții îngrijorătoare legate de viol, cu peste 30% dintre bărbații chestionați considerând că o femeie violată poartă o parte din vină pentru ce i s-a întâmplat. Totodată, unii bărbați consideră că este acceptabil să-și lovească soțiile dacă nu vor să întrețină relații sexuale cu ei.

În ultimii ani, R. Moldova a ratificat Convenția de la Istanbul și a stabilit mai multe măsuri în legislație pentru a combate violența în familie și față de femei.

Studiul a fost realizat în comun cu fundația Sociopolis și a evaluat atitudinile bărbaților și femeilor privind rolurile de gen în relațiile intime, dar și cum sunt privite responsabilitățile casnice, sănătatea reproductivă și violența de gen. În R. Moldova persistă diferențele de percepție între bărbați și femei, femeile fiind mai predispuse să perceapă egalitatea de gen ca pe un drept fundamental.

Pentru studiu au fost chestionați 1.014 bărbați și 515 femei cu vârsta între 18-59 de ani. Ultimul raport similar, elaborat de CDF, a fost publicat în anul 2015. Datele acestuia au contribuit la dezvoltarea politicilor în domeniul egalității de gen și în domeniile conexe, afirmă autorii.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te