Forțele americane au deschis focul asupra unei nave sub pavilion iranian în Golful Oman și au capturat-o. Nava încerca să eludeze blocada maritimă impusă de SUA, au declarat președintele Donald Trump și Pentagonul pe 19 aprilie. Comandamentul militar iranian a reacționat furios, amenințând cu represalii.
Între timp, incertitudinea planează asupra unei potențiale a doua runde de discuții față în față între delegațiile SUA și Iran, găzduite de Pakistan la Islamabad, după ce mass-media de stat iraniană a declarat că Teheranul nu își va trimite echipa pentru întâlnirea din 20 aprilie.
Toate acestea se petrec în timp ce armistițiul de 10 zile convenit de Washington și Teheran se apropie de sfârșit, pe 22 aprilie, și pe fondul amenințărilor lui Trump cu noi atacuri asupra tuturor centralelor electrice și a podurilor iraniene.
Agenția oficială de știri iraniană IRNA a raportat că Teheranul a respins o nouă rundă de negocieri de pace, la câteva ore după ce Trump a declarat că reprezentanții săi vor sosi la Islamabad pe 20 aprilie pentru negocierile mediate de Pakistan.
„Iranul a declarat că absența sa de la a doua rundă de negocieri se datorează la ceea ce a numit cererile excesive ale Washingtonului, așteptările nerealiste, schimbările constante de poziție, contradicțiile repetate și blocada navală în curs, pe care o consideră o încălcare a armistițiului”, a scris IRNA.
Nu a existat o declarație oficială din partea guvernului iranian.
Principalul negociator al Teheranului, președintele parlamentului Mohammad Baqer Qalibaf, a declarat că există atât „progrese”, cât și „diferențe majore” în ceea ce privește negocierile, dar nu s-a referit direct la data de 20 aprilie.
### Vezi și... ###
Trump: reprezentanții SUA se îndreaptă spre Pakistan pentru negocieri cu IranulIncertitudinea planează și asupra componenței delegației americane. Casa Albă a declarat că vicepreședintele JD Vance va conduce noua rundă de negocieri, alături de trimisul lui Trump, Steve Witkoff, și de ginerele său, Jared Kushner.
Cu toate acestea, Trump a declarat pentru ABC News și MS Now că Vance nu va merge, invocând motive de securitate.
„Este doar din motive de securitate”, a spus Trump pentru ABC News. „JD e grozav.”
Un reporter de la Fox News a transmis că Trump i-a spus că, dacă Iranul nu semnează un acord, „întreaga țară va fi aruncată în aer”.
Prim-ministrul pakistanez Shehbaz Sharif și-a reafirmat, pe 19 aprilie, disponibilitatea de a găzdui următoarea rundă de negocieri.
„Pakistanul rămâne pe deplin dedicat rolului său de mediator onest și sincer al păcii durabile și al stabilității regionale”, a declarat acesta.
„O gaură” în nava iraniană
Între timp, pe căile navigabile de lângă Iran, tensiunile au crescut și mai mult după ce forțele americane au deschis focul și au capturat un cargou sub pavilion iranian care încerca să ocolească blocada maritimă impusă de SUA.
Blocada în sine reprezintă unul dintre obstacolele din calea continuării negocierilor, cel puțin din perspectiva Iranului. Teheranul a declarat că nu va participa la negocieri atâta timp cât blocada rămâne în vigoare, în timp ce Trump a afirmat că aceasta nu va fi ridicată până la semnarea unui acord de pace.
Trump a scris pe Truth Social că, după ce nava iraniană, Touska, a ignorat avertismentele pentru a se opri, distrugătorul USS Spruance cu rachete ghidate a „oprit-o din drum, făcând o gaură în sala motoarelor”.
Nava „a încercat să treacă de blocada noastră navală, iar lucrurile nu au mers bine pentru ei”.
„În acest moment, pușcașii marini americani au nava în custodie... și verifică ce se află la bord!”, a scris Trump.
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a declarat că „forțele americane care operează în Marea Arabiei au aplicat măsuri de blocadă navală împotriva unei nave de marfă sub pavilion iranian care încerca să navigheze către un port iranian”.
„Forțele americane au emis multiple avertismente și au informat nava sub pavilion iranian că încălca blocada SUA”, a adăugat acesta într-o postare cu un videoclip care pretindea că arată acțiunea.
Comandamentul militar comun al Iranului a afirmat că focurile de armă au încălcat armistițiul și a amenințat că va răspunde și va riposta „în curând” împotriva „pirateriei armate”, potrivit presei oficiale de la Teheran.
Acesta a mai spus că nava se îndrepta din China spre Iran când a fost lovită și a susținut că forțele iraniene au atacat mai multe nave militare americane cu drone. Informația respectivă nu a putut fi verificată independent.
La începutul săptămânii, existau speranțe că Strâmtoarea Ormuz, prin care tranzitează de obicei a cincea parte din comerțul mondial cu petrol, se va redeschide după mai bine de o lună de blocaj, după ce Teheranul a anunțat că va permite traficul comercial maritim.
Cu toate acestea, forțele iraniene au tras sâmbătă asupra a cel puțin trei nave civile, dintre care două ar fi fost sub pavilion indian și una sub pavilion francez, și au anunțat din nou închiderea strâmtorii.
Cu informații de la Reuters și AFP
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te