În 2021, țările din ONU au cerut Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) să coordoneze crearea unui acord pandemic, care să stabilească cum ar putea statele din lume să reacționeze mai bine, împreună, la următoarea pandemie.
Țările membre au ratat termenul până la care proiectul trebuia să fie terminat, pe 10 mai. După acest blocaj, OMS nu a putut decât să prelungească termenul-limită, iar negocierile continuă în ciuda dezacordurilor profunde dintre țările membre. Acordul ar fi trebuit să fie discutat la summitul OMS din 27 mai.
În acordul OMS, se pune accent pe un mecanism global de finanțare a vaccinurilor și de deținere comună a inovațiilor, după principiul echității, ca țările mai sărace să poată avea acces la resursele necesare. Cu toate acestea, în starea în care se află acum proiectul, tot transferul de informații este voluntar iar țările mai sărace nu au accesul necesar la vaccinuri - iar discuția a fost amânată.
„Multe țări doar spun ‘nu vrem asta’, dar nu se implică în schimbarea textului”, spunea în ianuarie un diplomat dintr-o țară în dezvoltare, implicat în negocierea tratatului.
Politico descrie frustrarea delegaților care participă la negocieri care nu par să se termine. În lipsa inițiativei și a compromisului, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, spune că proiectul stă în cumpănă.
Guvernele de pe glob și-au propus să prevină decesele care pot fi evitate în următoarea pandemie. Însă negocierile neproductive la OMS arată că misiunea comună a fost pusă în stand-by.
Potrivit Financial Times, proiectul de acord care se află pe masa OMS riscă să „nu ia în considerare tot ce am învățat în ultimii trei ani și să piardă ocazia de a ne asigura viitorul”. În forma în care a ajuns, tratatul nu impune consecințe pentru țările care nu respectă condițiile la care se angajează.
Marea Britanie a anunțat săptămâna trecută că nu are de gând să semneze acordul în forma sa curentă. Ar trebui să se angajeze la donarea a 20% din teste, tratamente și vaccinuri către OMS în cazul unei pandemii, pentru ca ele să fie distribuite mai departe către țările mai sărace - iar britanicii nu sunt de acord cu această „generozitate”, spunând că le încalcă suveranitatea.
Odată cu ezitarea statelor membre, au apărut și conspirații conform cărora OMS ar încerca să reducă independența țărilor sau să forțeze oamenii să se vaccineze.
„Riscăm să ajungem urgent în faza de neglijență a ciclului panică-neglijență”, avertizează Tom Frieden, fostul director al Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Ciclul se referă la modul în care autoritățile au obiceiul de a ignora infrastructura de sănătate publică până când este prea târziu; când apare o nevoie urgentă, se instaurează panica.
De unde ar putea veni următoarea amenințare
Următoarea boală devastatoare este supranumită „Boala X” (Disease X) - fiind discutată în această formă ipotetică, ea rămâne o necunoscută, însă există moduri în care poate fi anticipată. Chiar dacă nu se știe ce va fi și de unde provine, în fiecare an există o șansă de 2% ca o pandemie de nivelul celei de Covid-19 să apară în fiecare an.
Pandemiile din trecut au fost cauzate de infecții bacteriale sau virale - primele se dezvoltă mai ales în condiții de trai nesanitare și sunt tratabile cu antibiotice, în timp ce virusurile sunt mult mai imprevizibile.
Experții afirmă că cel mai mare risc, în viitor, sunt bolile care trec de la animale, la om. Acești patogeni sunt cei mai predispuși să se împrăștie global, la fel de rapid ca și Covid-19. Potrivit Nature, bolile cu cel mai mare risc de a crea pandemii sunt febra hemoragică, Ebola, MERS, SARS și Zika.
Cel mai des, transmisia are loc pentru că omul a distrus habitatul animalelor sălbatice. Apropierea de astfel de animale care sunt stresate de pierderea habitatului sau care chiar ajung în alt habitat pentru că și-au schimbat tiparul de migrație din pricina schimbărilor climatice expune omul la o șansă mare de a contracta viruși. Dezastrele naturale - inundații în masă, incendiile de vegetație - cresc și ele riscul unei epidemii.
O planetă din ce în ce mai încălzită este predispusă și la creșterea populației de țânțari și alte gazde intermediare ale bolilor, în timp ce cantitatea crescândă de gunoaie permite înmulțirea șobolanilor.
Până și Covid-19 a provenit dintr-o familie cunoscută de virusuri, așa că cercetarea celor deja cunoscute ar putea ajuta oamenii de știință să înțeleagă următorul virus. Este o sarcină-mamut, așa că experții recomandă crearea unei baze de date comune pe glob, la care să poată contribui toți cercetătorii.
Primele semne ale unei epidemii apar nu neapărat de la caz la caz, ci statistic. E vorba de boli anormal de grave în rândul adulților și mai ales a personalului medical și o creștere a vânzărilor medicamentelor fără rețetă, care indică că are loc o transmitere la scară largă.
Ce trebuie pregătit înaintea următoarei pandemii
- Reacția rapidă a autorităților
Deciziile de politici publice se bazează pe informații complexe și necesită mult timp până sunt pregătite și implementate - acesta nu este cazul, însă, cu deciziile necesare într-o pandemie. Rapiditatea este cheie pentru a izola sau a trata un virus: în cazul epidemiei de ebola din 2015, mulți oameni și-au pierdut viața pentru că virusul nu a fost identificat suficient de repede și pentru că populația nu a avut acces la vaccin.
În 2020, guvernele au implementat măsuri de lockdown și distanțare socială târziu și haotic.
Lumea a fost schimbată radical de reacția la pandemia Covid-19. Însă această schimbare nu ar fi fost necesară dacă aleșii ar fi adoptat politici proactive, ci nu reactive, consideră Mariana Mazzucato, profesoară de inovație la University College London.
„Guvernele mereu se gândesc că rolul lor e să repare lucrurile, să aștepte o criză care să justifice o politică anume”, explică Mazzucato. Așadar, este nevoie de politici consolidate care să anticipeze astfel de crize și fonduri care să susțină un sistem de sănătate care să poată răspundă unei astfel de amenințări: suficienți medici și asistenți în spitale, posibilitatea de a crește capacitatea secțiilor de terapie intensivă, medicamentele și tratamentele necesare.
OMS a desfășurat recent un set de exerciții pentru miniștri și oficiali din domeniul sănătății publice, în care aceștia erau puși în fața unor decizii complexe, pe care trebuiau să le ia rapid și cu informații puține. Puțini dintre ei au fost de acord asupra măsurilor pe care să le ia - New York Times prezintă argumente pro și contra ale experților.
- Încrederea în medicină și lupta împotriva dezinformării
„Nu poți crea încredere într-o urgență. Ea trebuie să existe acolo de dinainte”, adaugă Dr Frieden, fost șef CDC. Măsurile luate în situația de criză nu au făcut decât să submineze încrederea publicului în sistemul de sănătate: autoritățile nu au reușit să adreseze dezinformarea și panica oamenilor.
Pandemia Covid-19 a schimbat profund și relația dintre cercetători și public. „Oamenii de știință care existaseră într-o lume a cercetării și academiei au fost puși brusc în sfera publică, unde li s-au cerut soluții la o criză globală rapidă și înspăimântătoare”, conform directorului Institutului Științelor Pandemice de la Oxford, Peter Horby.
Dezinformarea și comunicarea deficientă a autorităților din timpul pandemiei Covid-19 a dus la mult scepticism cu privire la vaccinuri și la măsurile de protecție.
Cei ce nu înțelegeau știința din spatele vaccinurilor au fost atrași de conspirații, în timp ce cei care aveau deja încredere în instituțiile publice și în știință au acceptat ușor vaccinul.
În timpul pandemiei, pe fondul dezinformării care circula pe rețelele de socializare, UE a implementat un sistem de alertă rapidă în cazurile de dezinformare online. Rețelele de socializare au impus avertismente despre sursa informațiilor, care încurajează utilizatorii să consulte organizații de sănătate credibile cu informații oficiale.
- Colaborarea internațională
Unul dintre cele mai mari șocuri, la începutul pandemiei Covid-19, a fost reacția diferitelor țări. Granițele s-au închis haotic, resursele s-au redistribuit mai mult după noroc decât după nevoie, iar vaccinurile au ajuns mai ales la cei bogați. Acest răspuns sacadat nu a făcut decât să permită propagarea virusului.
Reacția la o pandemie are însă mii de straturi: de la călătorii internaționale, la lockdowns, la modul în care se cumpără și se distribuie medicamente, până la modul în care funcționează școlile și locurile de muncă, lanțurile logistice internaționale sau industria de divertisment. Pentru a putea reacționa rapid, atât guvernele cât și organizațiile de sănătate și companiile farmaceutice trebuie să lucreze coordonat și îndeaproape.
Mai mult, este nevoie de colaborare internațională și în diagnosticarea și monitorizarea unei boli cu potențial pandemic. Secvențele genetice ale patogenilor pot arăta cum se comportă și cum se schimbă boala, precum și diferențele regionale care dau naștere unor noi tulpini.
- Capacitatea de producție
Pandemia Covid-19 a demonstrat că donațiile caritabile nu funcționează, ci doar duc la inechitate socială între țările care-și permit și cele care nu-și permit vaccinuri. Problema poate fi remediată creând capacitate de producție în mai multe țări, punând un moratoriu pe drepturile de proprietate intelectuală și împărțind resursele existente.
Laboratoarele de testare Covid-19 au fost copleșite după apariția primelor teste.
„Viteza nu este garantată pentru următoarele pandemii. În cazul în care va apărea următoarea, am fi mult mai pregătiți dacă am înțelege în ce constă un răspuns imun eficient la vaccinuri, de ce unii oameni sunt mai vulnerabili la virus decât alții și de ce unele tulpini provoacă boli mai severe decât altele”, explică David LV Bauer, șef de laborator la institutul de cercetare Francis Crick, care studiază, printre altele, și gripa.
Pentru laboratoarele care testează pacienții pentru viruși precum Covid-19, a contat și câte materiale aveau, câte dispozitive, câți angajați. De la bețișoare de testare, la echipament de protecție și substanțele reactive necesare, până la recunoașterea rezultatelor certificate în afara granițelor.
Noi tehnologii
Una dintre inovațiile din tratarea Covid-19 au fost vaccinurile cu ARN mesager (ARNm), o tehnologie extrem de nișată înainte de 2020. Multe dintre descoperirile din timpul pandemiei, la care au contribuit financiar multe dintre guvernele de pe glob, au ajuns să fie deținute de firme private și sunt folosite pentru profit.
Cunoștințele rămân inaccesibile pentru laboratoarele care produc medicamente generice sau instrucțiunile sunt la prețuri enorme, în ciuda faptului că nevoia de un vaccin într-o pandemie nu ține cont de granițe sau categorii sociale.
Potrivit experților ONU, faptul că producătorii vaccinurilor împotriva Covid-19 nu renunță la drepturile de proprietate intelectuală încalcă drepturile omului, pentru că discriminează împotriva celor din statele mai sărace care nu au acces la aceste vaccinuri și astfel au suferit disproporționat efectele negative ale pandemiei.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te