„Experiența acumulată de pacificatorii ruși în Transnistria și în alte puncte fierbinți va ajuta Rusia să mențină pacea în Nagorno-Karabah”, a declarat co-președintele din partea administrației separatiste de la Tiraspol în Comisia Unificată de Control (CUC), Oleg Beliakov. CUC este organismul responsabil de menținerea păcii în Zona de Securitate instituită pe Nistru după conflictul armat din 1992. În urma acordului de pace semnat de președinții rus și moldovean de atunci, Federaţia Rusă este cea care controlează operațiunea militară de menținere a păcii la Nistru. În ultimul deceniu, Chişinăul a cerut de mai multe ori schimbarea formatului de pacificare în unul civil cu mandat internațional, cerere respinsă constant de Rusia.
### Vezi și... ### „Să ne ferească bunul Dumnezeu de o reglementare transnistreană a la Dodon”Într-un interviu pentru presa transnistreană, Oleg Beliakov a declarat vineri că misiunea de pacificare rusească ar fi una „de succes”, în condițiile în care, în 28 de ani, nu au mai avut loc ciocniri armate la Nistru. Responsabilul de la Tiraspol a mai spus că „scenariul din Karabah seamănă foarte mult cu cel din Transnistria”.
Marți, 10 noiembrie, a fost anunțat acordul de încetare a focului mediat de Rusia între premierul armean Nikol Pașinian și președintele azer Ilham Aliyev, care a pus capăt unor ostilități de șase săptămâni în Nagorno-Karabah, regiune recunoscută internațional drept teritoriu al Azerbaidjanului, dar populată și controlată de etnici armeni.
### Vezi și... ### Cine este adevăratul câștigător în cazul acordului de pace în Nagorno-Karabah?Armenia a acceptat să cedeze teritoriile din regiune și din jurul ei cucerite în timpul luptelor de forțele azere, care au obținut avansuri importante. Aclamat la Baku, acordul a declanșat o criză politică la Erevan. Iar Rusia a început desfășurarea în zona luptelor a sute de militari de menținere a păcii pentru protejarea etnicilor armeni din Nagorno-Karabah și asigurarea unui coridor între regiune și Armenia.
Aproape 2.000 de militari ruși, 90 de blindate, 380 unități de tehnică militară și opt elicoptere vor fi fost amplasate în Nagorno-Karabah, potrivit agenției ruse Interfax. Militarii ruși au început instalarea celor 16 posturi de control în coridorul Lacinsk, care unește Nagorno-Karabah cu Armenia.