Toate marile aeroporturi din Moscova au fost închise după un nou atac cu drone

Polițiști ruși la locul unui atac cu drone în regiunea Moscovei, la începutul acestei săptămâni

În Rusia a avut loc un nou atac cu drone asupra Moscovei în dimineața zilei de 26 august. Autoritățile au suspendat temporar operațiunile la toate cele trei aeroporturi majore din capitala Rusiei.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a afirmat că o dronă a fost distrusă de sistemele de apărare aeriană din districtul Istrinski, în regiunea Moscovei, la aproximativ 50 de kilometri vest de Kremlin.

Cele trei aeroporturi majore ale Moscovei, Șeremetievo, Domodedovo și Vnukovo, și-au suspendat zborurile pentru câteva ore, informează agenția de presă de stat TASS.

### Vezi și... ### Rusia și Ucraina se atacă cu aviația și cu dronele. „Situație tensionată” pe frontul de est

Cel mai recent atac aerian are loc la o zi după ce au fost raportate atacuri cu drone în Crimeea ocupată de ruși și în interiorul Rusiei. Rusia a acuzat Ucraina nu doar pentru atacurile cu drone din 25 august și pentru atacurile anterioare care s-au intensificat după ce două drone au fost distruse deasupra Kremlinului, la începutul lunii mai.

Ministerul rus al Apărării a declarat pe 25 august că apărarea antiaeriană rusă a neutralizat 73 de drone în ultimele 24 de ore, 42 dintre ele deasupra Crimeei. Ministerul a mai spus că o rachetă ucraineană a fost doborâtă în Kaluga, o regiune aflată la sud-vest de Moscova, în timp ce canalele rusești Telegram relatează despre explozii deasupra regiunilor Kaluga, Tula și Moscova, produse probabil de apărarea antiaeriană.

Între timp, pe front au avut loc peste 40 de confruntări directe pe 25 august, a informat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei în dimineața zilei de 26 august.

De asemenea, Statul Major a declarat că forțele ucrainene continuă operațiunile de contraofensivă în direcția Melitopolului, un oraș-cheie din sud.

Armata ucraineană spune că pe 23 august au fost masați circa 1500 de soldați ruși în zona Osipenko, un sat dintr-o zonă din sudul regiunii Zaporojie, ocupată de forțele invadatoare ruse.

Pe de altă parte, ministrul ucrainean al Apărării, Oleksi Reznikov, și-a exprimat încrederea că Germania va furniza în curând Ucrainei rachete de croazieră Taurus. Reznikov nu a precizat când se aștepta la rachetele de croazieră, „dar nu cred că va mai dura un an”, a spus el în comentariile publicate pe 26 august.

Ucraina a cerut de mai multă vreme rachete de croazieră Taurus. Cu toate acestea, cancelarul german Olaf Scholz a fost până acum reticent să le ofere, pe fondul temerilor că acestea au o rază de acțiune care le poate face să ajungă și pe teritoriul Rusiei. Ministrul german de externe Annalena Baerbock a declarat în această săptămână presei germane că încă mai trebuie clarificate „detaliile tehnice”.

Germania a furnizat deja Kievului mai multe sisteme de arme, inclusiv sistemul modern de apărare aeriană Iris-T.

Your browser doesn’t support HTML5

Rachetele zboară, însă sătenii ucraineni din regiunea Donețk refuză să cedeze