Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat, pe 29 iunie, că alți doi bărbați implicați s-au predat benevol poliției și au fost reținuți pentru 72 de ore. Inițial, poliția spunea că cei doi ar fi fugit în străinătate.
- Te-ar putea interesa și: Un consilier socialist de la Bălți, reținut după ce s-ar fi bătut într-un restaurant
La rândul său, socialistul Moroșan și alte trei persoane au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Bălți, scrie presa locală.
Potrivit oamenilor legii, cei reținuți sunt cercetați pentru huliganism și riscă până la cinci ani de închisoare sau o amendă de la 37.500 de lei la 67.500 de lei.
Maxim Moroșan, candidatul socialiștilor pentru funcția de primar de Bălți la localele din 2023, a fost reținut de poliție, după ce câteva înregistrări video, cu o bătaie într-un restaurant din capitala de nord, au apărut pe internet.
Pe rețele circulă mai multe video-uri, inclusiv unul publicat pe canalul oficial de Telegram al IGP.
Polițiștii au mai precizat că altercația între două grupuri de bărbați a avut loc pe 26 iunie, atât în fața localului, cât și în interior.
Acuzații reciproce între partidele lui Dodon și Usatîi
Partidul Socialiștilor (PSRM) consideră că altercația este, de fapt, un „atac asupra lui Moroșan” și o „provocare criminală organizată”, în spatele căreia ar sta niște grupări subordonate politicianului Renato Usatîi.
„Anterior, la adresa lui Maxim Moroșan au fost lansate amenințări și i s-a cerut să părăsească orașul Bălți și să se retragă din politică”, afirmă socialiștii.
Partidul Nostru (PN), condus de Usatîi, a respins acuzațiile socialiștilor și a spus că PSRM este un „partid de mincinoși”.
Potrivit PN, Moroșan ar fi „unul dintre soldații” lui Grigore Karamalak, zis Bulgaru, un „hoţ în lege”, care în 1998 a fugit din Republica Moldova fiind anchetat pentru omor, şantaj, torturi ș.a.
„Nu ne-a mirat ce s-a întâmplat în cazul violențelor de la Bălți cu implicarea lui Maxim Moroșan. Astfel de situații au fost foarte multe, atât la Bălți, cât și, anterior, la Moscova”, se arată în comunicatul PN.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te