„Trebuiau să fie 12 milioane de lei, dar erau 5-6”. Încă un martor din dosarul Marinei Tauber spune cum erau transmiși banii

Deputata Marina Tauber și avocatul său Iulian Balan la una dintre ședințele de judecată în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor.

Deputata Marina Tauber și avocatul său Iulian Balan la una dintre ședințele de judecată în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor.

Încă o curieră, care în 2022 distribuia bani membrilor Partidului Șor, a fost audiată în procesul de judecată a deputatei Marina Tauber. Femeia s-a prezentat în instanță purtând mască medicală, ochelari de soare și o scurtă cu glugă, explicând că este deranjată de prezența presei în sală.

Martora s-a prezentat în instanță ca iubita bărbatului care a făcut declarații în ședința precedentă, din 23 martie. Acesta povestise că, la rugămintea cumătrului său, pe nume Victor, distribuia câte 2-3 milioane de lei pentru organizarea protestelor antiguvernamentale din 2022. La rândul său, femeia susține că și ea a fost rugată de cumătrul iubitului să ajute la distribuirea banilor membrilor Partidului Șor.

„Domnul Victor este o persoană bună. Este un ajutor al domnului Ilan [Șor]. Ei au învățat împreună. Au o prietenie de lungă durată”, afirmă martora.

Ea a povestit că în 2022, din august până la 20 octombrie, a împărțit „pliculețe” cu bani în raioanele de nord ale țării. Femeia susține că, împreună cu plicurile, primea datele de contact ale persoanelor din fiecare raion cărora urma să le transmită banii.

„Sumele se schimbau, la unii le reveneau 10.000 de lei, la alții - 200.000. Nu știam de unde vin aceste cifre”, a spus martora, precizând că făcea astfel de curse practic săptămânal.

Martora susține că a primit asigurări că banii au o proveniență legală și că îi aparțin „domnului Ilan”. „Nu am dat multe întrebări, aveam încredere, toți erau rude”, a mărturisit femeia.

Odată, la rugămintea „domnului Victor”, femeia ar fi mers la sediul Partidului Șor din Orhei, unde ar fi împărțit sume între 3.000 și 12.000 de lei persoanelor care veneau la ea.

Martora susține că nu a fost remunerată pentru transmiterea banilor, dar că primea circa 3.500 de lei pentru cheltuieli de transport la fiecare deplasare.

Prinsă în flagrant și eliberată de răspundere penală

Pe 19 octombrie 2022, iubitul a rugat-o să ajute să împartă banii în pungi, conform listelor primite de la „domnul Victor”. Astfel, cuplul și încă un bărbat – Ruslan – au mers noaptea în apartamentul ultimului pentru a distribui banii în pungi.

„Trebuiau să fie 12 milioane de lei, dar erau 5-6 de milioane de lei”, a spus femeia. Ea susține că a luat o parte din bani pentru a-i repartiza în câteva raioane, iar cei doi bărbați au rămas în apartament să aștepte restul sumei.

Femeia a relatat că, în noaptea de 19 spre 20 octombrie 2022, a reușit să trimită bani persoanelor de contact din Glodeni, Râșcani și Edineț, dar la ora 7:00 a fost reținută de procurori.

Avocații Marinei Tauber au cerut ca martora să nu fie admisă în procesul de judecată. Ei au explicat că, anterior, aceasta a fost bănuită și învinuită în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor. Procurorul Ghennadi Epure a răspuns că, la 4 august 2023, femeia a fost eliberată de răspundere penală, iar faptele ei au fost recalificate în contravenție.

Avocații au întrebat martora dacă la reținere procurorii i-au explicat clar motivul și de ce și-a recunoscut integral vina. Femeia a răspuns că a recunoscut că transmitea banii, dar încă mai crede că aceștia erau legali.

Fostă vicepreședintă a Partidului Șor, Marina Tauber este judecată, de mai bine de jumătate de an, pentru complicitate la finanțarea ilegală a Partidului Șor și falsificarea raportului financiar de la alegerile pentru funcția de primar al orașului Bălți, din 2021, la care a candidat.

În același dosar, Partidul Șor a avut statut de învinuit, ca persoană juridică. În ianuarie 2024, partidul a fost lichidat și radiat din Registrul persoanelor juridice, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, care l-a scos în afara legii.

Procuratura mai investighează un dosar de finanțare ilegală a formațiunii. Potrivit oamenilor legii, acolo sunt circa 50 de învinuiți.