Ucraina a completat chestionarul dat de Uniunea Europeană

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, 8 aprilie 2022

Ucraina a completat chestionarul dat de Uniunea Europeană, primul pas birocratic într-un lung proces care ar trebui să aducă țării statulul oficial de țară candidată.

„Astăzi, pot spune că documentul a fost finalizat de partea ucraineană”, a declarat Ihor Zhovkva, șeful adjunct al biroului președintelui Volodimir Zelenski, pentru postul public de televiziune ucrainean, duminică seara.

### Vezi și... ### Von der Leyen la Kiev: UE accelerează procedura de admitere

Comisia Europeană va trebui să emită o recomandare privind măsura în care Ucraina se conformează criteriilor de țară candidată, a adăugat el.

„Ne aşteptăm ca recomandarea... să fie pozitivă, iar apoi mingea va fi în terenul statelor membre UE”. Zhovkva a adăugat că Ucraina se așteaptă să dobândească statutul de țară candidată la aderarea la UE în iunie, după summitul de vară al Consiliului European. Summitul este programat 23-24 iunie.

Moldova și Georgia, care au înaintat și ele cereri oficiale de aderare la UE, la numai câteva zile distanță de Ucraina, sunt și ele în curs de a completa chestionarul. Tot cu țelul de a obține statutul de țări candidate cu ocazia summitului UE din iunie.

„În continuare, va trebui să începem discuțiile de aderare. Din momentul în care începem aceste negocieri, vom putea spune deja că Ucraina face parte deplină din UE”, a mai spus Zhovkva.

### Vezi și... ### Război în Ucraina | Atacuri cu rachete la Lvov