Ucraina și Republica Moldova, la o răscruce a istoriei

De o săptămână încoace primul gând cu care ne trezim dimineața este să aflăm mai repede noutăți de pe front: a rezistat Kievul, mai există Ucraina independentă?

Ucraina și Republica Moldova, la o răscruce a istoriei

Știrile ne invadează, orice comentariu aleargă în urma evenimentelor care se derulează cu o iuțeală amețitoare. De aceea, nu vom face o cronică de război, vom vorbi despre cum se poate trăi cu pârjolul în preajma noastră.

Joi, 24 februarie 2022, la 4 și ceva dimineața, am văzut pe rețelele de socializare primele secvențe cu bombardarea orașelor ucrainene. Rusia a atacat Ucraina din aer, pe uscat și pe apă, dinspre Donbass (din est), din Nord (Bielorusia) și din Sud, dinspre Crimeea. Primul meu sentiment a fost unul de irealitate, de teleportare într-o ficțiune horror.

Războiul din Ucraina din cosmos și de la sol

Cineva a branșat un mecanism care ne-a aruncat într-un scenariu absurd, terifiant, pe care îl respingem cu întreaga ființă. Nu puteam și nu voiam să credem. Oricâte avertismente răsunaseră în ultimele săptămâni și chiar ore de dinaintea declanșării operațiunilor militare, opinia cvasiunanimă a experților și analiștilor interni și externi a fost că Rusia nu va declanșa o invazie la scară largă a Ucrainei, că se va mulțumi să înghită „dumicatele” deja crâmpoțite: Crimeea (anexată acum 6 ani), Luhansk și Donețk („republicile” separatiste).

Din nefericire, s-au împlinit cele mai sumbre previziuni. Putin vrea să ocupe întreaga Ucraină și probabil, nu doar Ucraina. Următorii pe listă suntem noi, Republica Moldova – o afirmă chiar și unii oficiali occidentali, ne-o „spune”, clar, locul nostru pe hartă, istoria și experiența părinților și buneilor noștri.

Față cu acest uriaș pericol sentimentul de nedreptate și umilință este copleșitor. Asta a fost tot? S-a zis cu cei 30 de ani de independență și libertate, cu 30 de ani de speranțe și așteptări? Pur și simplu vine „dihania”, monstrul de la Moscova, animat de planul său nebunesc de a reconstitui imperiul sovietic, și calcă sub șenilele tancurilor tot ce am visat, construit, creat? Suntem blestemați, oare, noi, românii dintre Prut și Nistru, ca și alți est-europeni, să mergem mereu pe un cerc infernal al istoriei, din care nu avem scăpare?

Neputință, teamă, anxietate, revoltă față de barbaria fără limite – asta trăim. Mulți dintre cunoștințele mele, în special tinerii, se gândesc să emigreze, să treacă Prutul, unii vor încerca să ajungă mai departe, în Vest. Tinerii basarabeni de azi, născuți în condiții de libertate, obișnuiți cu „transparența” și mobilitatea lumii globale, privesc la războiul din Ucraina ca la un nonsens cognitiv, ca la un accident imposibil. Dar nu te poți sustrage avalanșei mediatice, nu poți anula realitatea.

O poți însă nega, dacă nu-ți place, cum li se întâmplă majorității cetățenilor Federației Ruse, care trăiesc într-un veritabil „Matrix”: cred orbește propagandei Kremlinului, consumă pe nemestecate ficțiunea numită „operațiunea specială de demilitarizare și denazificare a Ucrainei”, clișeele uzate de tipul „genocidul ucrainean împotriva rusofonilor”, „guvernul fascist de la Kiev”, „încercuirea Rusiei de către NATO” și alte asemenea aberații.

Rușii au mers atât de departe cu „denazificarea” Ucrainei, încât au bombardat complexul memorial Babii Yar, unde în timpul celui de-al Doilea Război Mondial trupele hitleriste au ucis peste 34 de mii de evrei.

Este uluitor că în secolul XXI, al tehnologiilor performante, al posibilităților practic nelimitate de a te informa cu mersul evenimentelor – nu la zi, ci la minut, grație unor instrumente gen Telegram – să existe în Europa o societate manipulată de zbirii războiului, menținută într-o necunoaștere totală, adesea voluntară și, prin urmare, vinovată în raport cu ceea ce comite conducerea țării lor împotriva unui „popor frățesc”, ucrainenii. Autoritățile de la Moscova au instituit o cenzură strictă asupra știrilor din Ucraina, înlocuindu-le cu fake-news-uri și comentarii distorsionate, menite să incite populației ura față de Occident și-un sentiment acut de insecuritate.

Așa încât pentru războiul care se desfășoară în Ucraina, responsabilitatea revine nu doar propagandiștilor cu simbrie ai Kremlinului sau aplaudacilor la comandă, cum sunt pretinșii scriitori ruși care au semnat recent o scrisoare în Literaturnaya Gazeta, justificând și aprobând agresiunea putinistă. Responsabilitatea este și a acelor ruși care nu vor să știe, nu vor să audă nimic despre atrocitățile armatei lor în Ucraina, care bombardează clădiri administrative și cartere de locuințe, omoară civili, femei, copii, provoacă pagube nemăsurate.

E greu să ieși dintr-o anumită zonă de confort, construită din percepții induse și moștenite. Cu atât mai de admirat este curajul acelor cetățeni ruși – o minoritate, inclusiv o serie de artiști și intelectuali publici – care iau atitudine, protestează împotriva războiului, la Moscova, Petersburg și-n alte orașe ale Federației Ruse sau peste hotare.

În Moldova, realitatea dură, nemediată a războiului, se manifestă prin valurile de refugiați ucraineni. Sunt peste 70 000 de mii și numărul lor crește. Mobilizarea, efortul organizatoric al autorităților și, mai ales, compasiunea și solidaritatea de care dau dovadă concetățenii noștri, ajutându-i pe ucrainenii fugiți din calea urgiei, sunt impresionante. Am reținut între multele mărturisiri și cuvinte de recunoștință ale acestora declarația unei ucrainence: „ajunși aici, am înțeles că nu rușii, ci moldovenii sunt frații noștri”.

„Putin a reușit să unească Occidentul. Putin a făcut din Rusia cea mai detestată țară din lume. Rezistența eroică a ucrainenilor, curajul președintelui Volodymir Zelenski oferă Europei o șansă de renaștere, Ucraina este scutul lumii libere”, scrie presa internațională.

Ucraina a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană, și-a dobândit acest drept moral, luptând împotriva invadatorilor pe străzile din Kiev, Harkiv, Mariupol, Herson, Odessa... Va depune și Republica Moldova, amenințată de imperialismul rusesc, cerere de aderare la Uniunea Europeană? Aceasta-i întrebarea momentului.

Moldova se află într-un punct nevralgic al istoriei sale, așa cum a fost și în 1918, și în 1991, când un pericol existențial major a impus decizii curajoase, radicale, elitelor politice, decizii care ne-au schimbat destinul pentru decenii înainte, ferindu-ne de distrugere. Și acum, n-ar fi vorba de meritele Republicii Moldova – reformele sunt abia la început –, ci de o „scurtătură” impusă de împrejurări care ne depășesc, de o șansă dobândită, din păcate, cu prețul unei mari tragedii în preajma noastră. Procesul de aderare va dura, dar ca și în cazul Ucrainei, avem nevoie de un mesaj foarte clar că nu vom fi lăsați de izbeliște în fața agresorului, avem nevoie de o decizie inconturnabilă a forurilor europene și euroatlantice care să ne ofere garanții de securitate.

Toată lumea înțelege că „neutralitatea” constituțională nu ne poate apăra de o invazie rusească, așa cum Memoradumul de la Budapesta, din 1994, privind denuclearizarea Ucrainei, semnat de această țară, de Statele Unite, Marea Britanie și de Rusia lui Elțîn, nu a salvat-o de anexarea Crimeii în 2014 și de actuala invazie putinistă.

Azi, 2 martie 2022, comemorăm trei decenii de la izbucnirea războiului ruso-moldovean de pe Nistru, într-un context internațional asemănător celui din ’92, și nimeni nu poate ști dacă istoria nu ne rezervă un deznodământ la fel de dramatic. Trebuie să facem tot posibilul pentru a-l preveni.