Prețurile la alimente cresc, se vorbește insistent despre pericolul ca zeci de milioane de oameni, mai ales în Africa, să fie amenințați cu foame. O consecință serioasă a războiului din Ucraina, unul din cei mai mari exportatori de cereale din lume, ale cărei porturi la Marea Neagră sunt acum blocate de Rusia.
Your browser doesn’t support HTML5
Luni, 6 iunie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat că până la toamnă, aproape 75 de milioane de tone de cereale ar putea rămâne ne-exportate, dacă Rusia continuă să blocheze porturile.
Ucraina este un mare exportator de ulei de gătit, precum și de cereale precum porumb și grâu și de fertilizanți. Lipsa acestor exporturi a făcut ca prețul alimentelor să explodeze.
Your browser doesn’t support HTML5
Banca Mondială estimează că prețul grâului ar putea crește cu peste 40% în 2022.
Rusia respinge categoric orice insinuare că ar provoca deliberat scumpirea alimentelor sau penuria de cerele în lume. La fel cum respinge și acuzațiile repetate că ar folosi „energia ca armă” în războiul cu Ucraina.
În aceste condiții, se întreabă însă șeful politicii externe europene, Josep Borrell, de ce rachetele rusești au distrus, la sfârșitul săptămânii, cel mai marea terminal de cereale ucrainean, de la Nikolaev, din regiunea Odesa.
Înt-un mesaj pe Twitter, Borrell atrage atenția că atacul de la Nikolev este în contradicţie cu promisiunile recente ale preşedintelui rus Vladimir Putin de a oferi o căi „sigure” de export pentru cerealele ucrainene, din porturile de la Marea Neagră.
„În lumina unor astfel de informații, dezinformarea răspândită de Putin care respinge orice responsabilitate devine din ce în ce mai cinică”, a mai scris el pe Twitter.
Atacurile verbale ale europenilor au continuat și la recente ședință a Consiliului de securitate ONU, dela New York, care a discutat consecințele crizei alimentare.
„Domnule ambasador” – s-a adresat președintel Consiliului European, Charles Michel, ambasadorului Rusiei, Vasili Nebenzia – „să fim cinsistiți, Rusia folosește alimentele ca o „armă invizibilă” împotriva țărilor sărace”.
„Consecințele dramatice ale războiului Rusiei [în Ucraina] se fac resimțite pe tot globul, provoacă creșterea prețurilor la alimente, împinge oamenii în sărăcie și destabilizează regiuni întregi.
„Rusia este singura responsabilă pentru această criză alimentară”, a conchis Charles Michel.
Michel a mai acuzat Rusia că fură cereale din Ucraina, dar și că războiul pe care l-a început în țara vecină împiedică orice munci agricole normale.
Furios, ambasadorul rus a părăsit sala de ședințe. „Poate este mai ușor să pleci, decât să auzi adevărul”, a fost comentariul lui Michel.
Ulterior, într-un interviu cu agenția Reuters, ambasadorul Nebenzia a declarat că nu putea să mai asculte „minciunile proferate de Charles Michel”.
Într-o întâlnire separată, secretarul de stat american Antony Blinken a acuzat și el Rusia că blochează exporturile de cereale din Ucraina și distruge infrastructura agricolă a țării.
Rusia „exportă foamete și suferință”, a mai spus Blinken, în cursul unei mese rotunde virtuale cu donatori și organizații neguvernamentale.
Your browser doesn’t support HTML5
Mai mult, a întărit acuzațiile lui Charles Michel, afirmând că există rapoarte credibile conform cărora Rusia „fură” cerealele ucrainene, pe care le vinde după aceea pe piața internațională.
Statele Unite au avertizat deja luna trecută 14 țări, majoritatea din Africa, că Rusia l-ar putea vinde cereale furate din Ucraina, relata NYT.
Gyude Moore, expert al Centrului pentru Dezvoltare Globală și fost membru al guvernului din Liberia, atrage însă atenția că sunt puține șanse ca aceste state africane, confruntate cu foametea, să refuze cereale ieftine, indiferent de unde ar veni, mai ales că Statele Unite nu le oferă niciun ajutor suplimentar. Iar războiul din Ucraina împinge oricum la coada agendei internaționale toate celelalte crize umanitare cu care se confruntă Africa.
### Vezi și... ### Războiul din Ucraina provoacă o criză globală de alimenteÎn aceste condiții, unele țări vulnerabile preferă să ia partea Kremlinului, cum a fost cazul vineri când președintele senegalez Macky Sall, actualul lider al Uniunii Africane, declara la Moscova că „prietenul meu Vladimir” a promis „să faciliteze exporturile de cereale din Ucraina”. După o discuție cu Vladimir Putin, Macky Sall a acuzat și Occidentul, că sancțiunile impuse împotriva Rusiei „adâncesc criza”, pentru că limitează și exporturile rusești de cereale și fertilizanți.
Ceea ce nu este adevărat, dar face parte din discursul oficial al Kremlinului, când vine vorba de criza de alimentară.
### Vezi și... ### Război în Ucraina | Volodimir Zelenski: „Remiza nu este o opțiune”