UE: Crește importul de gaz lichefiat din Rusia, arată date ale Comisiei Europene 

Liderii europeni s-au lăudat că și-au redus dependența de gazul rusesc de când Vladimir Putin a invadat Ucraina. Dar asta este doar o parte a adevărului.

UE: Crește importul de gaz lichefiat din Rusia, arată date ale Comisiei Europene

În timp ce reducerile de aprovizionare cu gaze prin conducte au fost drastice – o combinație între Rusia care restricționează fluxurile pe conducte și țările UE care își diversifică importurile – comerțul mai mic de GNL al Europei cu Rusia spune o poveste diferită.

Astfel, conform unor date ale Comisiei Europene pe care le-a putut consulta site-ul Politico, între ianuarie și septembrie 2022, țările UE au importat 16,5 miliarde de metri cubi de GNL rusesc, în creștere de la 11,3 miliarde de metri cubi în aceeași perioadă a anului trecut.

Creșterea importurilor de GNL este însă mică în comparație cu scăderea uriașă a importurilor de gaze din conductele rusești, care s-au înjumătățit de la 105,7 miliarde de metri cubi în primele nouă luni ale anului trecut la 54,2 miliarde de metri cubi în aceeași perioadă a acestui an, potrivit cifrelor Comisiei.

Franța, Olanda, Spania și Belgia au fost principalii importatori de GNL rusesc în 2022, potrivit unei analize a grupului de monitorizare a pieței energetice Montel, cu o treime din livrările rusești de GNL către Europa dirijate spre Franța și aproape un sfert către Spania.

Doar două țări din Europa — Marea Britanie (care nu mai este în UE) și Lituania — au oprit complet importurile de GNL din Rusia.

La începutul lunii aprilie, Polonia și Bulgaria au devenit primele țări cărora Rusia le-a suprimat în totalitate livrările de gaz.

A urmat Finlanda în luna mai, apoi Danemarca și Olanda, care au refuzat insistențele Moscovei ca gazul să fie plătit în ruble. Celelalte țări se văd însă amenințate în permanență, ceea ce a dus la planul Comisiei Europene de a reduce consumul la scara UE cu 15% și de a constitui rezerve strategice comune.

Planul Comisiei Europene

După o perioadă de reduceri voluntare ale consumului, planul propus recent de Comisie va forța cele 27 de țări ale UE să-și reducă consumul de gaz, altfel zis: măsurile menite să ducă la economii vor deveni obligatorii.

Înainte să se ajungă acolo, s-a propus o perioadă de opt luni în care aplicarea măsurilor se face pe bază voluntară, înainte ca ele să devină „obligatorii”. Comisia cere insistent statelor membre să economisească 15% din gaz până la sfârșitul lunii martie 2023.

Acel gaz economisit ar fi stocat și folosit și distribuit în comun celor mai afectate țări de o posibilă suprimare totală a livrărilor rusești. Deja înainte de declanșarea războiului, Rusia menținuse livrările de gaz la un nivel foarte coborât, pentru a face să crească prețurile.

Dependența de Gazprom

La începutul crizei din Ucraina, în momentul declanșării invaziei rusești, Europa depindea în proporție de peste 40% de gazul rusesc.

Aceea este însă doar o medie. În momentul de față, peste 60% din gazul folosit in țările UE continuă să provină din importuri. Un sfert provine din Norvegia, iar restul din alte surse, precum Algeria.

Acest tablou diversificat e realizat la scara întregii Uniuni Europene. Când situația este însă analizată la nivel național, se observă că anumite țări depind în totalitate de importuri, iar unele, precum Slovacia și Bulgaria, au avut multă vreme un singur furnizor de gaz: Rusia, înainte de a începe să-și diversifice importurile, Bulgaria ajungând chiar acum să se descurce în absența totală a gazului rusesc, care i-a fost tăiat ca represalii.

Germania și Italia, cei mai importanți clienți europeni ai Moscovei

Germania, care rămâne prinsă în centrul tensiunilor dintre Rusia și Occident, e în continuare cel mai important client european al Moscovei, împreună cu Italia. Alți mari importatori de gaz din Rusia sunt deocamdată, în afară de Germania și Italia: Franța, Austria, Ungaria, Cehia și Slovacia.

Un lucru mai puțin cunoscut, pe lângă rețeaua de aprovizionare, este însă acela că Rusia controlează multe infrastructuri de stocare a gazului în Europa, mai ales în Germania, prin intermediul unei filiale a Gazprom care se numește Astora.

Pentru a putea trece fără probleme sociale și economice majore iarna următoare, UE trebuie să se asigure că deține rezerve de cel puțin 80% din capacitatea de stocare. În Franța, legea impune furnizorilor să aibă rezervele asigurate în proporție de 85%.

Pentru moment, se estimează că siturile europene de stocare sunt pline doar cu circa 80%. Creșterea vertiginoasă a prețurilor face totul astăzi mult mai costisitor decât dacă măsura ar fi fost anticipată.

Gazprom, prin societatea deținută, Astora, posedă acțiuni sau infrastructuri în câteva din cele mai importante situri de stocare din Germania, Cehia și Olanda. Cu totul, se estimează că Gazprom controlează astfel 9% din rezervele de gaz ale Uniunii Europene.

Experții consideră că a fost o eroare istorică a Europei aceea de a ajunge nu doar să se bazeze pe importurile de gaz din Rusia, până la a ajunge să depindă de ele, dar și să se încreadă într-atât încât să permită Rusiei să controleze până la 10% din rezerve.

Mai multe țări ale UE caută acum soluții juridice. Deocamdată, Germania a plasat sub control temporar branșa germană a Gazprom. Un proiect de lege la care încă se lucrează prevede ca statul să poată expropria întreprinderile care fac parte din «infrastructura critică».

Decenii de eforturi pentru a scăpa de dependența de Rusia

Uniunea Europeană căutase, începând din anii 1990, să lanseze o serie de proiecte proprii de aducere a gazului din zona mării Caspice spre Europa, contând în primul rând pe avântul economic și pe independența Azerbaidjanului.

Proiectele, pornind de la eșuatele Traceca și Inogate, s-au concretizat foarte lent. La fel, proiectele Turkmenistanului (în care, de altfel, este o dictatură) de a vinde gaz spre Europa rămân deocamdată blocate de Rusia și de Iran.

De două decenii încoace s-au tot propus lucrări de infrastructură care să ducă la diversificarea surselor de energie. Pentru Europa de sud fusese prevăzut un Coridor al Gazului, proiectul Nabucco, prin care ar fi circulat gazul din Azerbaijan, Turkmenistan, Irak si din Orientul Apropiat, proiect la rândul lui eșuat. Uniunea Europeană căuta astfel să se poziționeze în regiunea Asiei Centrale și a Orientului Apropiat, anticipând momentul în care guvernele din aceasta zonă vor deveni „respectabile”.

Ideea era, desigur, aceea de a avea un avans față de Statele Unite, care considerau Iranul un stat terorist cu care nu pot fi întreținute relații comerciale. Strategia Uniunii Europene căuta totuși să ia în considerare și țări de tranzit care în momentul de față sunt supuse unui embargo politic, dar care au o importanță politică și strategică deosebită, cum e Bielorusia.