Uniunea Europeană este poate mai reticientă când vine vorba de ajutor militar direct pentru Ucraina, confruntată cu zeci de mii de militari ruși masați la granița ei estică. Dar luni, 24 ianuarie, a anuțat noi ajutoare financiare masive pentru Kiev.
„Comisia Europeană propune un nou pachet de asistență macrofinanciară de urgență de 1,2 miliarde de euro. Acest pachet va ajuta Ucraina acum să facă față cheltuielilor suplimentare, cauzate de conflictul de la graniță”, a declarat la Bruxelles președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Ea a promis ca prima tranșă, de 600 de milioane de euro, să fie eliberată în cât mai scurt timp.
Va urma un al doilea pachet de asistență macrofinanciară, mai ambițios, pentru modernizarea Ucrainei.
Totodată, Comisia Europeană aproape că își va dubla asistența bilaterală acordată Kiev-ului anul acesta, sub formă de granturi. „Vor fi alocate alte 120 de milioane de euro”, sprijin pentru consolidarea statului de drept și a instituțiilor vitale, a mai anunțat von der Leyen.
„Vreau să fiu clară, încă o dată: Ucraina este o țară liberă și suverană. Își face propriile alegeri. Și Uniunea Europeană este alături de Ucraina” a încheiata președinta Comisiei Europene.
Mai multe despre UE și relațiile cu Europa de Est în rubrica „Dicționar european”.