Doi ochi plânşi & încercănaţi, de-o sfâşietoare tristeţe, te privesc de pe coperta volumului Poèmes pour fêter l’indépendence. Anthologie de poésie moldave. Sous la direction de Doina Ioanid & Jan H. Mysjkin, l’Arbre à paroles, 2023. Nu ştiu de ce editorul a ales anume această imagine – semnată de pictorul şi poetul basarabean, stabilit la Bucureşti, Andrei Gamarţ, The fog takes over the room – pentru a ne scoate în lume, poate şi fiindcă nu prea s-a auzit vocea poeziei moldave (= roumaine) în concertul european. „Aşa se face că în interiorul unei literaturi scrisă într-o limbă cu o vizibilitate restrânsă – cum este română – există o sub-unitate şi mai puţin vizibilă, şi anume literatura românofonă din Republica Moldova. Pe durata unor lungi decenii, «patria-mamă» n-a prea făcut caz de poezia românofonă «de dincolo de Prut»”, precizează Jan H. Mysjkin în chiar primul alineat al prefeţei, dând mai jos un scurt istoric – care începe cu: „În 1940, ca urmare a pactului Molotiv-Ribbentrop, trupele sovietice au invadat şi anexat Basarabia şi Bucovina…” – al chestiunii în cauză, focalizându-se pe realităţile post-sovietice, în cele două alineate consacrate Independenţei Republicii Moldova. Bine informat – autorul a fost în câteva rânduri în ţara noastră, totodată a locuit nişte ani la Bucureşti (unde l-am şi cunoscut, în toamna lui 2007) –, tabloul e veridic, chiar dacă foarte sumar. Abia textul de pe coperta a patra deschide perspectiva asupra fenomenului literar, în strânsă legătură cu emanciparea naţională:
„Poezia moldovenească îşi ia un nou avânt în încercarea de a surmonta întârzierea faţă de poezia română, respectiv europeană. Prezentul volum propune o secţiune transversală a acestei noi poetici din Republica Moldova. Vom găsi aici autori care au debutat în perioada comunistă, cum ar fi Marcela Benea şi Emilian Galaicu-Păun, ce-au evoluat apoi spre o de-provincializare a poeziei. Alţii, ca Irina Nechit şi Dumitru Crudu, şi-au publicat volumele de debut imediat după Independenţă. Vine apoi «Generaţia 2000» să marcheze o accelerare a proceselor de schimbare poetică inspirată de tânăra generaţie apărută puţin înainte în România. Unii poeţi se instalează în România, «patria-mamă», ca de pildă Diana Iepure şi Andrei Gamarţ; alţii îşi publică volumele în Ţară, dar rămân să trăiască în Moldova, cum o fac Veronica Ştefăneţ şi Victor Ţvetov. Poezia moldovenească aparţine astăzi celor mai vii de pe continent, şi este în căutarea propriei voci în concertul european.”
Noroc de Postfaţa Luciei Ţurcanu, Poezia Republicii Moldova de până la Independenţă şi după (pp. 258-263), care, fără a fi exhaustivă, pune în valoare liniile de forţă ale literelor noastre – acum, antologia arată rotund, nu ne rămâne decât să strigăm numele celor prezenţi, în ordinea intrării în scenă (Marcela Benea, Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Călina Trifan, Teo Chiriac, Eugenia Bulat, Vasile Gârneţ, Nicolae Popa, Grigore Chiper, Nicolae Spătaru, Irina Nechit, Emilian Galaicu-Păun, Dumitru Crudu, Diana Iepure, Liliana Armaşu, Moni Stănilă, Andrei Gamarţ, Maria Pilchin, Anatol Grosu, Alexandru Cosmescu, Ana Donţu, Veronica Ştefăneţ, Aura Maru, Victor Ţvetov, Ion Buzu), regretând totodată cele câteva absenţe notabile (Vasile Romanciuc, Maria Şleahtiţchi, Nicolae Leahu, Iulian Fruntaşu ş.a.).
25 de poeţi – un codru, în raport cu 100 („…să poţi pân’ la o sută”, vorba lui Arghezi) –, dintre care cel puţin o duzină merită să facă parte din antologia poeziei române contemporane, oricât de strânsă ar fi selecţia, în orice limbă de pe mapamond.