Your browser doesn’t support HTML5
„Există posibilități de a depune o moțiune de cenzură la orice acțiune a Guvernului care, în viziunea deputaților, merită să fie supusă moțiunii. Nu se permite repetarea moțiunii pe aceleași motive. Alte motive pot servi ca moțiune și pot fi depuse chiar mâine”, a explicat pentru GAZETA DE CHIȘINĂU Alexandru Arseni, doctor în drept constituțional. Mai multe detalii aflați din textul scris de jurnalista Natalia Munteanu.
Tot în ediția de mâine a ziarului expertul economic, Veaceslav Negruța, în editorialul său scrie despre „Legile raiderilor, promovate de anonimi”. Cităm: „Toate personajele crescute de Plahotniuc s-au orientat în timp și spațiu, iar acum iau decizii elaborate și fabricate ca pe vremea coordonatorului și după calapodul lui, ocolind Legea.
Un astfel de proiect de modificare a patru legi a fost băgat în ședința guvernului fără a se cunoaște autorul lui...
Și chiar dacă vizează legi importante pentru combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, proiectul nu a fost înaintat de Ministerul Justiției și de autoritățile responsabile direct de acest domeniu. Un domeniu sensibil pentru grupările politico-oligarhice. Nu au fost consultați nici acei experți de la MoneyVal, Consiliul Europei sau de la Banca Mondială care au participat la elaborarea Legii 308/2017 cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, la care se bagă modificări. În esență, aceste modificări anunță o nouă etapă de preluări de afaceri de la cei care au deținut până acum controlul asupra statului mafiotic. A venit timpul altora să gestioneze activele extrase din R. Moldova.”
Editorialistul Mircea V. Ciobanu în editorialul său de mâine „Aventuri de vacanţă ale spiritului” ne îndeamnă la aventuri [intelectuale] din această vară prohibită.
„Dragonul aruncă flăcări” este titlul articolului de fond, scris de Adrian Ciubotaru...
Cităm: „Dragonul chinez a adulmecat slăbiciunile Vestului și acum este gata să-și întindă aripile deasupra întregii lumi. Pare să nu mai aibă prea multă răbdare: îi dau ghes erorile, lașitatea și conformismul occidentalilor. Căci leul e aproape mort, și dacă măgarii nu se mai tem să-i dea cu copita, de ce ar mai pregeta tocmai el, Stăpânul Vremii? Mă tem că stabilitatea pe mapamond atârnă acum nu atât de răspunsul ferm și prompt al marilor puteri din Vest la provocările tot mai obraznice ale Chinei, cât, mai ales, de rezistența la ispită a șefilor de la Beijing.”
În ziarul de mâine mai avem publicate și două interviuri (autoare: Victoria POPA) care informează despre tăierile de copaci din pădurile din R. Moldova.
E mai ușor să furi și să tai, când nu știi cât ai...
Primul interviu „E mai ușor să furi și să tai, când nu știi cât ai” este realizat cu ex-primarul interimar de Chișinău, Ruslan Codreanu. Fostul edil afirmă, cităm: „Se defrișează Parcul Național Orhei, zonă protejată, unde nu trebuie să existe intervenția omului. Se taie copaci sănătoși începând cu Codrii Tigheciului, de la Iargara încolo, pe Lunca Prutului, Bahmutul, Ungheni. Codrii de pe lângă Scoreni, Strășeni. Nu mai vorbesc de Vatici, Donici, Lupa Rece, toate părțile astea din Călărași. Peste tot se taie pădurea.”
Al doilea interviu este cu șeful Direcţiei Fond Forestier, Arii Protejate, Pază şi Protecţie, Agenția Moldsilva, Petru Rotaru, cu titlul: „În anul trecut, pentru tăieri ilicite, au fost pedepsiți 90 de angajați din serviciul silvic”. În replică la informațiile furnizate de Ruslan Codreanu despre tăierile ilicite din păduri, funcționarul susține că, cităm: „orice copac este tăiat legal, cu respectarea unei proceduri.” Petru Rotaru infirmă faptul tăierilor ilegale din pădurile R. Moldova și din Parcul Național Orhei.