Linkuri accesibilitate

Angela Grămadă: Cel care va fi în fruntea guvernului, va gestiona organizarea alegerilor prezidențiale


Premierul Ion Chicu în plenul Parlamentului, noiembrie 2019
Premierul Ion Chicu în plenul Parlamentului, noiembrie 2019

Într-un comunicat de presă al PSRM se menționează că deputații convocați vineri în ședință au discutat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, pe căre o numesc „proiect promovat de Alianța haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor”. Socialiștii anunță că formațiunea lor își asumă public decizia de a nu vota pentru moțiunea de cenzură. Angela Grămadă, preşedinta Asociaţiei „Experţi pentru securitate şi afaceri mondiale” din Bucureşti dă puține șanse ca guvernul Chicu să fie demis.

Angela Grămadă: Cel care va fi în fruntea guvernului, va gestiona organizarea alegerilor prezidențiale
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:15:00 0:00
Link direct

Angela Grămadă: „În acest moment nu cred că există foarte, foarte multe șanse de a avea un rezultat pozitiv la această inițiativă, în sensul de a demite guvernul, dar este o încercare pe care partidele politice care au lansat această moțiune de cenzură, și aici mă refer la cele care au semnat și la cele care au zis că se vor alătura ulterior votului în parlament pentru a obține ceva avantaje electorale în campaniile ulterioare.

Deci, miza nu știu dacă a fost neapărat să pice Guvernul Chicu...

Deci, miza nu știu dacă a fost neapărat să pice Guvernul Chicu, pentru că toată lumea înțelege cât este de dificil să preiei un mandat de guvernare în condițiile în care este foarte șubredă susținerea pentru un eventual viitor cabinet de miniștri.”

Europa Liberă: Deputații socialiști nu vor susține demiterea Guvernului Chicu. După ședința de astăzi a fracțiunii, aleșii PSRM au emis o declarație publică de susținere a actualului cabinet de miniștri în frunte cu Ion Chicu. Câtă putere mai au socialiștii să mențină acest guvern?

Angela Grămadă: „Chiar dacă Guvernul Chicu nu cade, faptul că cele două formațiuni politice care au semnat moțiunea de cenzură pe 16 iulie au găsit această oportunitate legală, au găsit această înțelegere de a o valorifica într-un fel sau altul este dreptul lor și trebuiau să încerce acest lucru, pentru că de facto nu fac altceva decât să încerce toate oportunitățile pe care le oferă legislația actuală de a-și onora obligațiile față de cetățeni. Or, una dintre acele obligații se referă la actul de guvernare, ca acesta să fie unul transparent și să fie în favoarea locuitorilor Republicii Moldova, care să producă beneficii sociale și economice, dar și de securitate națională. Deci, faptul că socialiștii nu vor demite Guvernul Chicu este, în același timp, un lucru pe care ei îl fac și din punct de vedere electoral, de a se coagula în jurul unui lider politic, în jurul figurii lui Igor Dodon.”

Europa Liberă: Președintele Dodon s-a adresat astăzi către lidera PAS și a întrebat-o pe Maia Sandu dacă îl înaintează pe Andrei Năstase la funcția de premier, ce va face dna Sandu. De ce să-i pună această întrebare?

Angela Grămadă: „Eu cred că asta a fost mai mult o dovadă de lipsă de înțelegere a modului în care ar trebui să comunice un șef al statului cu oponenții, cu liderii din opoziție, ori ceea ce a făcut Maia Sandu nu este pentru a-l favoriza pe Andrei Năstase neapărat.

O dovadă de lipsă de înțelegere a modului în care ar trebui să comunice un șef al statului cu oponenții...

Ceea ce a făcut Maia Sandu, și din declarațiile ei reiese acest lucru, e pentru a-l încurca pe Igor Dodon în ceea ce privește viitoarea campanie electorală și, în același timp, pentru a minimiza impactul negativ al actualei conduceri, adică strategia pe care o aplică Guvernul Chicu pentru afacerile interne ale țării.”

Europa Liberă: Dar Igor Dodon e pregătit totuși și pentru varianta căderii Guvernului Chicu?

Angela Grămadă: „Nu cred că este pregătit, pentru că în cazul în care se întrunește numărul de voturi necesare nu doar pentru a demite guvernul, dar și pentru a învesti un nou guvern, atunci Igor Dodon pierde acele pârghii pentru organizarea campaniei pentru alegerile prezidențiale, ori asta este miza în acest moment, în acest an extrem de complicat, alegerile prezidențiale, și pentru asta trebuie să rămână un guvern pe care îl controlează președintele Dodon în exercițiu.”

Europa Liberă: Și totuși, cum se poate constitui o nouă majoritate? Cine și ce interese ar avea pentru crearea unei noi majorități?

Angela Grămadă: „Aici interesele sunt la acele forțe politice care nu sunt în coaliție guvernamentală, aici mă refer la PSRM și Partidul Democrat. Asta înseamnă că celelalte formațiuni politice care se declară proeuropene, se declară împotriva Guvernului Chicu deschis, clar, și împotriva președintelui Dodon, acestea ar putea forma această coaliție majoritară parlamentară, dar fără ca să existe un acord prealabil între ele. Asta înseamnă că niciunul dintre cei care au semnat inițial moțiunea de cenzură, și aici mă referla PAS și Platforma DA, nu cred că vor merge la semnarea unui acord de principiu cu cei din „Pro Moldova” sau cei din Partidul „Șor” și asta deoarece, iarăși, sunt calcule electorale, calcule care ar putea să le încurce în eventualitatea unor alegeri prezidențiale sau a unor alegeri parlamentare pentru primăvara anului 2021.”

Europa Liberă: PD a lăsat să se înțeleagă că este partidul care ar vrea să se regăsească mereu la guvernare. Credeți că ar putea să treacă ușor dintr-o barcă în alta, să accepte totuși în cele din urmă să voteze cu cei care vor învesti un nou guvern, dacă se va ajunge la acest scenariu?

Angela Grămadă: „PD are foarte multă experiență în acest sens, chiar dacă dl Diacov, președintele de onoare al Partidului Democrat, a susținut de mai multe ori în ultima perioadă, și aici mă refer la ultimele luni, iunie-iulie, că el a mai fost în opoziție prin anii 2000, eu cred că totuși miza pentru PDM nu este neapărat de a trece în umbră, eventual aliniindu-se celorlalte forțe care au depus această moțiune de cenzură. Scopul PDM este de a păstra formațiunea politică atât cât se poate, astfel încât să-și ia timp pe care și-l acordă ei înșiși pentru a reveni în politică, nu neapărat la guvernare, dar ca forță politică capabilă să depășească acel prag electoral.

Șansele pe care le putem oferi PDM-ului pentru a depăși acel prag electoral sunt minime...

Desigur, în aceste momente șansele pe care le putem oferi PDM-ului pentru a depăși acel prag electoral sunt minime, pentru că, chiar dacă cineva încearcă să ne convingă că forțele oligarhice sunt la „Pro Moldova” și nu neapărat la PDM, există totuși persoane care au fost la guvernare, au creat legi pentru acest stat, au fost în funcții foarte importante, adică la cel mai înalt nivel în stat, și asta nu se poate șterge foarte ușor din memoria cetățenilor, pentru că aceleași persoane au demonstrat că pot să pactizeze sau să coalizeze cu orice fel de forțe politice atâta timp cât se află acolo și sunt în cărți și pot să fie acel element al coalițiilor parlamentare sau al guvernelor care să negocieze interese, să negocieze obiective politice.”

Europa Liberă: Dacă până la urmă se adeverește scenariul cu învestirea unui nou cabinet de miniștri, totuși cine ar trebui să își asume guvernarea? Să rămână doar la discreția Platformei Demnitate și Adevăr? Ei au spus că au cel puțin trei candidaturi pentru funcția de premier – Andrei Năstase, Alexandru Slusari și Igor Munteanu –, au spus că au candidaturi și pentru celelalte portofolii în cadrul cabinetului de miniștri. Să rămână ei de unii singuri să guverneze? Cum vedeți Dvs. o nouă garnitură guvernamentală?

Angela Grămadă: „Să presupunem că avem primul ministru de la Platforma Demnitate și Adevăr. Dacă acest lucru se întâmplă și se reușește învestirea sau numirea unui nou premier, asta în eventualitatea în care Guvernul Chicu cade, atunci Platforma DA să nu facă aceeași greșeală pe care au făcut-o în iunie 2019, atunci când și-au asumat de unii singuri guvernarea.

Eu nu le-aș recomanda să-și asume întregul cabinet de miniștri...

Deci, eu nu le-aș recomanda să-și asume întregul cabinet de miniștri, ci să împartă această responsabilitate și cu oameni din PAS și să lăsăm egocentrismul la o parte, pentru că un eșec, un eventual eșec înainte de alegerile prezidențiale nu este nici în interesul Platformei DA și nici în interesul Partidului Acțiune și Solidaritate.”

Europa Liberă: Dar PAS ar putea să spună că merg pe calea pe care și-au dorit-o cei din PDA, să guverneze ei. Ei își asumă răspunderea, ei să guverneze.

Angela Grămadă: „Corect! Foarte corect acest lucru, însă și PAS-ul se apropie de campania electorală și atunci să ofere această responsabilitate doar Platformei Demnitate și Adevăr nu mi se pare o variantă plauzibilă pentru ei, pentru că asta ar însemna că ei se detașează de actul de guvernare sub pretextul că se pregătesc pentru alegeri prezidențiale. Or, acum țara are nevoie de altfel de campanii electorale, campanii electorale care să demonstreze că acești politicieni care își asumă actul de guvernare, care doresc schimbarea în țară și care au demis un alt guvern incapabil să gestioneze criza economică produsă de răspândirea coronavirusului ar putea să însemne că nu au suficiente resurse să guverneze ulterior.

E ușor a spune că dăm un guvern jos sau de a se alătura unei moțiuni de cenzură, deși decizia pentru PAS nu a fost una ușoară, dar e mult mai dificil să demonstrezi alegătorului tău că ești responsabil, că ai resurse și că pentru aceste resurse umane, aici ne referim la cadre din cadrul partidului, merită să votezi la alegerile prezidențiale din toamnă, pentru că ulterior va însemna și votarea unui nou prim-ministru, fiindcă noul președinte are această opțiune de a numi candidatul pentru funcția de premier al țării.”

Europa Liberă: Și atunci când a fost învestit Guvernul Chicu, șeful executivului a spus că va avea o viață scurtă, pentru că nu este exclus că doar până la alegerile prezidențiale ar putea să-și ducă mandatul. În caz că pică Guvernul Chicu, și noul cabinet de miniștri va fi unul de scurtă durată. Credeți că va putea să rezolve cel puțin 2-3 probleme importante cu care se confruntă statul și cetățeanul?

Angela Grămadă: „Dna Valentina, acum miza o reprezintă alegerile prezidențiale. Da, într-adevăr avem probleme economice extrem de grave, dar alegerile prezidențiale sunt o miză extrem de importantă pentru forțele politice de la Chișinău. Și aceasta se explică prin faptul că cel care va fi și în continuare în fruntea guvernului, acea persoană sau acel personaj numit politic va gestiona organizarea alegerilor prezidențiale. Cred că aceasta este miza.

Cei de la Platforma DA și cei de la Partidul Acțiune și Solidaritate își doresc alegeri corecte...

Or, cei de la Platforma DA și cei de la Partidul Acțiune și Solidaritate își doresc alegeri corecte, libere și în care să nu permită unor forțe politice, precum PSRM sau PDM, prin alianță sau fiind în coaliție de guvernare, să fraudeze aceste alegeri, viitoarele alegeri, pentru că modul în care comunică PAS și Platforma DA cu propriii alegători, responsabilitatea pe care ei încearcă să o păstreze, cel puțin pentru campaniile electorale, este diferită față de ceea ce se întâmplă în cazul PSRM sau PDM. Plus la aceasta, nu trebuie să neglijăm și faptul că resursele financiare de care dispun aceste două formațiuni politice sunt mult mai mici. Asta înseamnă că aceste două formațiuni politice trebuie să facă orice este legal și orice le permite actul politic pentru a evita fraudarea alegerilor prezidențiale și, ulterior, și pe cele parlamentare. Asta înseamnă inclusiv să-ți asumi actul de guvernare în această perioadă scurtă, chiar cu riscul de a mai pierde niște puncte electorale poate pentru alegerile prezidențiale, dar în schimb să poți să ai acea șansă de a recupera până la alegerile parlamentare anticipate, pentru care pledează majoritatea formațiunilor politice invocând lipsa de legitimitate a actualului legislativ, din cauza acelor acte de corupție, din cauza acelor procese de schimbare a deputaților de la o formațiune politică la alta, din cauza modului în care au fost gestionate procesele economice și procesele legislative în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Igor Dodon a lăsat să se înțeleagă că, în orice situație, indiferent ce scenariu se va aplica, el va câștiga din această situație incertă pe scena politică. Să rămână el pe cal alb, să adune el toate foloasele?

Angela Grămadă: „Igor Dodon este într-o stare destul de incertă, deoarece știe că popularitatea lui a scăzut, el a făcut foarte multe gafe în ultima perioadă. În plus, asistăm la o tot mai mare accentuare a crizei economice și foarte multe dintre procesele care se întâmplă în Republica Moldova – economice și sociale –, întotdeauna acest actor politic, mă refer la actualul președinte, și le-a asumat.

A ieșit în față, fără să aibă atribuție într-un domeniu sau altul. Eu nu-l văd pe Igor Dodon acum pe cal alb...

Mai degrabă îl văd ieșind șifonat spre sfârșitul primului său mandat prezidențial. Ce-i drept, are avantajul acela că nu există încă un lider politic pe dreapta suficient de înfipt în această viitoare campanie pentru alegeri prezidențiale. Da, o avem pe Maia Sandu care, cel mai probabil, va candida pentru funcția de președinte al țării, dar asta nu înseamnă că în cazul unui tur doi al alegerilor prezidențiale lupta nu va fi destul de acerbă între primii doi clasați. Însă Igor Dodon se confruntă tot mai mult cu scăderea popularității în rândul cetățenilor, nu neapărat al susținătorilor săi din cadrul partidului. Și aceste proteste la care am asistat ieri, și modul în care a fost gestionată criza cu acel deputat transfug, și faptul că a eșuat semnarea acordului pentru acea asistență financiară din partea Federației Ruse, și faptul că Uniunea Europeană din ce în ce mai mult evită să discute cu oficiali de rang înalt de la Chișinău și preferă să discute cu autorități publice locale sau cu beneficiari finali ai proiectelor sunt semne clare că acel cal alb pe care noi l-am urcat așa, neoficial, pe Igor Dodon nu este chiar atât de puternic.”

XS
SM
MD
LG