În cele 27 de țări ale Uniunii Europene, tinerii pleacă din ce în ce mai târziu de acasă, însă diferența de vârstă între băieți fete este cea mai mare în România, fiind de aproape cinci ani.
Your browser doesn’t support HTML5
Unde fugim de acasă? Eurostat despre vârsta la care pleacă tinerii din casa părintească
Este concluzia la care a ajuns ultimul studiu pe această temă al al Agenției Europene de statistică, Eurostat, care calculează media europeană ca fiind de 26,5 ani. Vârsta, altfel zis, la care tinerii pleacă de acasă.
### Vezi și... ### România | Dan Jurcan, IRES: Pierdem peste 100 000 de români anual, dar pericolul major e îmbătrânireaCea mai ridicată medie națională, la 30 de ani sau mai mult, a fost înregistrată în Portugalia (33,6 ani), Croația (33,3 ani), Slovacia (30,9 ani), Grecia (30,7 ani) și Bulgaria (30,3 ani). În schimb, țările nordice care sunt Suedia (19,0 ani), Finlanda (21,2 ani), Danemarca (21,3 ani) și Estonia (22,7 ani) au înregistrat cele mai scăzute vârste medii, toate sub 23 de ani.
Apoi, bărbații pleacă de la casa părinților mai târziu decât femeile. În UE, în medie, bărbații pleacă la vârsta de 27,4 ani, iar femeile la 25,5 ani în 2021. Această tendință a fost observată în toate țările, altfel zis: femeile tinere părăsesc gospodăria parentală în medie mai devreme decât bărbații tineri. Bărbații pleacă, în medie, după vârsta de 30 de ani în 11 țări UE (Croația, Portugalia, Slovacia, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Italia, Malta, Spania, România și Polonia), în timp ce acest lucru este cazul femeilor doar în 2 țări (Portugalia și Croația).
Cea mai mare diferență de vârstă între băieți fete este cea mai mare în România, fiind de aproape cinci ani (4,7), iar imediat după România vine Bulgaria.
Este limpede că asemenea diferențe la scara UE nu se pot explica doar economic, ci că explicația este în primul rând culturală.
E vorba în România, ca și în Republica Moldova, de altfel, care nu intră aici în aceste statistici, de acea "familie trațională", care a făcut, în paralel cu faptul că copiii sunt ținuți acasă până la 30 de ani și mai bine, și aceea că în România și Republica Moldova generaţii de părinți şi-au lăsat copiii să fie crescuţi de bunici, sub pretextul — uneori facil — al lipsei de timp. Cu atâtea tabieturi balcanice, nu putem spune că românii sunt poporul cel mai ocupat din lume, şi cu toate astea convenţia socială e că bunicii trebuie să locuiască împreună cu proaspăt căsătoriţii pentru a le creşte copiii, deseori într-un climat socio-afectiv sufocant. Tinerii porumbei stau cu socrii, aceştia crescând odraslele, însă menţinând şi infantilizarea generaţiei intermediare.
### Vezi și... ### Europa Liberă la Cahul: Moldova are nevoie de UE. Toți copiii noștri sunt acoloÎn Olanda, în schimb, părinții își dau afară din casă literalmente copiii ajunși la 18 ani, trimițându-i în lume, să se descurce.
Se mai remarcă și faptul că anul acesta în vârful listei nu se mai află Italia, unde, fenomen socio-cultural invers, există acei bamboccioni (bebeluși adulți, „bebelăi”), adulţi de peste 30 de ani, care continuă să locuiască cu părinţii, uneori cu forța, refuzând să plece. Recent, niște părinți, în Italia, au câștigat procesul cu băiatul lor de 40 de ani care nu voia, pur si simplu, să plece de acasă, unde mânca gratis și îi teroriza că n-are cămășile călcate.
În Olanda, în schimb, părinții își dau afară din casă literalmente copiii ajunși la 18 ani, trimițându-i în lume, să se descurce.
Feluritele tipuri de familie din Europa
În realitate, nu există nici în Occident un singur tip de „familie tradițională”. Un model ar fi cel nordic, al familiei mononucleare responsabile, cea care se rezumă la tată, mamă şi copii.
Celelalte trei tipuri de familii ale lui Emmanuel Todd sunt „familia egalitară”, prezentă în Franţa, Spania şi nordul Italiei; „familia arboriferă” reprezentată în ţările germanice, cu excepţia amintită a Olandei şi a scandinavilor, şi „familia comunitară”, la mediteraneeni şi la ortodocşii est-europeni şi balcanici, făcători de copii mulţi.
Antropologul şi sociologul francez Emmanuel Todd promovează astfel teoria că avansul Occidentului în istoria modernă se datorează importanţei familiei mononucleare responsabile, cea care se rezumă la tată, mamă şi copiii lor. Altfel zis, Todd merge dincolo de teoria clasică a lui Max Weber, potrivit căreia la originea progresului modern ar fi stat etica protestantă – calvinisto-olandeză – a muncii.
Emmanuel Todd afirmă că, dimpotrivă, protestantismul s-a extins în nord tocmai datorită familiei mononucleare. El s-a implantat în acele ţări nordice, precum Olanda, în care funcţiona deja familia mononucleară absolută, în care copiii părăseau devreme domiciliul familial, căutând de lucru şi devenind astfel adulţi întreprinzători.
### Vezi și... ### Refugiații: o condiție umană eternă