Unul dintre colaboratorii rețelei de licee moldo-turce „Orizont”, care au fost expulzați în 2018, va primi acum statutul de refugiat în R. Moldova, relatează NewsMaker. Curtea de Apel Chișinău a emis decizia în cazul lui Müjdat Çelebi, fost director financiar al rețelei de licee, la 9 decembrie 2020 dar avocatul său, Nicolae Frumosu a făcut-o publică pe 11 ianuarie, după ce a primit decizia definitivă în scris a judecătorilor.
Müjdat Çelebi este în detenție în Turcia iar decizia instanței moldovenești nu poate influența direct asupra contestării arestării sale.
Șapte angajați ai rețelei de licee moldo-turce „Orizont” au fost expulzați în septembrie 2018 din R. Moldova în Turcia, unde erau acuzați de colaborare cu predicatorul Fethullah Gülen, considerat de Ankara instigatorul tentativei de lovitură de stat din vara anului 2016. Între timp, au fost condamnați la diverese pedepse cu închisoarea.
În iunie 2019, R. Modoval a fost condamnată de CEDO pentru expulzarea ilegală a cetățenilor turci. Procuratura Chișinău a deschis separat o anchetă, dar în dosar nu a rămas decât un acuzat, fostul șef SIS, Vasile Botnari, condamnat în septembrie 2020 la o amendă de 88 mii de lei. Totodată i s-a interzis să ocupe funcții publice timp de cinci ani.