Puterea financiară a talibanilor este pe cale de a deveni atât de mare încât rețelele fundamentaliștilor afgani pot deveni imune în fața oricărei presiuni externe, iar asta tocmai în momentul în care comunitatea internațională își negociază rolul viitor în raport cu Afganistanul de după conflict (despre Afganistan dintr-o perspectivă personală am mai scris aici).
Faptul că talibanii sunt pe cale de a deveni independenți financiar este concluzia unui studiu intern confidențial al NATO consultat de Europa Liberă: „talibanii au atins, sau sunt pe cale de a atinge, o independență financiară și militară”. Asta i-ar putea face pe talibani să-și încalce angajamentele deja luate împreună cu Statele Unite, pentru a pune capăt unui conflict care durează de 19 ani.
Talibanii au atins, sau sunt pe cale de a atinge, o independență financiară și militară...
Raportul, redactat de islamoloaga Lynne O'Donnell, mai afirmă și că independența financiară va face că talibanii vor putea să-și finanțeze singuri operațiunile militare și aprovizionarea, fără a mai depinde de donații externe, din partea unor guverne islamiste sau de la organizații private.
Raportul mai speculează și asupra faptului că asta ar permite talibanilor să continue să întrețină legături cu organizații jihadiste și teroriste cum este al-Qaeda. Cele două organizații sunt total distincte, talibanii trăind doar în Afganistan și Pakistan și fiind practic un grup etnic omogen: paștunii. Un raport al Pentagonului din luna iulie afirmă însă că talibanii continuă să mențină legături strânse cu al-Qaeda, lucru confirmat și de un raport al ONU din iunie.
Veniturile talibanilor
Una din principalele surse de venituri ale talibanilor, dacă nu principala, este controlul asupra traficului de droguri, Afganistanul rămânând principalul producător mondial de heroină și opiu. Circa 90% din heroina vândută pe planetă provine din regiunea Helmand din sudul Afganistanului.
### Vezi și... ### La Doha se negociază un acord de pace pentru Afganistan, pe baza principiului „niciun învingător și niciun învins”La asta se adaugă minele de metale și pietre rare aflate sub controlul lor, cu totul talibanii realizând în 2019, așa cum se estimează, un impresionant total de 1,6 miliarde dolari în venituri.
Branșa financiară a rețelei talibanilor pare a fi organizată și condusă de șeful militar al organizației, Mullah Mohammad Yaqoob, fiul răposatului șef istoric Mullah Omar. Acesta e cunoscut ca urmărind să preia puterea totală în locul actualului lider taliban, Haibatullah Akhunzade.
“Dacă nu se iau măsuri globale”, estimează raportul, „o asemenea organizație prosperă (hugely wealthy organization) cum sunt talibanii, care se autofinanțează și au și sprijin exterior” ar putea deveni un important factor destabilizator regional. Lucrurile, desigur, se vor agrava după retragerea totală a trupelor SUA și internaționale și întoarcerea talibanilor la Kabul.
Talibanii și actualul guvern afgan negociază în acest moment în Qatar, stat arab din Golul Persic care servește ca mediator.
SUA și talibanii au semnat un acord in luna februarie, prin care forțele străine se vor retrage din Afganistan până în mai 2021, în schimbul unor garanții din partea talibanilor prin care vor abandona terorismul și vor ajunge la o înțelegere și o împărțire a puterii cu guvernul actual, rezultat din alegeri.
Comisia financiară a lui Mullah Mohammad Yaqoob
Mohammad Yaqoob, fiul lui Mullah Omar, a extins eficacitatea colectării de venituri prin crearea, în 2016, a unei „comisii financiare”, care a supravegheat extinderea în zone din Afganistan încă neexploatate economic, de pildă prin preluarea unor resurse minerale. Raportul NATO afirmă că până și talibanii consideră că au reușit dincolo de așteptări. Pe lângă opiu, principala sursă, ei fac acum comerț cu cărbune, sare și exportă pietre prețioase extrase din munți, precum rubine și smaralde, specialități afgane.
Ei fac acum comerț cu cărbune, sare și exportă pietre prețioase extrase din munți...
Raportul estimează astfel sursa veniturilor de 1,6 miliarde de dolari (care corespund cu cifrele estimate de ONU) de anul trecut: circa 464 de milioane din minerit, 416 din droguri, 240 de milioane donații externe, tot 240 din exporturi, 160 milioane din taxe interne și 80 de milioane venituri imobiliare (real estate).
Partea cea mai impresionantă se arată a fi creșterea veniturilor din minerit, care au urcat, potrivit talibanilor, de la 35 milioane în 2016 la 464 milioane acum. Principalii cumpărători de minereuri și materii prime sunt China și Arabia Saudită.
Apoi, desigur, rămân opiul și heroina ca mari surse de venituri. Talibanii îi taxează dar și protejează pe producătorii de opiu din sudul controlat de fundamentaliști.
### Vezi și... ### Statele Unite cer Pakistanului să fie mai activ în negocierile cu talibanii afganiCât privește ajutorul extern, principalul sprijinitor al talibanilor rămâne Pakistanul, care teoretic e și un aliat al SUA. Pakistanul, unde trăiesc mai mulți paștuni decât în Afganistanul propriu-zis, este și țara care le servește drept bază de repliere militară.
De asemenea, surse ale serviciilor americane afirmă că Rusia ar oferi stimulente financiare talibanilor pentru a-i încuraja să ucidă militari SUA.
O schimbare de generații
Potrivit unor surse demne de încredere, principalii lideri ai talibanilor, Haibatullah Akhunzada și Sirajuddin Haqqani, ar fi bolnavi de Covid-19, ceea ce îi lasă mâinile libere ambițiosului administrator militar și financiar Mohammad Yaqoob, permițându-i să-și consolideze puterea în așteptarea alegerilor interne ale talibanilor de anul acesta, când el speră să devină lider suprem.
Mohammad Yaqoob are în asta sprijinul lui Mullah Abdul Ghani Baradar, un fost co-fondator al talibanilor și camarad de arme al răposatului Mullah Omar, tatăl lui Yakoob.
Surse occidentale avertizează de altfel că odată cu Yakoob s-ar ajunge la o schimbarea de generații, la tranziția spre niște lideri mai tineri, versați în schimbările tehnologice, „mai oportuniști și mai brutali”.