Victor Gotișan: Comunismul avea misiunea să distrugă tot ce este religios și să construiască un „om nou”

În cadrul proiectului „Antinostalgia - privind spre viitor”, Lina Grâu a discutat cu politologul Victor Gotișan despre rolul pe care l-a avut religia în perioada comunistă - a fost o formă de rezistență sau de colaboraționism?

Europa Liberă: Domnule Victor Gotișan, în ce măsură putem spune că religia a fost, în perioada comunistă, o formă de rezistență? În ce măsură este corectă afirmația?

Victor Gotișan: „Putem să spunem și da, și nu. Pentru că, până la urmă, vorbim în doi termeni aici. Este vorba despre rezistență, dar și de partea de colaboraționism, dacă a colaborat sau nu cu partidul sau cu securitatea.

Părerea mea e că, în cazul nostru, al Republicii Moldova, partea aceasta de rezistență a fost mult mai puțin vizibilă și a fost mai mult o chestie de colaborare, pentru că biserica era foarte apropiată partidului. La un moment dat, îmi pare că Steinhardt spunea că nu puteai crește sau avansa în anumite grade în Biserica Ortodoxă, de exemplu să ajungi episcop sau patriarh, dacă nu aveai oarecum conexiuni cu securitatea sau cu partidul însuși.

Probabil este o chestie ce ține de religie sau care vine din interiorul religiei - și vorbim aici despre ortodoxie. Pentru că, până la urmă, ortodoxia are elementul acesta de supunere, de supunere față de anumite autorități. Și de aici venea lipsa rezistenței față de sistem. Aceasta, de exemplu, în comparație cu același catolicism, care a avut o misiune foarte importantă în unele țări și mai ales în Polonia, care a fost una dintre cele mai importante mișcări rezistență, alături de Solidaritatea, de Mișcarea Solidarității.”

Victor Gotișan: „Aceasta era misiunea comunismului – să distrugă tot ce este religios și să construiască omul nou”

Europa Liberă: Spuneți-mi, de ce regimul comunist, autoritățile comuniste de atunci aveau nevoie de acest element al supunerii, inclusiv în aspectele foarte intime care țin de religie? De ce se încerca eliminarea oricărui fel de Dumnezeu, să spune așa? Pentru că represiuni au fost nu doar împotriva ortodocșilor, ci și a iehoviștilor, a baptiștilor, a catolicilor și așa mai departe. De ce această nevoie de eradicare a tot ce ține de credință, de religie din mintea omului de rând?

Victor Gotișan: „Dacă vorbim în general, comunismul însuși este o religie. Și, de fapt, el aceasta venea să facă – să construiască un om nou care să fie în afara oricăror valori, cu atât mai mult a celor legate de religie. Nu degeaba Marx sau Engels spunea că creștinismul sau, în general, religia este un fel de opiu pentru popor. Deci, comunismului îi trebuia un fel de „om tabula rasa” pe care el să-l construiască și, respectiv, să-l aibă de partea sa.

Mă întorc la faptul că însuși comunismul era o religie, de fapt, pentru că, până la urmă, el era o religie și era constituit în baza unei religii: el avea un cult, el avea un secretar de partid, el avea, la urma urmei, moaștele, exact cum există într-o religie. Era un fel de concurență interconfesională, dacă putem să-i spunem așa, pentru că comunismul, după cum spuneam, era însuși o religie și, respectiv, este bine știut că religiile nu se tolerează între ele. Și aceasta avea ca misiune comunismul – să distrugă tot ce este religios și să construiască un om nou, după conceptele și după viziunea lui, ca ideologie politică și inclusiv religioasă.”

Europa Liberă: Și atunci putem să aruncăm o privire și asupra părții celeilalte – asupra omului de rând, care, în pofida riscurilor și a presiunilor care existau în acea perioadă, și el știa că va fi pedepsit dacă sărbătorește Paștele sau dacă apare cu un coș de ouă roșii, sau dacă face Crăciun sau, Doamne ferește, dacă are o icoană… Și, în pofida asta, oamenii își asumau aceste riscuri. De ce ține asta – de tradiție, de dorința de a avea acces la propria identitate?

Victor Gotișan: „Da, oarecum, pentru că, până la urmă, religia creează o anumită identitate și, respectiv, fiecare avea nevoie să-și construiască o identitate. Religia, vrem sau nu vrem, cultivă o oarecare comunitate și, până la urmă, comunitatea care este construită de o religie este benevolă. Pe de altă parte, venea comunismul sau Partidul Comunist care încerca să impună ideea unei comunități, dar care era forțată. Și, bineînțeles, omul este om – întotdeauna ce-o să încerci să-i impui cu de-a sila el niciodată nu o să accepte.

Revenind la creștinism, da, el crea niște valori care erau oarecum comune pentru toți și comunitatea adera la aceste valori și, respectiv, se simțea parte a ei. Anume din considerentul acesta cred că creștinismul a venit și a mobilizat lumea și a construit una dintre religiile cele mai importante sau cele mai numeroase. De exemplu, aici vorbim de catolicism – aceasta a făcut el în primul rând, pentru că a existat dimensiunea socială și misionară, adică misiunea de comunitate.”

Europa Liberă: De ce după perioada căderii comunismului, cel puțin în Republica Moldova, dar putem să vedem și în regiune că se întâmplă aceasta, Biserica majoritară întotdeauna a fost afiliată puterii? Oricare ar fi fost puterea, Biserica imediat se plia pe solicitările și pe personalitățile partidului respectiv.

Victor Gotișan: „La noi întotdeauna a fost partea a aceasta de Biserica și Partidul sau Biserica e cu puterea. Aceasta vine din tradiția bizantină, până la urmă. Noi am moștenit-o oarecum, chiar dacă perioada comunistă a tăiat sau a subțiat relația dintre aceste două tabere. Dar până la urmă a fost o colaborare, trebuie să recunoaștem, pentru că vorbim despre ierarhia sau clerul de sus al Bisericii și Partidul în general, dacă vorbim de perioada sovietică.

Dacă vorbim de perioada post 1990, Biserica întotdeauna a cochetat cu statul, pentru că până la urmă a fost un fel de relație de genul o mână spală pe alta. În momentul în care eu îți prestez niște servicii - și sunt cazuri clasice deja, numere guvernamentale pentru mașini, avem pașapoarte diplomatice pentru diferite religii, de obicei cele dominante -, în cazul respectiv tu trebuie să oferi ceva în schimb. Aceasta face de fapt religia, când susține un anumit partid, chiar dacă indirect, uneori mai direct, și, respectiv, trebuie să întoarcă serviciul și din cauza aceasta se aliază.

Al doilea element este că, chiar dacă statul bisericii dominante spune că biserica este separată de stat, sau chiar dacă Republica Moldova, prin însăși Constituție, este garantată libertatea de religie, credință și inclusiv separarea bisericii de stat, aceasta niciodată nu s-a respectat. Pentru că fiecare a încercat să beneficieze unul de pe urma altuia. Și cred că aceasta o să continue, pentru că există o religie dominantă la noi în Republica Moldova și există câteva culte care sunt mai puțin dominante. Adică, noi nu avem câteva religii foarte importante, avem una și e foarte importantă și, respectiv, tu pe aceasta poți s-o folosești, dacă vorbim de putere, după cum crezi tu că este mai comod.

Dacă facem, de exemplu, o analogie și ne întrebăm de ce nu funcționează în unele țări tandemul acesta dintre Biserică și religie, este pentru că în unele țări există câteva biserici dominante, aceeași Germanie, de exemplu, unde există catolicismul cu 30-40 de procente, și protestantismul, cu exact cam același procent.”

Europa Liberă: Ce trebuie să înțeleagă sau ce înțeleg tinerii când văd această simbioză dintre Biserică și stat? Cum ar trebui să se raporteze ei la Biserică, la credință? Vedem tot mai mulți atei printre tineri.

Victor Gotișan: „Aceasta dăunează oarecum Bisericii, pentru că tânărul sau tinerii, în general, sunt firi libertine și liber gânditoare. Deci, pe dânsul nu poți să-l subjugi sau să-i impui anumite credințe, ceea ce fac de obicei politicienii în tandem cu Biserica. Probabil ăsta e unul din elementele prin care Biserica are de pierdut, pentru că ei se asociază cu politicul, tinerii, de exemplu, sunt mai rebeli și ei nu acceptă astfel de tandemuri. Și, din cauza asta, ei părăsesc Biserica sau nu mai acceptă ceea ce face Biserica.

Pe de altă parte, cred că o parte de vină o poartă și Biserica anume prin factorul acesta social, pentru că nu se concentrează pe tineri, să fie sinceri. Și nu Biserica în general, cât religia creștin-ortodoxă. Adică aici tinerii sunt lăsați în spate, clericii nu se adaptează, nu vin cu niște mesaje clare pentru tineri. Totul este ceva „de viitor”, pentru oamenii în vârstă și e foarte greu de ascultat.

Eu îmi amintesc, de exemplu, când eram în Polonia, erau slujbe, sau mese cum le numesc ei pe filiera catolicismului, care erau fragmentate sau direcționate pentru anumite grupuri sociale. De exemplu, mie îmi plăcea foarte mult să ascult sau să asist la o mesă la care predica un preot în termeni mai mult filosofici, de exemplu, el folosea diferite citate filosofice, includea diferite situații din astea intelectuale, de gândire.

Exista și o altfel de mesă pentru oamenii în vârstă, care vorbea pe limba lor, adică pentru a-i ține oarecum. Era grupul aceasta care putea să asculte niște chestii mult mai practice sau din zilele noastre. Și, practic, astfel Biserica venea în întâmpinarea diferitor grupuri sociale.

Inclusiv, de exemplu, după mesă noi puteam să mergem cu preotul catolic și să bem o bere, ceea ce în creștinismul ortodox nu cred că este acceptat și chiar este condamnat.

Adică pentru biserica ortodoxă, cred că distanța dintre cler, care sunt reprezentanții unei biserici sau religii, este foarte mare față de credincioși în general și față de tineri în special. Pentru că există doar cazuri pe care le poți număra pe degete de preoții sau reprezentanți ai clerului care se orientează spre tineri și vin cu mesaje pentru tineri și încearcă să-i aducă în Biserică și să-i facă interesați. Eu nu vreau să dau cazuri, dar cred că unul dintre ei este Ghidighiciul, adică părintele Maxim Melinte – el chiar merge pe partea aceasta targetată și prin asta el câștigă oameni, câștigă tineri, în primul rând.”

Europa Liberă: Dar câștigă și oprobiul și condamnarea Bisericii, pentru că a fost la un moment dat pus la respect...

Victor Gotișan: „În cazul dat s-a văzut cum nu este permisă schimbarea în Biserică, în momentul în care el a făcut ceva mai mult decât trebuia. Și părerea mea e că el n-a fost condamnat pentru că a făcut mai mult. Părerea mea că el a fost condamnat pentru că a existat o presiune mare din partea întregului cler în adresa mitropoliților și sinodului bisericesc pentru că ei se simțeau oarecum vizați, toți ceilalți, pentru că ei erau puși în situația că o să trebuiască și ei să iasă spre misiune. Ceea ce pentru ei nu este comod, pentru că, în momentul dat, ei ce fac? Intră, fac câteva slujbe, iau bănuțul și au plecat.

Aici revin la idea că creștinismul ortodox nu pune accentul pe partea aceasta socială și misionară. Pentru că în momentul în care ei o neglijează și dacă ei o să continue să o neglijeze mai departe, tare mi-e frică că ea o să moară. Pentru că acesta și este viitorul credinței, al creștinismului ortodox – să pui accent pe partea socială și misionară, nu doar pe cea de cult, slujbe interminabile, cununii, liturghii și chestii de genul acesta.”