În debutul unui summit internațional găzduit la Moscova, președintele rus Vladimir Putin a vorbit, marți, despre „încercări de a exercita presiune externă” asupra Republicii Moldova. Președintele reia astfel o teză vehiculată deja din timpul campaniei electorale de oficiali ruși. În octombrie, încă înainte de primul tur de scrutin, ministrul rus de externe Serghei Lavrov critica Statele Unite pentru ceea ce a numit comportament „brutal, nepoliticos și impardonabil” în țări din vecinătatea Rusiei, inclusiv în Republica Moldova.
A urmat șeful serviciului de spionaj al Rusiei, Serghei Narîșkin, care tot înaintea primului tur al prezidențialelor susținea că Statele Unite ar pregăti o revoluție „colorată” în Republica Moldova în cazul unei victorii a președintelui Igor Dodon la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
Dar declarațiile de marți ale președintelui Vladimir Putin la începutul reuniunii Organizației de Cooperare de la Shanghai s-au concentrat asupra Republicii Belarus.
„După alegerile prezidențiale din țara lor, prietenii noștri belaruși se confruntă cu o presiune fără precedent, cu sancțiuni și provocări declanșate împotriva lor prin intermediul unui război informațional și de propagandă”, a spus Putin.
### Vezi și... ### Belarus: peste o mie de persoane reținute la protestele de duminicăÎn Belarus, continuă de peste trei luni proteste în masă pentru alungarea de la putere a lui Alexandr Lukașenko după ce autoritățile electorale i-au înmânat o victorie categorică în alegerile prezidențiale din 9 august, despre care opoziția și Occidentul spun că au fost fraudate.
Moscova l-a sprijinit pe Lukașenko în confruntarea în curs, care s-a remarcat prin reprimarea violentă a protestatarilor de către autorități. În declarația sa de marți, Putin a spus că „poporul Republicii Belarus trebuie să-și rezolve singur problemele, fără interferența nimănui”.
Liderul rus a mai spus că și alte două foste republici sovietice, Kârgâzstanul și Moldova, se confruntă cu „presiune dinafară”.
În Kârgâzstan, protestele în masă față de rezultatele alegerilor parlamentare au înlăturat de la putere guvernul și conducerea parlamentului, luna trecută, cauzând o criză politică profundă care a dus și la demisia președintelui Sooronbai Jeenbekov.
### Vezi și... ### Pericolele alegerilor potrivit instituțiilor media pro-KremlinÎn Republica Moldova, candidata prezidențială pro-europeană Maia Sandu a obținut o victorie surprinzătoare în primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 1 noiembrie, și se va întâlni în turul doi de scrutin, pe 15 noiembrie, cu președintele Igor Dodon sprijinit de Moscova.
În intervenția sa, Putin a mai spus că un armistițiu mediat de Moscova și anunțat marți în Nagorno-Karabah va crea condiții pentru pace între Armenia și Azerbaidjan și pentru stabilitate în Caucazul de Sud.
### Vezi și... ### Trupe ruse de menținere a păcii, în drum spre Nagorno-KarabahSummit-ul Organizației de Cooperare de la Shanghai, din care fac parte China, India, Kazahstanul, Kârgâzstanul, Pakistanul, Rusia, Tadjikistanul și Uzbekistanul, urmează să adopte o declarație comună despre măsuri pentru combaterea pandemiei de coronavirus, a mai spus Putin.