Tiraspolul va marca azi cu mare fast 30 de ani de la autoproclamarea secesiunii regiunii transnistrene de Republica Moldova. O paradă de proporții va avea loc în centrul Tiraspolului, cu participarea tehnicii militare din dotarea armatei transnistrene, dar și din cea a Grupului operativ de trupe ruse staționat în stânga Nistrului. La paradă vor participa peste 1200 de militari și 150 de unități de tehnică grea. Enclava separatistă din stânga Nistrului și-a proclamat independența pe 2 septembrie 1990 și până acum nu a fost recunoscută de niciun stat, nici măcar de Rusia care are în continuare trupe pe acest teritoriu, un depozit cu 20 de mii de tone de armament învechit, investiții în domenii strategice și oameni fideli care controlează puterea. La modul practic nimeni nu ridică problema recunoașterii regiunii transnistrene, constată analistul politic occidental Vladimir Socor.
Your browser doesn’t support HTML5
Interviu cu Vladimir Socor
Vladimir Socor: „Nimeni nu ridică problema recunoașterii Transnistriei.”
Europa Liberă: Autoritățile de acolo mereu insistă, la fiecare aniversare.
Vladimir Socor: „Numai ei fac acest lucru, nici măcar Rusia, în mod oficial, nu recunoaște o Transnistrie separată de Republica Moldova. Rusia dorește să influențeze Republica Moldova prin intermediul Transnistriei, de aceea Rusia nu are interesul să desprindă în mod definitiv Transnistria de Republica Moldova. Dimpotrivă, Rusia are interesul să reintroducă Transnistria în sistemul politic al Republicii Moldova în termeni dictați de către Rusia și să atragă întreagă Republică Moldova.”
Europa Liberă: Și prin asta Rusia se consideră câștigătoare că menține acest regim de la Tiraspol, pentru ca să aibă influență asupra întregii Republici Moldova?
Vladimir Socor: „Da, desigur, acesta este un obiectiv pe termen mediu și lung, obiectivul imediat începând chiar cu anul 1992 și până astăzi. Este acela de a menține un cap de pod militar în Transnistria în beneficiul Rusiei. Rusia dorește să-și rezerve opțiunea ipotetică de a introduce trupe suplimentare în Transnistria. Atâta timp cât Rusia nu reușește acest lucru, ea menține capul de pod cu un contingent limitat de trupe.”
Europa Liberă: Datorită căror factori regiunea supraviețuiește?
Rusia dorește să-și rezerve opțiunea ipotetică de a introduce trupe suplimentare în Transnistria...
Vladimir Socor: „Supraviețuiește, în primul rând, din cauza slăbiciunilor Republicii Moldova și din cauza confuziei care domnește în politica Uniunii Europene. Republica Moldova este cea dintâi care a contribuit la permanentizarea Transnistriei ca o entitate de facto nerecunoscută internațional, dar cu care actorii internaționali totuși lucrează, fără să o recunoască juridic. Putem urmări în decursul timpului cedările unilaterale făcute de toate guvernările Republicii Moldova, fără excepție. În anul 1994, Republica Moldova a acceptat principiul sincronizării între retragerea trupelor rusești și conferirea unui statut politic al Transnistriei în cadrul Republicii Moldova. Deci este deja o renunțare la principiul independenței, suveranității și integrității teritoriale. În loc să ceară retragerea necondiționată a trupelor rusești conform dreptului internațional, Republica Moldova a acceptat retragerea condiționată prin sincronizare cu statutul politic al Transnistriei în 1994. Apoi, în 1997, Republica Moldova a acceptat „memorandumul Primakov”, potrivit căruia Chișinăul și Tiraspolul ar fi părți egale în conflict, Rusia – mediator și garant al unei eventuale soluționări politice. O cedare fatală. În 2002 și 2003 au apărut cele două proiecte concurente de federalizare: unul ruso-american, altul pur rusesc. A fost cea dintâi și poate singura rază de lumină în acest proces, când președintele Vladimir Voronin a respins „memorandumul Kozak” și prin aceasta – federalizarea. Dar în 2005 s-a înființat formatul zis „5+2”, prin care Statele Unite și Uniunea Europeană au intrat în formatul de negocieri în calitate de observatori, nu de mediatori, dar cu statut secundar de observatori. Și prin aceasta Statele Unite și Uniunea Europeană, cu acceptul Republicii Moldova, bineînțeles, au acceptat toate premisele anterioare – din 1994, din 1997, dictate de Rusia, conform cărora Chișinăul și Tiraspolul ar fi părți în conflict, nu Rusia, iar Rusia ar fi mediatoare.”
Europa Liberă: Dar în acești 15 ani de când există formatul de negocieri „5+2”, în care au statut egal Chișinăul și Tiraspolul, Rusia, Ucraina și OSCE au rol de mediatori, iar SUA și UE sunt observatori, negocierile nu au înregistrat rezultate palpabile. Mai mult, acestea sunt practic blocate de multe ori cu o pauză de un an de zile.
Vladimir Socor
Vladimir Socor: „Aveți perfectă dreptate, dar situația este chiar și mai rea. Între timp, poziția Republicii Moldova în formatul „5+2” s-a deteriorat din ce în ce mai mult, poziția Republicii Moldova este mai proastă astăzi, în 2020, decât fusese în 2005, când s-a înființat formatul „5+2”. Ce a intervenit între timp? A intervenit așa-zisul „pachet de la Berlin” din anul 2016.”
Europa Liberă: „Berlin plus”...
Vladimir Socor: „Exact! Propus de ministrul de Externe de atunci al Germaniei, dl Steinmeier, actualmente șef al statului, cu faimoșii sau infaimoșii „pași mici”, prin care se are în vedere un proces lent, dar treptat și sigur de suveranizare a Transnistriei pe malul stâng și desuveranizare a Republicii Moldova pe malul stâng. Apoi, în acest proces au început să fie incluse, cu acceptul unor parteneri internaționali, tot felul de personalități cu vederi pro-rusești. Dl Steinmeier este cel mai notoriu exemplu, dar apoi a venit și prietenul declarat al Kremlinului, dl Frattini, care timp de doi ani a fost emisarul OSCE în acest proces. Mai mult decât atât, participanții la formatul „5+2” vorbesc tot timpul, după fiecare reuniune, despre – citez – „unitatea între mediatori și observatori”. Rețineți, „unitatea între mediatori și observatori” referitoare la procesul de reglementare a conflictului. Cine sunt așa-zișii mediatori? Rusia, în primul rând, bineînțeles, și OSCE, observatorii fiind Statele Unite și Uniunea Europeană. Deci este singurul caz dintre toate conflictele declanșate de Rusia în care participanții occidentali și participanții ruși se declară a fi de acord, se declară a avea o unitate de vederi. Cum se explică această unică excepție în cazul Republicii Moldova? În primul rând, prin slăbiciunea Republicii Moldova.
Singura voce care s-a ridicat împotriva acestei stări de lucruri a fost dna Maia Sandu, când era prim-ministru în anul 2019...
Chișinăul tolerează această stare de lucruri. Chișinăul nu numai că a tolerat, dar s-a cooperat cu pachetul „Berlin plus” și continuă să coopereze cu el; Chișinăul n-a avut nimic de spus la desemnarea prietenului Kremlinului Frattini timp de doi ani în acest proces. Singura voce care s-a ridicat împotriva acestei stări de lucruri a fost dna Maia Sandu, când era prim-ministru în anul 2019, primind la Chișinău o delegație foarte sus-pusă de oficialități internaționale, a declarat că „pașii mici” nu sunt un lucru bun pentru Republica Moldova, nu știm încotro ne îndreptăm cu acești „pași mici”, trebuie să suspendăm „pașii mici” până când ne clarificăm ce-i cu acești „pași mici”. O declarație fără precedent la Chișinău, un exemplu pentru modul în care Chișinăul ar trebui să abordeze această problematică. Între timp, Chișinăul rămâne captivul OSCE. Republica Moldova este singurul caz din Europa în care OSCE are un rol politic important în pretinsele eforturi de reglementare a conflictului. OSCE este la cheremul Rusiei, deoarece OSCE nu poate să facă nicio acțiune, nici măcar să se pronunțe declarativ, fără a negocia acest lucru în prealabil în interiorul organizației cu Rusia, care are drept de veto. OSCE a jucat un rol de exemplu periculos în Republica Moldova; OSCE este organizația care a infiltrat conceptul de „statut special” ca obiectivul politic al negocierilor. În anul 1993, prin intermediul OSCE, Rusia a infiltrat acest concept de „statut special” de care încă nu am scăpat. Rusia are două proiecte de „statut special” – unul pentru Transnistria, unul pentru Donbas și le urmărește în paralel. Conceptul de „statut special” este o invenție rusească, nu există nicăieri altundeva în Europa. Rusia a folosit OSCE pentru a infiltra acest obiectiv politic în procesul negocierilor. Tot OSCE poartă răspunderea pentru a introduce în acest proces noțiunea de „proprie identitate aparte a Transnistriei”, care, chipurile, ar fi diferită de restul Republicii Moldova și această „proprie identitate aparte a Transnistriei”, chipurile, ar trebui protejată prin eventuala reglementare politică a conflictului. Dimpotrivă, „identitatea specială a Transnistriei” în anul 1993, când a luat naștere acest concept era una pur sovietică, iar astăzi este o identitate a lumii ruse. Ea s-a transformat din identitatea sovietică în identitatea lumii ruse, cu elemente comune pentru ambele concepte. Acest tip de identitate nu trebuie protejat printr-un eventual statut special, dimpotrivă, acest tip de identitate este toxic, el poate să contamineze toată regiunea, începând cu Republica Moldova. Orice reglementare politică trebuie să lichideze acest tip de identitate regională a Transnistriei, dar nu să-l conserve.”
Europa Liberă: Să admitem că se ajunge la elaborarea unui statut pentru regiunea transnistreană, deși este greu de imaginat că Tiraspolul va accepta foarte repede statutul pe care îl va elabora Republica Moldova. Dar chiar dacă se ajunge la pregătirea acestui statut, câți ani ar trebui ca cele două maluri să fie reintegrate, pentru că în stânga Nistrului există armată, există valută, există vamă, există toate însemnele pe care ei le consideră însemnele unui stat?
Orice reglementare politică trebuie să lichideze acest tip de identitate regională a Transnistriei, dar nu să-l conserve...
Vladimir Socor: „Da, așa este. Consimțirea de către Republica Moldova a unui statut special nu ar face decât să îndepărteze Transnistria și mai mult de Republica Moldova, pentru că ar conserva actualele elemente de statalitate ale Transnistriei în loc de a le lichida. Republica Moldova nu este capabilă la această etapă și probabil nici în viitorul apropiat să integreze Transnistria sub nicio formă, deoarece în Republica Moldova nu există domnia legii. Indiferent ce ar scrie pe hârtie în documentul de statut special, indiferent ce ar scrie în Constituția Republicii Moldova, care ar trebui rescrisă pentru a încorpora statutul special, lucrurile nu vor funcționa așa cum vor fi scrise în documente, deoarece în Republica Moldova și în Transnistria nu există domnia legii. Orice document constituțional cu acest statut special care va rezulta din negocieri nu va fi altceva decât un paravan în spatele căruia vor avea loc înțelegeri obscure, înțelegeri netransparente în regrupări de putere și grupări de interese și din Chișinău, și din Tiraspol. De aceea orice efort de a soluționa politic problema Transnistriei trebuie suspendat și trebuie declarat a fi suspendat în mod oficial până în momentul în care Republica Moldova va dispune de domnia legii. Abia atunci Transnistria va putea fi reintegrată în Republica Moldova, fără a distruge statul Republica Moldova. Aceeași situație este valabilă și pentru Ucraina, același lucru îl spun eu prietenilor ucraineni: imposibil de reintegrat Donbasul, ca și Transnistria, în țara-mamă atâta timp cât țara-mamă nu are domnia legii.”