Șeful democraților Vladimir Plahotniuc a propus modificarea Codului Electoral. Mai exact, este vorba despre introducerea votului uninominal, ceea ce presupune ca deputaţii să nu mai fie aleşi pe liste de partid, ci direct, în baza circumscripțiilor uninominale. PD spune că schimbarea legii electorale i-ar face pe legiuitori mai ușor de tras la răspundere de către alegător. Istoricul dr. Vladimir Solonari este profesor asociat la Universitatea Floridei Centrale din Orlando, în Statele Unite ale Americii. El a fost deputat în Parlamentul de la Chișinău în anii 1994-1998 din partea Mișcării Unitatea-Edinstvo. Vladimir Solonari crede ca votul uninominal ar amplifica și mai mult fenomenul corupției.
Your browser doesn’t support HTML5
Vladimir Solonari: „Sunt sceptic la momentul actual. Mă tem că în situaţia de corupere în Republica Moldova şi de abundenţă de bani negri, care circulă pe piaţă şi din care sunt finanţate, de fapt, partidele politice de la noi, coruperea alegătorilor va fi şi mai extinsă.”
Europa Liberă: Sondajele de opinie arată că cetăţenii Republicii Moldova au pierdut încrederea în partide. Şi iată ca un colac salvator, pentru ca lumea să recâştige încrederea în clasa politică, se propune această variantă, să fie modificat sistemul electoral şi omul să aleagă pe circumscripţie sluga sa.
Vladimir Solonari: „Ce să facă politicienii din Republica Moldova? Nu ştiu eu ce să facă, sunt considerente politice. Eu am dubii în privinţa eficacităţii acestui sistem din cauza corupţiei.”
Europa Liberă: Autorii proiectului fac trimitere la experienţa şi modelul Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, că acolo se aleg deputaţii pe circumscripţie.
Vladimir Solonari: „Da. Dar de ce nu la experienţa Germaniei, de exemplu, sau a Italiei? Există diferite sisteme şi au şi avantaje, şi dezavantaje. În Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie sistemul acesta s-a introdus în mod istoric, pentru că atunci nici nu s-a imaginat un alt sistem. Şi cum sistemul a fost introdus şi folosit atât de mult timp, lumea s-a deprins şi nu mai vrea să-l schimbe. În SUA, din fericire, totuşi, problema corupţiei nu este atât de acută ca în Republica Moldova. Şi eu nu cred că, corupţia aici are mare influenţă asupra alegătorilor. De fapt, coruperea alegătorilor, practic, nu există, dar în Republica Moldova populaţia este sărăcită şi atât de deprimată. Eu ştiu, coruperea alegătorilor în special în teritoriile agrare, izolate are o foarte mare consecinţă, este foarte răspândită. Şi, din punctul acesta de vedere, s-ar putea ca sistemul să avantajeze, să faciliteze coruperea şi mai departe.”
Europa Liberă: Referitor la situaţia alegătorilor din regiunea transnistreană, care nu este controlată de autorităţile statului, ce ne puteţi spune? Cum se vor crea aceste circumscripţii şi cât de mult ar putea deputatul din stânga Nistrului să vină să influenţeze mersul lucrurilor în întreaga ţară?
Vladimir Solonari: „Evident că nu va vota lumea de acolo. Sau, dacă va vota, va vota în foarte mică măsură, aşa cum se face şi acum. Problema e dacă aceste locuri trebuie să fie rezervate în Parlamentul viitor sau nu ştiu cum să fie făcut.”
Europa Liberă: Şi cum se creează circumscripţie în Diaspora e cea de a doua problemă?
Vladimir Solonari: „Circumscripţii în Diaspora se pot crea.”
Europa Liberă: Dar în stânga Nistrului de ce nu se pot?
Vladimir Solonari: „Dar vor permite autorităţile din Transnistria crearea de circumscripţii electorale? Sau vor vota în Basarabia? Politicienii să decidă cum se face lucrul acesta.”
Europa Liberă: Vă întrebam o părere a dumneavoastră ce credeţi că s-ar întâmpla, în cazul când se va ajunge la ideea că trebuie făcute circumscripţii şi în Transnistria.
Vladimir Solonari: „Nu se poate de făcut ceea ce nu se poate de făcut. Această e o problemă nereală.”
Europa Liberă: Domnule Solonari, dar cum se va crea o majoritate în Parlament şi care va fi opoziţia?
Vladimir Solonari: „Iată aceasta e problema. Aceasta e problema. Dacă facem circumscripţii în Transnistria şi lumea nu votează, atunci cum socotim? Că nu au avut loc alegeri acolo şi atunci deputaţii din Transnistria nu vin în Parlament. Dar când se creează o majoritate în Parlament voturile lor se calculează sau nu? Adică, majoritatea se calculează în baza celor prezenţi sau în baza numărului deputaţilor care trebuiau să fie aleşi şi care nu au fost aleşi? Aceasta ei trebuie să decidă. Eu cred că trebuie să fie schimbată însăşi ideea cum se constituie o majoritate în Parlament.”
Europa Liberă: Alte voci spun că va dispărea opoziţia din Parlament, dacă se aleg deputaţii pe circumscripţie.
Vladimir Solonari: „Aceasta s-ar putea, pentru că şi deputaţii ar putea să fie corupţi de guvernare. Şi acum se face în mod foarte regulat, cel puţin, sunt aşa suspiciuni, dar cred că atunci vor fi şi mai mari. Da, sigur, disciplina de partid va slăbi, aceasta e problema. Disciplina de partid va slăbi, iar coruperea se va răspândi şi mai tare şi mai larg.”
Europa Liberă: Atunci, trebuie să aleagă cetăţenii tot pe liste de partid în continuare? Ar fi o variantă mai bună?
Vladimir Solonari: „Eu cred că sistemul trebuie modificat. Dar sunt diferite variante, nu numai uninominal şi liste de partid. Să fie, de exemplu, divizată Republica Moldova în diferite circumscripţii şi atunci să fie aleşi deputaţi pe liste de partid, dar pe liste mai scurte. Şi pe urmă alegătorul poate avea dreptul de preferinţă, să voteze în preferinţă un deputat din listă sau al doilea deputat din listă. Şi atunci, conform acestor preferinţe, să fie în ce ordine ajung deputaţii în Parlament. Adică, să nu depindă totalmente de voinţa conducerii partidelor, ci de preferinţele alegătorilor. Îmi pare că acest sistem este mai potrivit în Republica Moldova, pentru că el îmbină şi momentul de disciplină de partid, şi preferinţele alegătorilor. Sunt diferite variante, nu numai acest uninominal sau liste de partide.”