Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat oferta președintelui turc Recep Tayyip Erdogan, aflat în vizită, de a media în conflictul dintre Kiev și Moscova.
În timpul unei vizite la Kiev pe 3 februarie, Erdogan a spus că Turcia este „pregătită să se implice pentru a pune capăt crizei dintre două națiuni prietene care sunt vecine la Marea Neagră”. Erdogan a mai spus că ar fi „fericit să găzduiască o reuniune la nivel înalt sau discuții la nivel tehnic” în vederea detensionării situației de la granița ruso-ucraineană. Turcia, țară NATO, are o relație destul de apropiată de colaborare regională cu Rusia, de la care a achiziționat și sisteme anti-rachetă, în pofida criticilor aliaților NATO. Pe de altă parte, în conflictul din Siria sau cel dintre Armenia și Azerbaidjan privind enclava Nagorno-Karabach, Ankara se află de „cealaltă partea a baricadei”, în raport cu Moscova.
Erdogan este cel mai recent lider al unei țări NATO care a vizitat Kievul pe fondul intensificării eforturilor diplomatice internaționale de a detensiona criza provocată de Rusia, care a masat zeci de mii de soldați și echipament militar.
Anterior, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a acuzat Moscova că a trimis aproape 30.000 de militari în Belarus, pentru manevrele comune programate la sfârșitul acestei luni. Declarația lui Stoltenberg a venit după ce Washingtonul anunțase că trimite 3 mii de miliari în Germania, Polonia și România, pentru a întări securitatea flancului estic NATO, pe lângă cei 8500 de soldați, puși în alertă.
Rusia, care neagă că plănuiește o invazie în Ucraina, a acuzat Statele Unite că exacerbează și mai mult tensiunile.