Parisul a acuzat luni Rusia de amestec în Republica Centrafricană și în Mali, unde Emmanuel Macron încearcă de mult să implice NATO și Uniunea Europeană. Dar faptul că Rusia a anunțat luni, 18 octombrie, că își închide misiunea diplomatică de pe lângă NATO înseamnă că Alianța Nord Atlantică nu va mai avea de acum înainte nici o pârghie directă pentru a influența în vreun fel Moscova.
Your browser doesn’t support HTML5
Wagner în Bamako: Africa, NATO și mercenarii ruși
Rusia și-a închis misiunea diplomatică de pe lângă NATO, anunțând că acea misiune nu va mai exista începând cu data de 1 noiembrie. Asta tocmai când, după multe încercări, târguieli în culise, bluf și dezamăgiri nefăcute publice, Emmanuel Macron a reușit să obțină din partea NATO promisiunea unui sprijin concret, direct, în uriașul Sahel, întreaga zonă sub-sahariană care se întinde până în Sudan, mare cât o treime din Europa și care este de un deceniu câmpul unor permanente înfruntări între diferite grupări jihadiste și forțele guvernelor din regiune, sprijinite peste tot de Franța.
Acum, pe măsură ce Franța se retrage din Mali, în urma puciului din luna mai, noul regim pucist din Bamako (Mali) a făcut apel la mercenarii ruși din compania «Wagner», deja implicați în Libia, pentru a lupta împotriva jihadiștilor (despre mercenarii ruși din «Wagner» am mai scris aici).
### Vezi și... ### Senatori îi cer lui Biden să consolideze personalul ambasadei SUA de la Moscova pentru a se ajunge la „paritate”Totul vine după ce la începutul lunii NATO a expulzat opt diplomați din misiunea rusă de pe lângă Alianța Nord Atlantică, la Bruxelles, și a redus numărul membrilor delegației ruse la zece (acum câțiva ani, erau încă aproape o sută). Cum a scris-o, la Londra, Financial Times, NATO a explicat că măsura, surprinzătoare, a fost luată pentru că respectivii „diplomați” erau în realitate agenți nedeclarați ai serviciilor secrete din Rusia. Spioni, de fapt, cum a rezumat-o pe scurt Washington Post.
Ministerul rus de externe a spus că pentru contactele oficiale NATO va trebui de acum înainte să se adreseze ambasadei Rusiei de pe lângă Regatul Belgiei. “Dacă membrii NATO au vreo chestiune urgentă să ne transmită, pot să contacteze ambasadorul nostru în Belgia”, a spus ministrul de externe rus, Serghei Lavrov.
Mercenarii ruși din «Wagner» în Sahel
Într-un interviu publicat astăzi în Le Monde, premierul „de tranziție” al puciștilor din Mali, Choguel Maïga, evită întrebarea în legătură cu prezența mercenarilor ruși, dar recunoaște că există un acord militar cu Rusia încă din 2019 și că instructori militari ruși antrenează forțele maliene.
La fel, în ultimul său număr, săptămânalul politico-satiric Le Canard enchaîné, întotdeauna foarte bine informat în chestiunile militare și de securitate, anunță că pe 30 septembrie un Antonov-124 rusesc a adus la Bamako patru elicoptere MI-171, livrând în același timp (fără factură!) 100 de tone de armament divers.
NATO și UE în ajutorul lui Macron în Sahel
Înainte ca Franța să-și anunțe retragerea din Mali, NATO tocmai se angajase să participe la o bază tehnică și logistică în Mali, care să adăpostească elicoptere, în special italiene, în scopul eventual al unor evacuări sanitare, și circa 500 de oameni din NATO Support and Procurment Agency (NSPA). Este prima oară că Franța obține un sprijin NATO pentru o operațiune pe care o conduce în afara granițelor sale.
### Vezi și... ### Lavrov: Rusia va suspenda operațiunile misiunii sale la NATO începînd din 1 noiembrieNATO a avertizat însă de la început că nu va participa însă la operațiuni de luptă. Permanentele misiuni și operațiuni militare franceze din Sahel, începute de Sarkozy, menținute de Hollande și continuate acum de Macron, n-au reușit până acum să atragă entuziasmul celorlalți europeni sau al NATO. În decembrie anul trecut, la summitul NATO, Macron a prezentat Alianței o cerere de o implicare directă în această zonă de influență francofonă compusă din mai multe foste colonii ale Franței din Africa.
Sahelul, zona deșertică extinsă pe teritoriul a cinci țări (Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger și Ciad), e controlat în bună parte de rebeli islamiști care aparțin fie nebuloasei Statului Islamic, fie Al-Qaeda. În unele din aceste țări se poate chiar spune că trupele franceze au rămas prezente practic încă de la independența lor. Ba chiar, una din țări, Ciadul, a rămas practic un stat clientelar al Franței.
Pentru Macron, care s-a investit personal în acest proiect militar, succesul este o chestiune de onoare. Prezența militară franceză a devenit însă din ce în ce mai greu de justificat, pe măsură ce apare limpede că situația e departe de a se ameliora și în vreme ce se înmulțesc acuzațiile de proiect neocolonial, inclusiv din partea Moscovei.
### Vezi și... ### «Wagner» și Apocalipsa presei într-o lume din ce în ce mai golașăÎncă de la începutul mandatului său, în 2017, Macron a căutat să-și atragă partenerii din NATO și din UE într-o vastă misiune militară în Mali, piesă centrală a ceea ce se numește colocvial „la Françafrique” regiunea care reconstituie limitele fostului imperiu colonial african al Franței, unde și astăzi se folosește franceza ca limbă oficială și unde Franța menține interese strategice.
Refuzat politicos de NATO și confruntat cu absența unor autentice structuri militare ale UE, Macron a fost nevoit să se întoarcă spre participarea voluntară a unor țări prietene.
NATO nu vrea să se implice în operațiuni de luptă
O implicare militară directă a NATO a fost până acum considerată instituțional exclusă. Teoretic, carta NATO asigură în mod automat doar apărarea țărilor membre în caz de agresiune. Asta a permis, de pildă, ca NATO să își propună de îndată sprijinul Statelor Unite, în septembrie 2001, în momentul atentatelor de la New York. George Bush a refuzat însă atunci acel sprijin, din motive politice și de imagine, preferând ca SUA să intervină singură în Afganistan, unde a impus schimbarea regimului. Abia începând cu anul următor, 2002, NATO a fost invitat să se implice direct în Afganistan.
Până atunci, Alianța dusese o singură dată operațiuni militare, în 1999 împotriva Iugoslaviei, mai precis a Serbiei lui Miloșevici, pentru apărarea populației albaneze din Kosovo.
Ulterior, NATO avea să refuze să intervină în Irak, țara fiind în afara teritoriului țărilor membre și mai ales dat fiind că nici unul din membri nu fusese amenințat.
NATO a intervenit în schimb în Libia, în 2011. Intervenția NATO a asigurat atunci o zonă de interdicție de zbor deasupra Libiei, care a permis forțelor franceze și britanice, trimise de Nicolas Sarkozy și Tony Blair, să învingă rezistența militară libiană și să îl răstoarne pe dictatorul Muammar Gaddafi, cu consecințele resimțite până astăzi.