Rusia duce în Ucraina un război pe cel puțin două fronturi: pe teren și pe „terenul simbolurilor”. Iar dacă primul nu pare să meargă așa cum și-a dorit sau închipuit Kremlinul – susțin experții militari occidentali – al doilea funcționează mult mai bine, cel puțin în Rusia. Așa s-a ajuns și la „războiul simbolurilor”, între „Z ”și „Trandafirul alb”.
De la lansarea invaziei ruse în Ucraina, pe 24 februarie, și mai ales în ultimele două săptămâni, litera „Z” a devenit simbolul omniprezent al sprijinului pentru război, pentru armată, pentru politicile Kremlinului și, mai ales pentru președintele Vladimir Putin.
Comentatorul politic Vitali Portnikov a etichetat simbolul „Z” drept „semi-svastică stilizată”, iar alți comentatori au început să se refere la el ca la o „zwastika”.
La o ședință a consiliului municipal din orașul siberian Novosibirsk din 16 martie, Helga Pirogova, consilier independent, a apărut purtând motive populare ucrainene și o ghirlandă de floarea soarelui. Spre deosebire de ea, majoritatea colegilor din partidul de guvernământ Rusia Unită purtau măști negre cu imaginea unui urs și litera „Z”.
La ședință, Pirogova a vrut să știe cât a cheltuit orașul pentru a umple orașul cu simbolul Z, pictat inclusiv pe transportul în comun.
„Primisem deja destul de multe mesaje de la locuitori, care erau îngrijorați de această proliferare. Nu le place, îi înfricoșează”, a declarat Pirogova pentru Siberia.Realities, program în limba rusă de la Radio Svoboda.
(Pagina de web este blocată în Rusia, la fel ca majoritatea paginilor în limba rusă ale postului nostru de radio Europa Liberă/Libertatea ).
Președintele adjunct al Consiliului Local, Evgheni Iakovenko, a răspuns cu un atac dur la adresa consilierei independente, dar și a altora care se opun războiului, numindu-i „trădători” care ar merita să fie trimiși în Gulag.
Simbolul „Z”, a mai spus Iakovenko, „mă umple cu recunoștință pentru președintele nostru și pentru forțele noastre armate pentru că au reușit să protejeze Rusia de invazie”.
De ce „Z”?
Simbolul a apărut atunci când oamenii au observat litera „Z” pictată pe multe dintre blindatele rusești care invadau Ucraina. Armata nu a explicat însemnul, dar analiștii cred că litera „Z” este folosită pentru a semnaliza că este vorba de forțele militare aparținând districtului vest (zapadni). Alte vehicule purtau simboluri diferite care păreau să se refere la districtele militare din est, sud și centru.
Însemnul ajuta ca blindatele rusești să se distingă de vehicule similare utilizate de forțele ucrainene. Și clarifica linia de comandă.
„Propagandiștii de la Kremlin au început să exploateze simbolul „Z” cam la o săptămână de la lansarea invaziei”, explică Ruslan Leviev, analist militar la Conflict Intelligence Team, grup independent de monitorizare. „Au inventat la repezeală câteva interpretări ale semnificației literei, în contextul războiului. Unele destul de simpliste, cum ar fi că „Z” înseamnă „Pentru Victorie” („za pobedu” în rusă).”
Au încercat și cu litera „V” – folosită desigur mai mult în Occident ca simbol al victoriei. Fără mare succes.
Așa că „Z” a devenit noul brand al Kremlinului, remarcă Leviev, la fel ca panglica portocalie și neagră a Sfântului Gheorghe, promovată din greu de regimul Putin drept simbol al victoriei sovietice în Al Doilea Război Mondial.
Panglica Sfântului Gheorghe a fost folosită și pentru a simboliza sprijinul pentru prima incursiunea rusă în Ucraina, în 2014.
Un nou brand cucerește Rusia
În ultimele săptămâni, simbolul „Z” a apărut peste tot. Comisia Electorală Centrală a reușit să o integreze în logoul său. Guvernatorul regiunii Kemerovo a ordonat ca toate referințele oficiale la regiunea cunoscută sub numele de Kuzbass să fie scrise folosind Z latin: KuZbass. Regiunea Zabaikalie din Orientul Îndepărtat a adoptat o măsură similară.
Kremlinul le-a interzis rușilor să numească războiul din Ucraina război, insistând să folosească termenul „operație specială”. Canalul de televiziune de stat RT a numit oficial războiul din Ucraina „Operațiunea specială Z” și a comercializat tricouri cu sigla „Z”.
Un magazin online cu sediul în Rusia, a vândut o linie întreagă de produse cu litera „Z”, inclusiv autocolante pentru parbrizul mașinilor.
Ce este „schizo-fascismul”?
Filosoful și eseistul rus Mihail Epstein, care predă la Universitatea Emory din Statele Unite, a descris societatea rusă contemporană drept „schizo-fascistă”, o societate „fascizată, care se ascunde sub masca luptei cu fascismul”.
„Schizo-fascismul este o viziune fragmentară asupra lumii”, a spus el într-un interviu cu radio Europa Liberă/Libertatea. „Dar este o viziune periculoasă și agresivă. Schizo-fascismul este o ură isterică împotriva libertății, a democrației, a tot ceea ce este străin și a oamenilor identificați drept „alții”. Caută constant dușmani și trădători”.
Un exemplu este cazul Marinei Savateieva. Pe 20 martie, Savateieva, avocată și activistă liberală din orașul siberian Cita, a ieșit din închisoare după 10 zile. Fusese condamnată pentru contravenția de „popularizare” a simbolurilor naziste.
Ce făcuse de fapt era să redistribuie o postare de pe o rețea de socializare a profesorului și istoricului Oleg Kuznețov din același oraș. Profesorul comenta asemănarea frapantă dintre simbolul pro-război al Kremlinului, litera „Z” și însemnele oficiale ale diviziei a 4-a de poliție motorizate din SS-ul nazist în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Un trandafir împotriva războiului
A apărut, timid este adevărat, și un contra-simbol în Rusia: trandafirul alb, folosit de puținii ruși care au curajul să protesteze împotriva războiului. Este inspirat tocmai dintr-un simbol al rezistenței firave care a existat în Germania nazistă împotriva lui Adolf Hitler.
La Irkuțk, pe 16 martie, un protestatar singuratic stătea în piața centrală, ținând în tăcere un singur trandafir alb.
Trandafirul alb era simbolul mișcării studențești cu același nume „Die Weiße Rose” de la München, de la începutul anilor 1940. Grupul a reușit să distribuie manifeste îndemnând la rezistență împotriva regimul nazist.
Organizatorii grupului – fratele și sora Hans și Sophie Scholl și prietenul lor, Christoph Probst – au fost executați prin ghilotinare la patru zile după ce fuseseră arestați, pe 22 februarie 1943.
### Vezi și... ### Război în Ucraina: ziua 26