„Astfel, cursanții vor avea ocazia să aibă și manuale fizice, nu doar manuale digitale. Pentru noi, asta a fost o prioritate și ne bucurăm că am reușit să obținem această susținere”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Organizația cehă urmează să suporte și costurile pentru grupele de refugiați ucraineni care își doresc să învețe limba română, a precizat ministrul.
- Te-ar putea interesa și: Interes sporit pentru școlile românești din stânga Nistrului: „O parte din oameni au înțeles că viitorul lor nu e în Rusia”
Inspectoratul General pentru Migrație a declarat, recent, pentru Europa Liberă că în R. Moldova sunt peste 116.000 de ucraineni, dintre care 45.000 de copii.
În acest an, la programul de studiere a limbii române s-au înscris peste 12.000 de persoane pentru cele 5.000 de locuri planificate. Ministerul Educației a anunțat că toți solicitanții vor fi admiși și a alocat 10 milioane de lei pentru organizarea cursurilor.
Circa 5.000 de persoane au început deja cursurile, ceilalți solicitanți vor începe lecțiile în luna iulie și septembrie 2024.
Lecțiile sunt gratuite și se țin atât cu prezență fizică, cât și online, de două ori pe săptămână. Un curs va dura 120 de ore, față de 60 de ore cât era în 2023. La final, participanții vor obține un certificat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News