Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este primit pe 1 septembrie la Casa Albă de președintele american Joe Biden. Va fi prima întrevedere a celor doi de la începutul mandatului lui Biden, iar Zelenski a depus eforturi îndelungate pentru a o obține și a transmite Moscovei mesajul că țara sa are sprijinul Washingtonului.
Înainte de convorbiri, președintele ucrainean a cerut Statelor Unite să se alăture direct tratativelor de pace pentru rezolvarea conflictului din estul Ucrainei între autoritățile de la Kiev și separatiștii susținuți de Rusia.
### Vezi și... ### Volodimir Zelenski: „Crimeea va fi fericită doar în Ucraina”Vorbindu-le analiștilor de la Washington la o întâlnire pe 31 august, Zelenski a spus că Ucraina are nevoie „nu doar de cuvinte”, ci de acțiuni din partea Occidentului pentru a opri un război care durează de peste șapte ani. Liderul ucrainean a câștigat alegerile prezidențiale în 2019 cu promisiunea să pună capăt războiului.
Zelenski a anunțat că șeful Pentagonului, Lloyd Austin, va vizita Ucraina în următoarele săptămâni, după ce administrația americană a făcut cunoscut că Statele Unite oferă Kievului o nouă tranșă de ajutor militar în valoare de 60 de milioane de dolari. Pachetul include rachete antitanc mai sofisticate și se adaugă ajutoarelor americane anuale pentru Ucraina de 400 de milioane de dolari. Statele Unite spun că au furnizat Ucrainei peste 2,5 miliarde de dolari, din 2014, când Rusia a anexat Crimeea și a acordat sprijin separatiștilor din Donbas.
Într-un comunicat care însoțește anunțul privind ajutoarele, Casa Albă a spus că masarea de trupe de către Rusia la granița cu Ucraina anul acesta „a evidențiat deficiențe în capacitatea armatei ucrainene de a se opune unei incursiuni rusești”. „Lacunele semnificative ale capabilităților Ucrainei trebuie abordate urgent în scop de descurajare pe fundalul amenințării ruse actuale”, se mai spune în comunicat.
La întâlnirea sa cu analiștii de la Washington, Zelenski a spus că intenționează să-i ceară lui Biden și mai mult sprijin militar, inclusiv pentru asamblarea unei flote moderne în Marea Neagră care să „taie orice poftă a Federației Ruse de a bloca” navigația maritimă.
### Vezi și... ### Un grup de congresmeni americani i-a cerut președintelui Biden să reprogrameze vizita lui Zelenski în Statele UniteTratativele de pace pentru aplanarea conflictului din Donbas conduse de Franța și Germania sunt practic oprite. Oficiali ucraineni sunt sceptici cu privire la sprijinul din partea Parisului și Berlinului, pledând pentru o mai mare implicare a Washingtonului.
Speranțele Ucrainei că acest lucru se poate întâmpla au crescut o dată cu câștigarea alegerilor prezidențiale americane de către Joe Biden, anul trecut.
Fostul președinte american Donald Trump a avut o poziție rezervată față de Ucraina. În 2019, Trump a reținut ajutoarele militare pentru Ucraina ca metodă de presiune asupra lui Zelenski. Îi cerea îi schimb să-i găsească muniție electorală contra lui Biden, investigând afacerile din Ucraina ale fiului acestuia.
Din această cauză, Trump a fost supus unui proces de impeachment inițiat de opoziția democrată din congresul de la Washington, dar relația cu Ucraina a rămas blocată pentru tot restul mandatului său.
După șapte luni de președinție Biden, relația bilaterală pare în continuare tensionată.
### Vezi și... ### Acord între SUA și Germania care permite finalizarea gazoductului Nord Stream 2Noul președinte american a renunțat, de exemplu, la impunerea de sancțiuni împotriva conductei Nord Stream 2 pe care Rusia și Germania o construiesc între ele prin Marea Baltică. Conducta va permite extinderea exporturilor directe de gaze rusești în Germania, ocolind ruta de tranzit prin Ucraina. Kievul se teme că va pierde mari venituri din taxele de tranzit, iar securitatea energetică îi va fi periclitată.
Biden s-a opus și el proiectului, spunând mereu că acesta va mări pârghiile de influență ale Rusiei asupra Europei. Dar a explicat că gazoductul era la o fază atât de avansată a când și-a început el mandatul, încât sancțiunile nu mai puteau opri finalizarea sa, singurul lor efect putând fi înrăutățirea relației cu Germania.
Zelenski spune că noua conductă este o armă geopolitică puternică a Rusiei. Se așteaptă că chestiunea va fi luată în discuție la întrevederea de la Casa Albă.
Pe de altă parte, Biden urmează să-i ceară lui Zelenski mai multe eforturi pentru combaterea corupției în conformitate cu promisiunile electorale din 2019 ale liderului ucrainean. În ciuda unor pași împotriva oligarhilor, în special a celor cu legături rusești, reformele anticorupție ucrainene trenează, iar donatorii occidentali sunt din ce în ce mai nemulțumiți.