„Cel mai mare avantaj strategic al Rusiei față de Ucraina este superioritatea ei în aer. Teroarea rachetelor și bombelor ajută trupele ruse să avanseze pe teren”, a spus Zelenski la o conferință despre reconstrucție, la Berlin, adăugând: „Antiaeriana este răspunsul!”
Zelenski a menționat printre argumentele acestei solicitări că loviturile rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei au distrus jumătate din capacitatea de producție în acest domeniu, din iarnă până acum.
„Jumătate a dispărut, adică nouă gigawați de capacitate”, a spus Zelenski.
La puțin timp după acest apel, unul din participanții de vază la conferința de la Berlin, ministrul de Externe italian Antonio Tajani, a anunțat că Roma va trimite un nou pachet de ajutoare militare pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, ca și 140 de milioane de euro pentru reparații în infrastructură.
- Te-ar putea interesa și: Rusia a lansat un atac masiv asupra sistemului energetic din Ucraina. Hidrocentrala Dnipro, grav avariată
Zelenski și-a exprimat credința că va obține la conferința de la Berlin (ținută pe 11-12 iunie) ajutoare substanțiale.
„Vom pleca de la această conferință cu acorduri de miliarde de euro pentru apărare, pentru producerea de echipament militar și arme în Ucraina, ca și pentru energetica noastră, pentru repararea și construirea unui sistem energetic nou, mai modern”, a spus liderul ucrainean, citat de Reuters.
Premierul ucrainean Denis Șmîhal a scris pe Telegram, în ziua începerii conferinței, că Ucraina va avea nevoie de 10-30 miliarde de euro de investiții anual, în următorii 10 ani.
La reuniunea de la Berlin participă și premierul Moldovei, Dorin Recean, care a spus într-o postare pe X că Moldova este gata să devină „un centru strategic” pentru reconstrucția Ucrainei, după război.
Conferința de două zile pentru Refacerea Ucrainei, de la Berlin, care urmează reuniunii similare de la Londra din 2023, vine înaintea summitului Grupului celor Șapte din Italia, care începe joi, pe 13 iunie, și summitului global pentru pace din Elveția în weekend (15 și 16 iunie).
- Te-ar putea interesa și: 90 de țări, inclusiv Moldova, vor participa la summitul elvețian de pace pentru Ucraina
Germania a autorizat recent Ucraina să folosească armament german pentru a lovi ținte situate în Rusia - lucru pe care ezita să-l facă, de frica unei escaladări -, urmând exemplul altor țări din Occident.
Cu ocazia conferinței de la Berlin, Zelenski urma să viziteze o bază militară germană unde se antrenează militari ucraineni. (M.Ț.)
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te