Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a declarat că summitul de la Vilnius a adus Ucraina mai aproape ca niciodată de admiterea în Alianța Nord-Atlantică, deși a reafirmat că aceasta va avea loc „când țările NATO sunt de acord iar condițiile sunt îndeplinite”.
Vorbind la o conferință de presă cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, Stoltenberg a evidențiat cele trei măsuri concrete luate de țările membre pentru a sprijini Ucraina, confruntată cu agresiunea Rusiei și a-i facilita aderarea.
În primul rând, s-a căzut de acord asupra unui program pe mai mulți ani de sprijin pentru Ucraina, financiar și desigur militar, a spus Stoltenberg. Astfel va fi întărită capacitatea Ucrainei de a se apăra.
În al doilea rând, s-a creat Consiliul „NATO – Ucraina”, structură în care Ucraina este, pentru prima dată, tratată de la egal la egal cu țările membre. Aici vor putea fi discutate problemele cele mai stringente, vor putea fi stabilite strategii de viitor, Kievul va putea veni cu inițiativele sale.
Și al treilea punct: țările NATO au căzut de acord să simplifice procesul de aderare a Ucrainei la Alianță, eliminând o etapă intermediară: Planul de Acțiune pentru a deveni membru (Membership Action Plan, sau MAP- acel plan care fusese promis Ucrainei încă de la summitul NATO din 2008 de la București, dar pe care nu l-a primit niciodată).
„Astăzi ne întâlnim ca egali în Consiliul NATO – Ucraina, aștept ziua când ne vom întâlni ca parteneri în aceeași alianță” a spus secretarul general Jens Stoltenberg.
„Este foarte bine ce am obținut la Vilnius, securitatea este prioritatea noastră, dar sigur va fi perfect când vom deveni membri” – a spus la rândul său președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În toată conferința de presă cu Jens Stoltenberg, a fost singura remarcă ce ar putea fi interpretată drept un vag reproș, departe de „absurdul” din mesajul Twitter de marți, remarcă BBC.
### Vezi și... ### NATO va invita Ucraina să adere când aliații vor fi de acord și vor fi întrunite condițiileÎn remarcile sale, Zelenski a mulțumit în repetate rânduri secretarului general NATO, țărilor aliate, Lituaniei ca țară-gazdă a summitului pentru sprijinul acordat Ucrainei.
„Securitatea este prioritatea Ucrainei în acest moment”, a continuat Zelenski, „garanțiile de securitate pe care le primim până ce ajungem în NATO, pentru că nu înlocuiesc admiterea”.
Zelenski a pus accent mai ales pe importanța garanțiilor de securitate și a sprijinului militar pe care Ucraina le primește de la diversele țări membre, în discuții și acorduri bilaterale.
### Vezi și... ### G7 promite Ucrainei un acord de securitate pe termen lungÎntrebat dacă totuși nu este dezamăgit, dacă ucrainenii nu vor fi dezamăgiți că nu există un calendar clar al aderării, președintele Zelenski a schițat o explicație: „noi suntem în război și trebuie să supraviețuim”, avem poate „o altă optică”, a spus Zelenski, care s-a grăbit să reafirme că înțelege temerile unor state membre de a fi împinse într-o confruntare directă cu Rusia. „Suntem rezonabili, civilizați, nu vrem un alt război mondial”. „Înțelegem că nu putem fi primiți în NATO cât suntem în război”, a spus președintele ucrainean.
Pentru prima dată, Zelenski a încercat el să definească acel vag „când condițiile sunt îndeplinite”: „Cred că vrea să însemne că vom fi admiși când condițiile în interiorul granițelor noastre sunt stabile”, a spus președintele ucrainean.