Un roman al israelienei Zeruya Shalev (n. 1959), în care Kaddish-ul se-mpleteşte firesc cu Cântarea cântărilor, „într-un limbaj de o bogăţie uluitoare, celebrând puterea sexualităţii, dar şi abisurile ei”, Viaţa amoroasă, Humanitas, 2020, o propulsează pe scriitoarea de 38 de ani (la ora apariţiei cărţii), născută într-un kibbutz, pe orbită planetară – de-atunci, a fost tradusă în peste 30 de limbi, iar în 2007, ecranizată de Mariei Schrader.
De-o complexitate psihologică & stilistică ieşită din comun, naraţiunea începe cu un coup de foudre al tinerei Yaarah pentru sexagenarul Arie, un prieten de cândva al tatălui său (& un ex-iubit de-al mamei, cum se va afla mai târziu), revenit în Israel (& în casa familiei Korman) după 30 de ani cu soţia sa franţuzoaică, Josephine, care trage să moară (ceea ce se va şi întâmpla pe la mijlocul romanului). Or, Yaarah, „fiica lui Korman”, se dă lui Arie – înainte ca acesta să fi ajuns văduv – din prima, fără fasoane, iar bărbatul nu ezită să profite de dependenţa ei, ba împărţind-o cu Shaul, alt prieten al tatălui, ba sechestrând-o în dormitorul său conjugal, la moartea soţiei sale, în timp ce casa e plină de rude şi cunoştinţe – printre acestea, şi părinţii lui Yaarah! – venite să-i prezinte condoleanţe lui Arie Even: „…cine se crede, un sultan turc? Mă încuie în dormitor ca şi când aş fi proprietatea lui, cine ştie ce s-o fi petrecând în celelalte camere, e posibil ca în fiecare cameră să fie închisă câte-o fată, care sărbătoreşte alături de el proaspăta văduvie, iar în salon se adună cei care-l consolează şi bocitoarele…” În tot acest timp, Yaarah derulează în minte una dintre poveştile „datând din perioada distrugerii celui de-al doilea Templu” – cea a tâmplarului „căruia i-a fost furată soţia, iar în cele din urmă a fost condamnat să-i servească, atât pe ea, cât şi pe soţul ei cel nou, iar lacrimile lui de durere curgeau în cănile lor” –, ajungând să înţeleagă, pe propria piele, „că toţi cei care greşesc ştiu de la bun început că fac o greşeală, dar pur şi simplu nu se pot abţine”.
Dacă-ar fi să rezum într-o frază Viaţa amoroasă, aş alege-o pe aceasta: „…apoi, dintr-odată, am simţit întreaga teroare de a fi în postura unei femei inexistente, care nu poate schimba situaţia în care se află şi nici măcar n-o cunoaşte, se agaţă de tot felul de indicii şi n-are idee dacă temerile ei sunt în van sau dacă speranţele ei sunt în van, şi depinde de un bărbat cu mai multe feţe, acum e o femeie dorită, ca imediat după aceea să devină plictisitoare, şi mi-am spus, dacă vei depinde de el, nu vei ajunge departe, sau din contră, vei ajunge prea departe, încât nu vei mai putea niciodată să te întorci la viaţa dinainte”; dar, sigur, merită cetit tot textul, unul dintre „cele mai bune 20 de romane din ultimii 40 de ani” (Der Spiegel) – o adevărată unitate de măsură la evrei, aceşti 40 de ani.
6 decembrie ’21