(După ce a „clasicizat” sonetul (în formula: 2 catrene + 2 terţine = 14 versuri) – inventat în secolul al XIII-lea de notarul Jiacomo da Lentini (1210 – 1260), autor a 22 de sonete –, Dante (n. 1265) murea chiar pe 14 septembrie 1321, acum 699 ani. Fără alte cuvinte, acest omagiu în chip de sonet dantesc.)
* * * * * * * *
Sonet la fix
Dintr-un an, ’64, cu Shakespeare; mai mare ca Dante c-un an
– la distanţă de secole, patru şi şapte –, dar ceea ce face
diferenţa – nici n-ai apucat a-l întrece pe primul că, drace!
cel din urmă îţi iese-nainte – i sfârşitul, nici shakespearian
(deja), nici (deocamdată) dantesc, câtă vreme Requiescat in pace
nu-i (verb lipsă) urechile „robului lui Dumnezeu Emilian”.
(Ce-are-a face sonetul cu moartea, decât că-i la fix?! – când balan-
ţa se dă peste cap în al optulea vers, iar octava se-ntoarce
în sextină.) Turnată în patru sonete, purtată la patru
ace, vârsta lui Dante – şi tot pe atâtea, din care lipsesc
patru versuri finale,-a lui Shakespeare. Nici nu – tutti quandi – un teatru,
cât un podium, lumea, pe care (aceleaşi) modele păşesc
– c-o fi prêt-à-porter, că o fi haute couture – tot din 4 în 4
şi din 3 în 3 versuri – în metru când shakespearian, când dantesc.