Lagărul Crefeld
Acest lagăr se afla în orașul Crefeld (azi Krefeld), în cazarma-model a unui regiment din Westfalia, o clădire de zid, cu șase etaje. Era înconjurat cu două rânduri de sârmă ghimpată. Ofițerilor prizonieri li s-a făcut o favoare din perspectiva onoarei: santinelele patrulau fără baionetele fixate la arme. Inspecțiile erau efectuate de conducerea lagărelor, iar uneori și de conducerea spitalelor de prizonieri.
Ofițerii români au fost trimiși la Crefeld din alte lagăre, spre exemplu de la Dänholm-Stralsund, Breesen etc. În vara anului 1917 au fost aduși și ofițeri care anterior se aflaseră pentru o anume perioadă în lagărele de trupă.
Informațiile despre numărul ofițerilor români ajunși la Crefeld care provin de la memorialiști sunt aproximative, variind între 600 și 750. Există însă și o situație exactă, și anume într-o broșură care a fost realizată, se pare, chiar în lagărul Crefeld, cândva în august-septembrie 1917. Sunt trecuți în această lucrare 743 de ofițeri români prizonieri, cu numele și prenumele, gradele, unitățile, localitățile de domiciliu și profesiile celor în rezervă. În privința gradelor, se înregistrau doi colonei, opt maiori, 41 de căpitani, 95 de locotenenți și 597 de sublocotenenți, unul dintre aceștia din urmă fiind preot militar. Cei mai mulți dintre ofițeri făcuseră parte din diverse regimente de infanterie, cavalerie, artilerie, grăniceri și vînători, dar erau unii care fuseseră în jandarmerie, marină, specialități, administrație, coloane de aprovizionare, manutanță, ambulanțe, poștă, automobile.
Ofițeri români în Germania (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
În vara anului 1917 exista la Crefeld și un pluton de trupă română, soldații îndeplinind rolul de ordonanțe ale ofițerilor. Până în noiembrie același an, numărul soldaților români a crescut până la 180.
De asemenea, la Crefeld erau în 1917 și prizonieri ruși și francezi. În vara acelui an erau circa 200 de prizonieri francezi, trupă, însă de bună condiție socială, mulți învățători etc. Acești soldați francezi erau ordonanțe pentru ofițerii prizonieri aflați la Crefeld, inclusiv pentru români. În noiembrie același an francezii au plecat din lagăr, ca urmare a înțelegerilor dintre guvernele de la Paris și Berlin, pentru un schimb de prizonieri care aveau mai mulți de serviciu.
Se găseau la Crefeld, în toamna anului 1917, mai puțin de 100 de ofițeri ruși. Spre sfârșitul anului 1917 erau menționați și doi soldați englezi, aflați în închisoarea lagărului Crefeld, cărora românii le dădeau pe ascuns pesmeți și conserve.
Prizonierii au apreciat lagărul drept bine organizat, oferind condiții acceptabile de viață. Existau lumină electrică, baie, prizonierii stăteau câte opt în camere luminoase și bine încălzite. Existau și terenuri de tenis și de fotbal. Curățenia era „perfectă”. Captivii puteau face duș frecvent. Lipsurile din Germania îi afectau și pe prizonieri. Începând din septembrie 1917 nu se mai găsea săpun nici în lagăr, nici în oraș. Pentru încălzire, în anotimpul rece ofițerii primeau cu parcimonie cărbuni de la administrația lagărului.
Ofițeri români la plimbare într-un parc (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Soldele pe care le primeau ofițerii români prizonieri erau în funcție de grad. Un colonel primea 127 de mărci în septembrie 1917, în lunile următoare având loc o ușoară creștere. Soțiile ofițerilor originari din teritoriul ocupat (Muntenia și Oltenia) primeau drepturile din soldă care li se cuveneau soților.
Prizonierii făceau uneori schimb de produse între ei, mai ales după ce au început să primească pachete. Unele servicii ale unor soldați germani le recompensau cu bani sau cu alimente. Unii ofițeri cumpărau mici lucruri pentru familiile lor, din soldă sau din banii primiți prin Crucea Roșie. Asta le-a și permis să vadă cum se împuținau produsele disponibile în Germania.
Hrana
Și la Crefeld hrana primită de prizonieri era foarte slabă și consta în cartofi, supă de legume și cir din făină de oase și castane porcești. De asemenea, se făcea o fiertură de scoici intrate în putrefacție, cu murdării, după cum relatau prizonierii, și o supă de tărâțe. Ofițerii români fierbeau frunzele teilor din curte, făcând un fel de ceai. Pâinea se dădea de două ori pe săptămână. Orzul reprezenta 30% din conținut. Spre deosebire de alte lagăre germane, aici nu o cumpărau separat ofițerii, ci intra în costul total al hranei. Se dădeau câte 150 grame de zahăr pe săptămână.
Germanii ofereau din abundență (cel puțin ofițerilor) bere neagră și țigări. La recomandarea medicului german al lagărului, pentru prizonierii bolnavi sau slăbiți se puteau obține produse rare, precum ouă, lapte, coniac etc. În a doua parte a anului 1917 prizonierilor li se dădea carne de balenă sau de focă. Mirosul era greu, întrucât carnea era conservată în untură de pește. La Crăciunul anului 1917, germanii nu le-au putut îmbunătăți hrana ofițerilor români prizonieri, în schimb au dat câte o sticlă de vin bun de persoană.
Corespondența
Ofițer român prizonier (Sursa: Expoziția Marele Război, 1914-1918, Muzeul Național de Istorie a României)
Corespondența între prizonieri și familiile lor se făcea prin intermediul scrisorilor și cărților poștale. Prizonierii care aveau familiile în Moldova puteau expedia scrisori prin Stockholm. Și din teritoriul ocupat se primeau scrisori și cărți poștale. Scrisorile erau așteptate cu nerăbdare de prizonieri, cei care aveau parte rar de așa ceva se uitau cu invidie la cei care beneficiau de o corespondență bogată. Și familiile prizonierilor așteptau scrisorile de la aceștia, după cum ne-o arată corespondența păstrată și devenită accesibilă pentru istorici.
La sfârșitul lunii septembrie 1917 în lagărul Crefeld a ajuns un delegat al Crucii Roșii Suedeze. Prin intermediul suedezilor, ofițerii români încercau să transmită în Moldova, unde supraviețuia statul român, diferite doleanțe. Unii voiau să fie avansați, alții solicitau alimente, informații despre familie, cunoscuți etc.
Doi delegați ai Ambasadei Spaniole au sosit în lagăr în ianuarie 1918, pentru a discuta cu prizonierii români. Doleanțele acestora priveau, printre altele, corespondența cu familiile lor, în special cu cele din Moldova.
Când erau mutați în alte lagăre, unii prizonieri asumau să ducă scrisori de la prieteni către alți ofițeri aflați acolo. Dacă erau prinși, curierii primeau cinci zile de carceră, iar expeditorii câte opt zile.