Școala nu va trece online în septembrie și octombrie 

Guvernul dă asigurări că în lunile septembrie și octombrie elevii vor învăța cu prezență fizică la ore, iar procesul de învățământ ar putea trece pe online doar „în cazuri de strictă necesitate” și numai în școlile care au sisteme de încălzire pe gaz.

„Nimeni nu-și dorește ca învățământul să fie online. Cu siguranță, în septembrie-octombrie, toți elevii vor învăța cu prezență fizică. Credem că și în noiembrie, la fel. S-ar putea să apară o situație de criză, vom lua deciziile în funcție de situația creată. În același timp, avem foarte multe școli care nu se încălzesc cu gaz, care, cu siguranță, nu vor trece la învățământul online”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu, în timpul prezentării raportului de activitate la un an de mandat al Guvernului Gavrilița.

Măsura face parte din planul guvernului de raționalizare consumul de energie în perioada rece a anului, în condițiile în care concernul rus Gazprom, de la care R. Moldova cumpără gaze a redus sau a sistat livrările de gaze pentru mai multe țări europene.

Spînu spune că acest plan are menirea să pregătească cetățenii pentru cel mai rău scenariu, dar nu a-i speria.

### Vezi și... ###

Trei măsuri pentru economisirea energiei: pe cine vizează și ce controverse ridică