Șeful întreprinderii municipale Spații Verzi Serghei Carp a fost demis

Poliția cercetează loculunde a avut loc tragedia din Parcul Alunelul în 14 mai 2022

Șeful întreprinderii municipale Spații Verzi Serghei Carp a fost demis, în urma decesului unei fetiței de doi ani, strivită de o creangă căzută dintr-un copac uscat, în parcul Alunelul din Chișinău. Decizia a fost anunțată marți, 17 mai de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, transmite Moldpres.

Accidentul a avut loc sâmbătă, iar iniția, primarul Chișinăului a încercat să împartă responsabilitatea între autoritățile locale și Agenția de Mediu, care ar tergiversa autorizarea lucrărilor de curățare și defrișare a copacilor îmbătrâniți.

În declarația sa de marți, Ceban a precizat însă că aprobarea pentru defrișarea unor copaci, cerută de Spații Verzi fusese dată din februarie (la cinci luni de la cerere), dar întreprinderea municipălă a amânat lucrările din diverse motive pe care primarul le califică drept „nefondate”.

Ion Ceban a anunțat și alte anchete interne, pe care le va conduce viitorul director al întreprinderii Spații Verzi.