Ștefan Gligor: „Orice stare de război declarată de vecinii noștri ne afectează în mod direct” (VIDEO)

Militari ucraineni verifică actele la un punct de control în apropiere de Mariupul, pe litoralul de sud al Mării de Azov, în estul Ucrainei, 27 noiembrie 2018

Un interviu cu expertul în politici publice pe tema reacției întîrziate a autorităților de la Chișinău față de conflictul dintre Rusia și Ucraina.

Reprezentanții mediului de experți de la Chişinău vorbesc despre o reacție întârziată a autorităților la criza din strâmtoarea Kerci. Expertul în politici publice Ștefan Gligor sugerează că autoritățile moldovene nu au interes să susțină tranșant Ucraina în conflictul ei cu Rusia pentru că ar avea afaceri și interese obscure în regiunea transnistreană.

Your browser doesn’t support HTML5

Expertul Ștefan Gligor răspunde întrebărilor Linei Grâu

Ștefan Gligor

Ștefan Gligor: „Noi suntem expuși prin prisma securității în regiune, având un conflict înghețat în regiunea transnistreană și orice stare de război declarată de vecinii noștri ne afectează în mod direct.

Noi, în acest context, trebuie să ne solidarizăm cu vecinii noștri, cu Ucraina, care ține apărarea pe frontul de est și încearcă să-și apere dreptul la libera navigație în Marea Azov și în Marea Neagră, periclitat de Federația Rusă. Și în această situație nu putem sta deoparte. Noi suntem un stat care, în opinia mea, este agresat de Federația Rusă prin prisma actelor adoptate de Organizația Națiunilor Unite. Vorbesc despre definirea agresiunii dată în anul 1974, prin care se spune că, în cazul în care o armată străină sau trupe străine staționează pe teritoriul unui stat fără acordul acestuia, această acțiune se consideră agresiune. Or, Federația Rusă și-a asumat obligația în 1999 și 2001 prin prisma OSCE-ului să își retragă atât armata, cât și armamentul, fapt care nu s-a mai întâmplat niciodată de atunci.

Your browser doesn’t support HTML5

Ștefan Gligor: „Nu vom fi credibili în mesajele noastre de solidarizare, dacă nu vom avea un comportament adecvat”

Astfel și noi de fapt putem considera că suntem într-o stare de agresiune, iar în contextul războiului dintre Ucraina și Federația Rusă, un război deghizat în unul de gherilă, în mișcări de independență, putem să ne trezim cu extinderea acestei zone de conflict inclusiv în Basarabia de sud, în regiunile care pot fi afectate în mod direct în cazul escaladării acestui conflict.

În acest context nu ne rămâne decât să ne solidarizăm, dar nu doar declarativ. Noi știm că prin teritoriul Republicii Moldova recent au fost importate echipamente pentru crypto mining în regiunea transnistreană. Noi știm că Moldova în mod tacit acceptă livrarea gazului fără achitarea costului de peste două decenii. Acest gaz este vândut la o treime de cost de Tiraspol Transgaz agenților economici și populației și aceasta nu achită facturile către Moldovagaz, ci transmite acești bani la o treime, repet, din valoare către bugetul transnistrean, iar pe de altă parte, întreprinderi precum Centrala de la Cuciurgan arde acest gaz, produce energie electrică și ne-o vinde la preț de piață. Și astfel ne sărăcește dublu, dacă nu chiar triplu.

Situația legată de crypto mining este la fel foarte importantă, pentru că acest crypto mining este folosit pentru obținerea valutelor electronice care ulterior, precum știm din rapoartele venite din partea serviciilor speciale ale Statelor Unite, sunt utilizate pentru destabilizarea democrațiilor, inclusiv pe continentul

Nu vom fi credibili în mesajele noastre de solidarizare, dacă nu vom avea un comportament adecvat în sensul respectării interesului de securitate națională...

european și sabotarea alegerilor în aceste state, state de fapt membre ale Uniunii Europene sau state candidate, sau state asociate, sau chiar Statele Unite ale Americii, unde alegerile au fost periclitate de serviciile speciale ale Federației Ruse.

Deci trebuie să fim solidari în această situație, dar nu doar declarativ, inclusiv din interior. Noi nu vom fi credibili în mesajele noastre de solidarizare, dacă nu vom avea un comportament adecvat în sensul respectării interesului de securitate națională în raport cu ceea ce se întâmplă în Transnistria.”

Europa Liberă: Cum apreciați Dvs. reacția de la Chișinău?

Ștefan Gligor: „Eu am impresia că nu se ia în considerare seriozitatea situației și cumva Pavel Filip, Partidul Democrat la general, având o relație mai degrabă de parteneriat cu autoritățile din Transnistria, nu au o abordare multiaspectuală și integrală a acestei situații. Ei privesc lucrurile de la nivelul local, pentru că nu sunt politicieni. Ei încă nu au învățat să înțeleagă cât de sofisticată și dificilă este regiunea în care trăim și că, de fapt, reprezentăm o zonă de frontieră între două forțe geopolitice și militare mari. Și aici întotdeauna va exista o anumită tensiune. În acest sens, desigur că reacția autorităților noastre trebuia să fie una mult mai promptă și mult mai directă, dură, dacă doriți.”

### Vezi și... ### Vlad Lupan: „Reacțiile actuale urmează mai mult sau mai puțin logica cooperării între PD și PS”

Europa Liberă: Noi intrăm și noi în foarte scurt timp în campania electorală. Credeți că există capacitate la Chișinău de a gestiona această situație?

Ștefan Gligor: „Admit faptul că această situație, declarare a stării de război, va fi folosită, de exemplu, de politicienii ucraineni, în special de președintele Poroșenko pentru a-și mai ridica ratingul care este extrem de jos, de altfel ca și ratingul partidului de guvernământ din Republica Moldova. Și nu neg faptul că partidul nostru de guvernământ la un anumit moment, Partidul Democrat, se va folosi de speculații sau de specularea subiectului de securitate, tensionarea situației în regiune pentru a obține anumite dividende și a căuta tot felul de trădători, așa cum le place lor în ultimul timp.

Pentru ei nu sunt trădători acei care au facilitat importul echipamentului de crypto mining din Transnistria. Pentru ei sunt trădători acei care merg la Bruxelles, în Parlamentul European și povestesc cât de proastă este situația în Republica Moldova pe partea hărțuirii administrației publice locale, activiștilor civici, apărătorilor avocaților, foștilor judecători care au emis decizii incomode ș.a.m.d.

### Vezi și... ### „Trădarea de patrie” în viziune democrat-socialistă

Pentru ei aceștia sunt trădători și nu sunt trădători acei care de fapt ajută Federația Rusă să facă mining de criptovalute în Transnistria. Asta este o situație absolut ridicolă și trebuie să se înțelegem lucrurile și să le spunem pe nume.”