O delegație de 18 membri a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Stefan Schennach (Austria, SOC), se află în Republica Moldova pentru a observa alegerile din 11 iulie, alături de observatori din Adunarea Parlamentară OSCE, Parlamentul European și Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR). Delegația se va întâlni cu reprezentanți ai partidelor politice, cu președintele Comisiei Electorale Centrale, precum și cu reprezentanți ai societății civile și mass-media, înainte de a observa buletinul de vot din 11 iulie. „Sperăm ca cetățenii moldoveni să fie responsabili în acest proces electoral, astfel încât să pună umărul la scoaterea țării din criza în care se află. Mergeți la vor și fiți mândri că sunteți moldoveni”, este mesajul șefului delegației, Stefan Schennach, adresat moldovenilor într-un interviu acordat în exclusivitate Europei Libere.