Linkuri accesibilitate

Ştiri

Sistarea demonstraţiilor de protest de la Tbilisi

Participanţii la demonstraţia de la Tbilisi, la care s-a cerut demisia preţedintelui Eduard Şevardnadze şi-au încheiat sîmbătă acţiunea de protest, care a durat o săptămînă. Vineri seara, numărul demonstranţilor adunaţi în faţa Parlamentului Georgiei s-a ridicat la 15 mii.

Giorgi Arveladze, membru de frunte al blocului de opoziţie Mişcarea Naţională, a declarat că protestele i-au dovedit lui Şevardnadze că poporul georgian îi doreşte demisia. Arveladze a afirmat: „dacă Şevardnadze nu va da curs acestei solicitări, atunci vom recurge la o altă metodă”.

Liderul Mişcării Naţionale, Mihail Saakaşvili i-a îndemnat pe angajaţii guvernului să declare grevă, iar pe cetăţeni, în general, să nu nu îşi mai achite facturile, pentru a paraliza funcţionarea statului.

Numărătoarea voturilor după alegerile parlamentare de la începutul acestei luni a fost întreruptă, dar potrivit ultimelor date disponibile, două grupări pro-Şevardnadze se aflau pe primele două locuri. Unii politicieni aflaţi în opoziţie acuză autorităţile de măsluirea alegerilor – ceea ce a declanşat protestele.

Prăbuşirea a două elicoptere americane în nordul Irakului

Un purtător de cuvînt militar american a făcut cunoscut că două elicoptere americane de tipul U-H60 Black Hawk s-au prăbuşit la vest de Mosul, oraş din nordul Irakului, şi că nu sînt informaţii despre soarta membrilor echipajelor.

Purtătorul de cuvînt a precizat că zona a fost asigurată de militari americani şi că se investighează cauza celor întîmplate. Martori oculari spun că cele două elicoptere s-au prăbuşit într-o zonă de locuinţe, după ce se pare că s-au ciocnit.

Stupoare şi indignare faţă de atentatele sîngeroase de la Istambul

Atacurile teroriste de la Istanbul, avînd drept ţinte două sinagogi şi soldate cu cel puţin 23 de morţi şi peste 250 de răniţi, au fost condamnate în întreaga lume.

Ştirea zilei

Statele Unite au condamnat cu putere atacurile teroriste, calificate drept “oribile”. Secretarul de Stat Colin Powell i-a contactat, prin telefon, pe ministrului turc de Externe Abdullah Gul, pentru a transmite condoleanţe familiilor victimelor.

Secretarul general ONU, Kofi Annan a spus că este îngrozit de aceste acţiuni odioase. Purtătorul de cuvînt al Ministerului rus de Externe a spus că ţara sa condamnă atacurile şi s-a declarat îngrijorat de pierderile de vieţi omeneşti.

NATO şi Uniunea Europeană şi-au exprimat oroarea, în faţa a ceea ce Secretarul General NATO, lordul Robertson, a calificat drept un atac odios împotriva unor oameni nevinovaţi.

Ministrul turc de Externe Gul a cerut ţărilor vecine cu Turcia să îşi sporească vigilenţa, pentru a preîntîmpina alte atacuri teroriste.

Preşedintele PNL: PSD denaturează sistemul electoral

Preşedintele PNL Theodor Stolojan a declarat că va participa la discuţiile cu Ion Iliescu, afirmînd că "luăm de bună credinţă invitaţia de a participa la diferite forumuri, dar vom fi mult mai ascuţiţi decît pînă acum, aşa cum de altfel a fost şi raportul de ţară".

Referitor la legile electorale, Stolojan a spus că i-a atras atenţia preşedintelui Iliescu că aceste acte normative nu reprezintă doar problema şefului statului cu PSD, ci problema întregii ţări. Stolojan a adăugat: “S-ar putea să facem demonstraţii de protest în toată ţara dacă PSD va continua să denatureze sistemul electoral".

Preşedintele Ion Iliescu va avea consultări cu partidele parlamentare pe tema legilor electorale, dar şi pe tema concluziilor ce se deprind din raportul de ţară al Comisiei Europene.

Şeful statului a avut deja o întrevedere cu PSD pe această temă, ceea ce i-a atras critici din partea liderilor Alianţei PNL-PD, care l-au acuzat că a încălcat echidistanţa pe care funcţia de şef al statului i-o impune.”

George Bush condamnă atentatele din Turcia

Preşedintele George Bush a condamnat atentatele din Turcia. În declaraţia pe care a dat-o publicităţii se spune: “Condamn în cei mai puternici termeni cu putinţă aceste atacuri teroriste de la Istanbul, unde diferitele comunităţi religioase, musulmani, evrei şi creştini, au convieţuit în pace vreme de secole.”

Accident pe şantierul navel din Saint Nazaire: 12 morţi

Cel puţin 12 persoane au murit pe un şantier naval din Franţa, în urma prăbuşirii unei pasarele de acces de la bordul celui mai mare şi mai luxos pachebot din lume, Queen Mary 2, aflat in constructie. Peste 30 de oameni, majoritatea, membri de familie ai angajaţilor şantierului naval de la Saint Nazaire, se aflau pe pasarelă, în timpul unei vizite cu ghid. Pachebotul urmează să fie lansat la apă în ianuarie.

Paul Bremer: ocupaţia Irakului s-ar putea încheia deja în iunie 2004

Potrivit Consiliului de Guvernare a Irakului, ocupaţia Irakului de către coaliţia condusă de Statele Unite s-ar putea încheia deja în luna iunie a anului viitor, odată cu instalarea unui guvern provizoriu.

Anunţul a fost făcut după ce administratorul civil american al ţarii, Paul Bremer, s-a întîlnit cu membrii Consiliului, pentru discuta convorbirile pe care le-a avut săptămîna aceasta la Washington, în legătură cu accelerarea transferului de putere către irakieni.

Unul dintre membrii onsiliului de Guvernare, Ahmad Chalabi a declarat că un consiliu de tranziţie care încă nu a fost constituit îi va selecţiona pe membrii guvernului provizoriu – care va restaura deplina suveranitate a Irakului, înlocuind autoritatea Coaliţiei, condusă de Paul Bremer.

Prăbuşirea unui elicopter american la Mosul

Armata americană a făcut cunoscut că un elicopter american s-a prăbuşit în nordul Irakului. Nu există încă informaţii despre eventualele victime sau despre cauza prăbuşirii aparatului de zbor.

Un purtător de cuvînt al armatei americane a spus că o forţă de reacţie rapidă se află la faţa locului şi investighează.

Martori oculari, inclusiv un corespondent France Presse, relataeză că un elicopter s-a prăbuşit într-un cartier de locuinţe al oraşului Mosul.

Chişinău: majorarea preţurilor la pîine cu 50%

La Chişinău s-au majorat preţurile la pâine cu 50-60 la sută, provocând nemulţumirea cumpărătorilor cu venituri mici. Preţurile au fost majorate de cel mai mare producător de produse de panificaţie din Republica Moldova, Societatea pe Acţiuni “Franzeluţa”, deşi autorităţile comuniste au promis că preţurile nu se vor mări, ba dimpotrivă că ele ar urma să fie reduse.

Creşterea preţurilor s-a produs din cauza deficitului de grâu pe piaţa moldoveană, estimat la un milion de tone. În anul curent, în Republica Moldova s-a înregistrat cea mai slabă recoltă de grâu din ultima jumîtate de secol.

Liderul PNL: Curtea de conturi să verifice finanţarea vizitei PSD în Brazilia

Preşedintele PNL Theodor Stolojan a declarat că va cere Curţii de Conturi să verifice modul în care a fost finanţată deplasarea delegaţiei PSD în Brazilia.

Ştirea zilei

Stolojan a spus că nu e normal ca populaţia să suporte costuri de peste 300.000 de dolari numai pentru că liderii PSD au stat la o cafea cu oficialii brazilieni" -- şi a solicitat reprezentanţilor Guvernului care au fost în acea delegaţie să prezinte public documentele care au fost încheiate cu oficialii brazilieni.

În altă ordine de idei, Theodor Stolojan a afirmat că “campania electorală de anul viitor va fi una murdară, din cauza actualei puteri, care a început deja să-i hărţuiască politic pe primarii opoziţiei care n-au trecut pînă acum la PSD: "La Deva este un caz răsunător în care ne vom bate pentru primarul nostru de acolo".

Referitor la relaţia sa cu Traian Băsescu la conducerea alianţei PNL-PD, Stolojan a spus: "Liderul PD are o vorbire mai slobodă, un stil care nu se potriveşe cu al meu, dar important este să colaborăm la proiecte, aşa cum am colaborat bine şi pînă acum".

Atentate teroriste la 2 sinagogi din Istambul

Două atentate cu explozivi care au avut loc azi dimineaţă în proximitatea a două sinagogi s-au soldat cu 20 de morţi şi peste 250 de răniţi.

Ştirea zilei

Cele două atentate au avut loc aproape simultan, în timpul rugăciunilor din cele două lăcaşuri de cult evreieşti. Ministrul de externe al Turciei Abdullah Gul a declarat că este posibil să existe o legătură între aceste atentate şi organizaţii teroriste internaţionale.

Ministrul de Interne Abdulkadir Aksu a declarat că guvernul său ia în considerare toate posibilităţile, inclusiv pe cea a unei implicări a unor organizaţii teroriste internaţionale. Premierul Turciei Recep Tayyip Erdogan, care face o vizită în Cipru, a condamnat atentatele, pe care le-a calificat drept atacuri împotriva umanităţii.

Atacurile de la Istambul au fost condamnate de numeroase ţări şi organizaţii internaţionale. Secretarul General NATO, lordul Robertson, a spus că atentatele au fost “barbare” şi un atac odios împotriva unor oameni nevinovaţi.”

Iar preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi a vizitat o sinagogă de la Milano, pentru a transmite condoleanţe comunităţii evreieşti.

Bagdad: guvern provizoriu cel tîrziu în iunie 2004

Consiliul interimar de guvernare a Irakului a afirmat că un guvern de tranziţie îşi va începe activitatea cel tîrziu în iunie 2004, şi că pînă la sfîrşitul anului 2005, Irakul va avea un guvern rezultat din alegeri, după ce mai întîi va primi o nouă Constituţie.

Ahmad Chalabi, membru în Consiliul interimar de guvernare, a declarat, la o conferinţă de presă, că procesul de selecţie a membrilor guvernului provizoriu ar trebui să se încheie în luna mai a anului viitor.

Actualul preşedinte al Consiliului interimar, Jalal Talabani a declarat la rîndul său că membrii administraţiei de tranziţie vor fi selecţionaţi după consultări cu toate elementele constituente ale societăţii irakiene.

Consiliul de guvernare a anunţat noua programare a etapelor transferului de putere către irakieni după convorbiri cu administratorul civil american al Irakului, Paul Bremer. Bremer s-a înapoiat la Bagdad după consultările avute săptămîna aceasta, la Washington, cu preşedintele George Bush şi principalii reprezentanţi ai administraţiei în domeniul securităţii naţionale.

Cinci ziare ale opoziţiei azere nu pot apărea din lipsă de hîrtie

În Azerbaidjan, cinci ziare de Opoziţie nu au apărut astăzi. Explicaţia oficială fiind lipsa hîrtiei de tipar. Editorii celor cinci ziare au afirmat însă că lipsa hîrtiei nu a fost cauza reală şi că este vorba despre o tentativă de a reduce la tăcere aceste publicaţii.

Aidyn Guliyev, editorul ziarului Bahi Habar, a afirmat că autorităţile au provocat penuria de hărtie la editura unde este tipărit ziarul său.

Guvernul preşedintelui azer recent ales Ilham Aliyev a afirmat că nu este amestecat în nici un fel. Nazim Isayev, membru al administraţiei prezidenţiale a afirmat că penuria hîrtiei de tipar se datorează unei probleme de natură tehnică, şi că cele cinci ziare de opoziţie sînt libere să apară oricînd.

Kabul, Islamabad şi combaterea talibanilor

Afganistanul doreşte o implicare mai serioasă a Pakistanului în anihilarea grupurilor de talibani care acţionează în nord-vestul acestei ţări. Ministrul de externe afgan, Abdullah, a făcut declaraţii pe această temă la Washington, după întrevederea avută cu secretarul de stat american Colin Powell.

S-a discutat cu acest prilej despre posibilitatea de a recruta şi alte ţări în sprijinul forţei de securitate ONU în Afganistan, dar şi despre posibilitatea de a organiza, în lunile care vin, o conferinţă a donatorilor pentru Afganistan.

Mugur Isărescu: modificare a calculului vizînd valoarea leului

De la 1 ianuarie 2004, coşul valutar pe baza căruia se stabileşte valoarea leului va fi calculat la o proporţie de 75% euro şi 25% dolar - a anunţat ieri, la Sinaia, în cadrul unui seminar, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu. În prezent acest calcul are în vedere moneda europeană în proporţie de 60%, faţă de 40% dolarul american.

Isărescu a subliniat că noul raport, în coşul valutar, va reflecta mai exact structura comerţului exterior al României, care se face, cu precădere, cu Uniunea Europeană.

Guvernatorul BNR a vorbit de asemenea despre intenţia băncii centrale de a lansa anul viitor şi bancnota de 1 milion de lei.

Consultări între Paul Bremer şi membrii Consiliului de guvernare irakian

Administratorul american în Irak, Paul Bremer se va întâlni cu reprezentanţii Consiliului de guvernare irakian. Bremer s-a întors în capitala irakiană după...

Ştirea zilei

convorbirile purtate la Washington cu preşedintele american George W. Bush, care i-a cerut să accelereze transferul puterii către forţele irakiene.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Kofi Annan a salutat decizia americană, fără să precizeze care va fi rolul ONU în acest proces. După cum se ştie, Naţiunile Unite şi-au retras reprezentanţii din Irak după mai multe atentate sinucigaşe.

Ieri, în centrul Bagdadului, forţele amerciane au fost din nou ţinta unui atac, soldat cu moartea unui soldat şi rănirea altor doi.

În ciuda incidentelor, George Bush a afirmat că Statele Unite nu se vor retrage deocamdată din Irak: “Vom face tot ce trebuie pentru a ajuta Irakul să devină o ţară liberă şi în pace. Acesta este scopul nostru. Şi vom rămâne acolo pînă ce acest lucru va fi îndeplinit.”

Explozie într-o mină din estul Chinei - 48 de victime

O explozie a omorît 48 de lucrători într-o mină din estul Chinei. Trupurile victimelor au fost recuperate şi autorităţile anchetează împrejurările accidentului. În minele din China, numai în acest an au avut loc 4620 de accidente de muncă.

Operaţiune antidrog organizată de Rusia, Tadjikistan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîstan şi Armenia

O vastă operaţiune antidrog, organizată în cooperare de Rusia, Tadjikistan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîstan şi Armenia, a condus la capturarea a 4 tone de droguri şi arestarea a aproximativ o mie de persoane – informează oficiali ai unei organizaţii regionale de securitate.

Operaţiunea a avut loc în perioada 4-10 noiembrie şi la ea au participat 30.000 de lucrători specializaţi. Drogurile capturate proveneau din Afganistan, Armenia şi Belarus.

Premierul belgian pledează din nou pentru un cartier general al forţelor UE

Potrivit primului ministru belgian Guy Verhofstadt, Belgia, Franţa, Germania şi Luxemburg susţin pe mai departe propunerea de a constitui un cartier general independent al forţelor UE – o idee care a iritat Statele Unite, Marea Britanie şi Spania încă din luna aprilie, cînd a fost lansată. Acum Verhofstadt susţine că în discutarea acestui plan ar fi implicată şi Marea Britanie.

Ieri, la Washington, purtătorul de cuvînt al Departamentului de Stat, Adam Ereli a declarat că această chestiune figurează pe agenda întîlnirii de marţi, de la Bruxelles, dintre secretarul de stat Colin Powell şi miniştrii de externe din Uniunea Europeană. Poziţia americană pe această temă nu s-a modificat – a mai precizat oficialul Departamentului de Stat.

Tbilisi: protestele împotriva lui Eduard Şevarnadze continuă

Continuă protestele la Tbilisi în Georgia. Se cere demisia preşedintelui Eduard Şevarnadze, acuzat de fraudarea recentelor alegeri parlamentare, de dezordinea şi corupţia din ţară.

Ieri, liderul opoziţiei, Mihail Saakaşvili a cerut georgienilor să intre în grevă, iar poliţiei şi armatei să rămână deoparte, refuzînd “ordinele ilegale” ale superiorilor.

Chemat să apară în faţa protestatarilor, preşedintele Şevarnadze a preferat să avertizeze, printr-un mesaj televizat, că ţara se află în pragul războiului civil.

Preşedintele rus Vladimir Putin a avut o discuţie prin telefon cu şeful statului georgian, dar conţinutul conversaţiei nu a fost făcut public.

Rezultatele definitive ale alegerilor din 2 noiembrie pentru parlamentul Georgiei vor fi comunicate peste 5 zile. Potrivit datelor preliminare, formaţiunile de opoziţie însumează 79% din sufragii, dar nu toate îl contestă pe şeful statului, Eduard Şevarnadze.

Donald Rumsfeld speră că Japonia va trimite totuşi trupe în Irak

Ministrul american al apărării, Donald Rumsfeld a exprimat, la Tokio, încrederea Washingtonului că Japonia va lua deciziile potrivite privind trimiterea de trupe în Irak.

Comentariul survine la puţin timp după ce Japonia a amînat această operaţiune, ca urmare a atacului de miercuri, căruia i-au căzut victimă 18 militari italieni. Şeful agenţiei japoneze pentru apărare, Şigheru Işiba a declarat, la rîndul său, că situaţia va fi urmărită îndeaproape înainte de a lua o hotărâre finală.

Donald Rumsfeld se află într-un turneu asiatic, a cărui următoare etapă este Coreea de Sud.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG