Linkuri accesibilitate

Ştiri

Accident rutier în nordul Italiei - printre victime turişti germani originari din Moldova

Cel puţin 6 persoane şi-au pierdut viaţa şi mai mult de 50 au fost rănite într-un accident rutier în care a fost implicat un autobuz care transporta în Nordul Italiei turişti germani orginari din Moldova. Unul din doctorii serviciilor de ambulanţă italiene a declarat agenţiei Reuter că două din victime sînt copii, dar nu a specificat naţionalitatea celor decedaţi.

Acelaşi doctor a mai spus că 57 de persoane sînt spitalizate, cinci dintre ele în stare gravă. Autobuzul, care se deplasa spre Veneţia venind de la Dortmund, s-a izbit de peretele de la intrarea unui tunel.

Atentat asupra forţei ISAF din Afganistan - 4 soldaţi germani ucişi

Şase persoane, între care patru militari germani, au fost ucise şi alte 10 rănite la Kabul, într-un atac cu bombă împotriva unui autobuz care transporta personal din Forţa Internaţională de Securitate (ISAF) din Afganistan.

Agenţia Reuter îl citează pe adjunctul şefului poliţiei de la Kabul cu declaraţia că, potrivit anchetei preliminare, atacul a avut loc cînd autobuzul se deplasa în apropierea unei baze germane de la marginea capitalei afgane şi după toate aparenţele bomba era plasată înr-un taxi al cărui şofer a fost ucis şi el în explozie.

Aproximativ 2300 de militari germani participă la operaţiunile ISAF, actualmente sub comandă comună germano-olandeză. Atacul de azi este ultimul dintr-o serie de incidente îndreptate împotriva forţei de menţinere a păcii care patrulează la Kabul sub mandat ONU începînd din decembrie 2001, după căderea regimuluI Taliban.

Traian Băsescu: PSD îşi cumpără bunăvoinţa statelor importante din Europa

În discursul pronunţat la reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare al Partidului Democrat, preşedintele acestei formaţiuni politice Traian Băsescu a calificat Partidul Social Democrat drept partid "neo-comunist", care "îşi cumpără bunăvoinţa" statelor importante din Europa.

"Cumpărarea bunăvoinţei" statelor europene se materializează, în opinia lui Băsescu, între altele, prin dotarea Poliţiei Române cu automobile Mercedes şi Volkswagen, prin achiziţionarea a două fregate britanice ce urmau să fie casate sau prin punerea în folosinţă a trenului Săgeata Albastră, în timp ce la Arad este produs acelaşi tip de vagoane.

Blocul electoral "Moldova Noastra": candidatul comunist Vasile Zgardan a distribuit ajutoare umanitare în scopuri electorale prin intermediul Casei de Asigurări Sociale

Comisia Electorală Centrală din Republica Moldova s-a întrunit pentru a examina o sesizare venită din partea Blocului Electoral "Moldova Noastră" în care se cere excluderea din turul doi de scrutin a candidatului Partidului Comuniştilor pentru functia de primar general al municipiului Chişinău, Vasile Zgardan, actualmente ministru al Transporturilor.

Blocul electoral "Moldova Noastra", apropiat actualului primar al Chişinăului Serafim Urechean care candideaza pentru un nou mandat, a acuzat Partidul Comunistilor ca a distribuit ajutoare umanitare in scopuri electorale prin intermediul Casei de Asigurari Sociale. Aceasta acuzatie a fost sustinuta si de observatorii electorali din partea Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, care au anuntat ca pot prezenta si probe in acest sens.

În cazul în care Comisia Electorala Centrala va constata ca Partidul comunistilor a comis aceasta frauda, atunci ea este obligata prin lege sa solicite Curtii Supreme de Justitie excluderea din cursa electorala a candidatului comunist Vasile Zgardan. Obseravorii locali considera insa ca lucrul acesta este putin probabil, astfel ca la turul doi al alegerilor locale, care va avea loc maine, vor participa ambii candidati.

"Premierul Abbas nu reprezintă interesele noastre": Hamas

Gruparea islamică militantă Hamas a anunţat că va refuza orice dialog cu premierul palestinian Mahmud Abbas, în cazul că acesta nu se retrage din înţelegerile făcute cu Israelul şi Statele Unite.

Ştirea zilei

Unul din liderii Hamas, Abdel Aziz al-Rantisi a declarat că Abbas nu reprezintă interesele facţiunii Hamas şi de aceea nu are sens continuarea dialogului. Ieri, gruparea militantă a întrerupt tratativele la care premierul palestinian făcea presiuni pentru oprirea atacurilor împotriva israelinilor.

Hamas susţine că poziţia adoptată de Abbas în planul de pace iniţiat de Occident este prea generoasă faţă de Israel, Hamas a anunţat de asemena că refuză să se dezarmeze pînă ce forţele israeliene nu sînt retrase din Gaza şi Cisiordania.

Excluderea din PD a senatorului Viorel Pană

Consiliul Naţional de Coordonare PD a decis excluderea din partid a senatorului Viorel Pană. Împotriva deciziei s-au înregistrat 15 voturi şi 19 abţineri.

Apel al Papei la reconciliere în Balcani

În cadrul unei slujbe oficiate în oraşul Osjiek din estul Croaţiei, Papa Ioan Paul al Doilea a făcut un apel pentru reconciliere în Balcani. Reconcilierea are nevoie de curajul personal al fiecărui om în parte - a spus Suveranul pontif în faţa unei mulţimi de mai mult de 100 de mii de persoane, între care multe din Bosnia-Herţegovina, Serbia şi Ungaria.

Oraşul Osjiek, cea mai mare localitate din apropierea graniţei cu Serbia, a fost puternic bombardat de forţele rebelilor sîrbi din Croaţia şi ale armatei iugoslave care-i sprijineau în timpul războilui croato-sîrb din anii 90. Actuala vizită a şefului bisericii catolice în Croaţia are ca obiectiv principal promovarea dialogului între diferitele culte religioase. În cursul după amiezii, Papa Ioan Paul al Doilea a avut programată o întălnire cu reprezentanţi ai bisericii ortodoxe, care alături de preoţi musulmani, au asistat la slujba oficiată de Sfîntul Părinte la Osjiek.

Ştirea zilei

Între cei care s-au opus propunerii de excludere s-a numărat şi senatorul democrat Petre Roman, care a declarat că exluderea lui Pană "este exact contrariul a ceea ce înseamnă solidaritatea în partid".

Pană a avertizat că pînă la sesiunea parlamentară de toamnă, PD riscă să rămînă fără grup senatorial, avînd în vedere că odată cu excluderea sa au mai rămas opt senatori PD, iar limita pentru funcţionarea unui grup parlamentar este de şapte membri.

Petre Roman: PSD este o formaţiune de "îmbuibaţi"

Fostul preşedinte al Partidului Democrat Petre Roman a propus la reuniunea Consiliului Naţional de Coordonare al PD o serie de direcţii pentru acţiunile politice ale PD. Roman a precizat că este vorba despre un proiect care are în vedere urgenţele în îndreptarea politicii spre normalitate democratică şi europeană.

Petre Roman a vorbit, între altele, despre desfiinţarea practicii de emitere a normelor de aplicare a legilor şi excluderea ordonanţelor de urgenţă ca practică de legiferare în afara Parlamentului. În discursul său, Roman şi-a exprimat dezacordul cu preşedintele PD Traian Băsescu în privinţa catalogării PSD drept un partid de neo-comunişti, apreciind că acesta este mai degrabă o formaţiune de stînga "de îmbuibaţi" care îşi susţin propriile interese. Fostul lider democrat a avut cuvinte dure la adresa actualei guvernări, referindu-se la problemele din sănătate, la educaţie şi la fiscalitate.

Prima zi a referendumului polonez privind aderarea la UE

Şeful comisiei electorale din Polonia a făcut cunoscut că votarea în prima zi a referendumului privind aderarea acestei ţări la Uniunea Europeană se desfăşoară fără probleme. După ce şi-a exercitat dreptul la vot, preşedintele polonez Alexandr Kwaşniewski s-a declarat optimist că polonezii vor accepta intrarea ţării lor în blocul pan-euroepan.

Alexandr Kwaşniewski: „Cred că polonezii înţeleg ce greutate are această decizie. Ea nu este o decizie pe termen scurt, ci una pentru o foarte lungă perspectivă şi o perspectivă bună pentru Polonia.” Referendumul are loc după luni de dezbateri politice aprinse. Ultimele sondaje de opinie arată că e posibil ca alegătorii să aprobe în majoritate intrarea Poloniei în Uniunea Europeană.

Există însă unele temeri că prezenţa la vot nu va ajunge la cele 50 de procente necesare pentru ca votul să fie validat. Dacă pragul de 50 la sută nu e atins, aderarea Poloniei va trebui ratificată de parlament prin votul a două treimi din membrii legislativului de la Varşovia.

Consiliul Naţional PD - prilej de aplanare a luptelor intestine?

Consiliul Naţional al PD, convocat astăzi la Palatul Parlamentului, ar putea însemna pentru democraţi un prilej să-şi rezolve disputele, care au măcinat partidul, ancorat în sondajele de opinie la 10-12 %. Aceasta este doar o reuniune preliminară a Conferinţei Naţionale, un for de conducere mai extins, care va avea loc în toamnă.

După cum au sugerat liderii partidului potenţiala rezolvare a problemelor interne este o chestiune ‘surpriză’, pentru că dacă în cazul senatorului Viorel Pană propus pentru excludere din cauza criticilor adresate repetat la adresa lui Traian Băsescu lucrurile sînt ca făcute, în cazul fostului preşedinte Petre Roman, care este aşteptat cu un discurs dur, nu se ştie exact care vor fi reacţiile.

Atac asupra forţelor ISAF - 5 soldaţi germani ucişi

Un autobuz care transporta soldaţi germani a fost atacat astăzi în Afganistan. În urma exploziei cinci militari din Forţa de Securitate Internaţională şi-au pierdut viaţa.

Premierul Japoniei şi preşedintele Coreei de sud pledează pentru negocieri multilaterale cu Fenianul

Premierul nipon Junichiro Koizumi şi preşedintele sud-corean Roh Moo Hyun au făcut un apel pentru convorbiri multilterale pe tema programului nuclear dezvoltate de Coreea de Nord.

Primul ministru japonez a declarat după întîlnirea cu şeful statul sud-corean că se poate ajunge la un acord paşnic dacă Statele Unite, Coreea de Nord şi China menţin dialogul existent deja şi dacă Japonia şi Coreea de Sud vor participa în viitor la aceste convorbiri.

Într-o declaraţie comună, cei doi oficiali au precizat că Fenianul reprezintă o ameninţare în zonă. Coreea de Nord este suspectată că lucrează la un program de obţinere a bombei atomice.

Vizita Papei Ioan Paul al doilea în Croaţia

Papa Ioan Paul al II lea îşi continuă vizita în Croaţia. Astăzi Papa va celebra o slujbă la Osiek. La această slujbă sînt aşteptaţi 200.000 de oameni inclusiv pelegrini din Bosnia, Ungaria şi Voivodina. Osiek este în apropierea graniţei cu Serbia şi Muntenegu, cu populţii preponderent ortodoxe.

Papa se va întîlni după această slujbă cu reprezentanţi ai bisericii ortodoxe. Ieri Papa Ioan Paul al II lea a celebrat o mesă la Dubrovnic unde a beatificat-o pe călugăriţa Maria Petkovici. Betificarea este ultimul pas înainte de santificare.

Majorarea accizei la motorină de la 1 iulie

De la 1 iulie se va majora acciza la motorină cu 18% - a anunţat ministrul finanţelor Mihai Tănăsescu. Acciza reprezintă aproximativ 40% din preţul motorinei.

Ştirea zilei

Decizia de majorare a accizei la motorină până la nivelul de 221 euro pe tonă de la 1 iulie nu are legătură cu calendarul de armonizare a accizelor cu Uniunea Europeană.

În ceea ce priveşte accizele la benzină, ministrul Tănăsescu a afirmat că bugetul de stat a înregistrat o îmbunătăţire a colectării sumelor aferente. Dacă această tendinţă se menţine, guvernul va renunţa la majorarea de accize la benzină programată pentru luna iunie.

Guvernul hotărâse că valoarea accizei la benzină va fi majorată, de la 15 iunie, cu 40 de euro pe tonă, dacă încasările la buget nu vor respecta programul.

În cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană s-a convenit ca România să majoreze accizele la carburanţi, astfel ca în 2007 să se atingă nivelul de accizare din ţările Uniunii Europene. La benzina fără plumb acciza în România este de 404 euro / tonă faţă de 438 în UE, iar la motorină de 187 euro / tonă faţă de 285 în UE.

De asemenea, România va majora accizele la ţigări cu începere din anul 2007, urmând ca în 2009 să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană. În prezent acciza la ţigări este de aproape 12 euro la mia de ţigări, de cinci ori mai redusă faţă de cea din UE.

Începând cu anul 2007, producerea alcoolului în gospodării va fi interzisă în cazul în care gospodăria nu deţine distilerie autorizată. Alcoolul produs în gospodării va fi impozitat, chiar dacă e destinat consumului propriu, cu jumătate din valoarea impozitului standard aplicat produselor alcoolice.

Ministrul finanţelor Mihai Tănăsescu a mai anunţat că nivelul impozitelor pe salarii şi pe proprietate nu se va modifica, deşi România deţine recordul european în ce priveşte impozitarea forţei de muncă.

Ministrul de finanţe: reducerea TVA la alimentele de bază anul viitor

Ministrul de Finanţe a anunţat că va reduce de anul viitor Taxa pe Valoarea Adăugată pentru alimentele de bază. Mihai Tănăsescu nu a vrut să precizeze care sunt acestea şi nici cât va fi reducerea. Autorităţile au obţinut acordul Uniunii Europene pentru un TVA de minimum 5% faţă de 19% cât este în prezent, ceea ce ar însemna o reducere semnificativă a preţurilor, cu puţin timp înainte de alegerile generale de anul viitor.

Produsele şi noile valori ale TVA vor fi stabilite în proiectul de buget pe 2004. Măsura a fost agreată de Comisia Europeană, cu care România a încheiat negocierea capitolului impozitare, în vederea eventualei aderări în 2007. În Uniunea Europană nivelul TVA variază între 5% şi 25%.

Proteste împotriva celor convenite la Aqaba

Mii de palestiniei au protestat prin două marşuri separate împotriva angajamentelor luate de noul premier palestinian Mahmud Abbas la întîlnirea tripartită de la Aqaba cu primul ministru israelian şi preşedintele american.

Ştirea zilei

Cei aproape 5000 de demonstranţi palestinieni au răspuns chemării mişcării extremiste Hamas care a rupt legăturile cu şeful cabinetului palestinian.

Statele Unite au denunţat ieri gruparea islamică radicală Hamas drept ‘duşman al păcii’, după ce liderii HAMAS au anunţat că întrerup tratativele privind încetarea atacurilor împotriva Israelului.

Purtătorul de cuvînt al Casei Albe a precizat însă că preşedintele american George Bush va continua eforturile de a promova pacea între israelieni şi palestinieni.

Gruparea HAMAS a declarat ieri că întrerupe tratativele cu premierul palestinian Mahmud Abbas vizînd încetarea violenţelor. Hamas consideră că Abbas şi-a luat angajamente inacceptabile la reuniunea din Iordania, în prezenţa preşedintelui Bush, şi respinge planul de pace ca prea generos pentru Israel.

Inspectori AIEA încep cercetări în Irak

O echipă de experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică va începe inspecţiile la centrala nucleară Tuwaitha din Irak. Cei 7 inspectori AIEA vor să vadă dacă depozitul de materiale nucleare de la Tuwaitha a fost jefuit în perioada post-belică.

Ştirea zilei

Există suspiciunea că materialele radioactive au fost depozitate în butoaie, pe care localnicii le-au folosit la depozitarea hranei şi spălatul rufelor.

Aceasta este prima reîntoarcere a inspectorilor ONU în Irak după război. Hans Blix, şeful inspectorilor ONU pentru arme de distrugere în masă, şi-a exprimat opinia într-un interviu acordat televiziunii BBC că motivele Statelor Unite de a ataca Irakul au fost altele decât teama că regimul Saddam Hussein ar fi avut arme de distrugere în masă.

Dar ministrul american al apărării, Donald Rumseld a spus că informaţiile puse la dispoziţie de serviciile secrete americane în legătură cu armele de distrugere în masă irakiene au fost de bună calitate şi că în cele din urmă acestea vor fi găsite. El a adăugat că Pentagonul va coopera cu orice eventuală anchetă a Congresului în această chestiune.

Referendum în Polonia asupra aderării la UE

Astăzi este a doua şi ultima zi în care polonezii votează pentru aderarea la Uniunea Europeană. Ultimele sondaje de opinie arată că Polonia va deveni membru al Uniunii, dar există unele îngrijorări privind participarea la vot care ar putea să nu atingă procentul de 50 la sută necesar pentru declararea validităţii scrutinului.

Dacă nu se atinge acest prag de participare parlamentul de la Varşovia va fi nevoit să ratifice aderarea la Uniunea Europenaă cu o majoritate de două treimi. Polonia este cea mai mare dintre cele 10 state care va deveni în mai 2004 membru al Uniunii.

Radicalizarea acţiunior sindicale la Republica?

Salariaţii uzinelor Republica ameninţă cu radicalizarea protestelor săptămîna viitoare, în cazul în care nu li se vor rezolva principalele revendicări sindicale - au afirmat reprezentanţii sindicatelor de la intreprinderea Republica.

Ştirea zilei

Muncitorii de la această întreprindere sînt nemulţumiţi de evoluţia situaţiei post privatizare, fiindcă nu şi-au luat salariile în mod regulat. Ministerul privatizării susţine pe de altă parte că noul patron şi-a respectat contractul de privatizare, dar după presiunile de stradă ale sindicaliştilor APAPS cere noului proprietar să rezolve urgent situaţia.

Consorţiul care a preluat Republica precizează că lucrătorii au primit salarii medii lunare de 7 milioane, dar că există unele întîrzieri în privinţa lefurilor restante la momentul cumpărării întreprinderii. Republica a fost vîndută de APAPS la sfîrşitul lunii martie unui consorţiu condus de o firmă rusească, dar munciorii nu-şi primiseră în momentul tranzacţiei salariile din noimebrie anul trecut. Noul proprietar a preluat şi datoriile societăţii, angajîndu-se că va plăti lefurile restante în mod eşalonat.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG