Linkuri accesibilitate

Ştiri

Sistemul informatic integrat contestat de APADOR-CH

Asociatia pentru apărarea drepturilor omului in Romania, APADOR-CH contesta legitimitatea hotăririi de guvern privind functionarea asa-numitului Sistem informatic integrat

Ştirea zilei

– in primul rind pentru ca nu exista o lege care sa fi creat acest sistem. In al doilea rind, a aratat APADOR CH la o conferinta de presa, sistemul informatic integrat reprezinta o amenintare la adresa democratiei si a vietii private, motiv pentru care s-a cerut guvernului sa-si retraga hotarirea .

APADOR CH protesteaza si impotriva faptului ca prin hotărirea de guvern, emisa recent, toate institutiile care detin baze de date despre cetatenii tarii sint obligate sa transmita copii acestui sistem – nu se precizeaza insa cine va administra sistemul integrat de date, cui se subordoneaza si nici fata de cine răspunde.

Camera Deputaţilor aprobă varianta guvernului la ordonanta privindu-i pe avocaţii-parlamentari

Camera Deputaţilor a aprobat varianta guvernului la ordonanta care ii priveste pe avocaţii-parlamentari.

Potrivit textului votat, avocatul care exercită un mandat de parlamentar nu poate pleda în cauzele care se judecă de către judecătorii sau tribunale şi nici nu poate acorda asistenţă juridică la parchetele de pe lîngă aceste instanţe. Acest text fusese eliminat iniţial de Comisia juridică.

UE: calendar realist privind suveranitatea Irakului

Ministrii de externe din Uniunea Europeana au pledat pentru restaurarea suveranitatii Irakului, dar au recunoscut ca acest proces trebuie sa se desfăşoare după un calendar realist.

Ştirea zilei

Ministrii de externe europeni nu au mentionat nici o data limita. Recent, Secretarul de stat american Colin Powell a declarat ca in 6 luni, Irakul ar putea avea o noua constitutie, dupa care s-ar putea organiza alegeri generale libere. O propunere care corespunde insistentelor Frantei ca Irakul sa-si recistige suveranitatea cit mai repede.

Atacuri anti-americane în Irak

Trupe americane, sustinute de tancuri si elicoptere s-au confruntat cu luptatori irakieni la vest de Bagdad. Se pare ca un convoi militar american a fost atacat cu grenade. Un alt convoi american a fost atacat in apropiere de Fallujah, la est de Bagdad.

Asociatia oamenilor de afaceri în favoarea cotei unice de impozitare

Asociatia oamenilor de afaceri din Romania s-a exprimat în favoarea cotei unice de impozitare. La o masa rotunda cu mininstrul Finantelor Mihai Tanasescu, oamenii de afaceri au cerut ca aceasta schimbare sa fie introdusa cit mai curind, iar legea privind cota unica de impozitare sa fie formulata cu grija, pentru a nu mai necesita modificari ulterioare.

Oamenii de afaceri au cerut in acest context asigurarea stabilitatii sistemului de impozitare. Ei s-au declarat in principiu de acord si cu cota de 23 la suta de impozitare, propusa de guvern.

George Pruteanu: un filolog naţionalist, un pacifist, un navetist politic

Fostul senator PSD George Pruteanu a explicat motivele pentru care s-a decis saptamina trecuta sa treaca la Partidul Romania Mare. Pruteanu a sustinut că motivul principal a fost introducerea în textul Constituţiei "a celei de-a doua limbi oficiale în justiţie şi administraţie".

George Pruteanu a mai afirmat că despărţirea de PSD s-a produs în timp, între motivele care au produs această ruptură numărîndu-se convingerile sale legate de Legea administraţiei publice locale, desfiinţarea postului de televiziune OTV sau de intervenţia americană din Irak, puncte de vedere diferite de cele promovate de PSD.

Hildegard Puwak conferă la Bruxelles cu reprezentaţi ai Comisiei Europene

Ministrul intergrarii europene Hildegard Puwak s-a intilnit la Bruxelles cu reprezentanti ai Comisiei Europene pentru a expune ultimele realizari economice ale Romanie – o pledoarie pentru ca in raportul de tara, din noiembrie sa se afirme ca Romania are o economie functionala de piata. Raportul de tara va fi dat publicitatii la inceputul lunii noiembrie.

Convorbiri Putin - Schroeder săptămîna viitoare

Refacerea Irakului post-belic este tema intrevederii intre cancelarul german Gerhard Schroeder si presedintele rus Vladimir Putin – programata sa aibe loc saptamina viitoare la Yekaterinburg – a anuntat guvernul german.

Statele Unite revin în UNESCO

A 32-a conferinţă anuală a UNESCO este marcată de un eveniment important şi anume reîntoarcerea în această organizaţie a Statelor Unite, după o absenţă de 20 de ani. Administraţia americană este reprezentata de prima doamna a Statelor Unite, Laura Bush.

“Ţinind cont de marile probleme cu care se confrunta lumea astazi, lucrul nostru este mai necesar si mai important decit in orice moment al istoriei UNESCO” – a declarat Laura Bush.

Înainte de a se adresa conferinţei generale a UNESCO, doamna Bush s-a întîlnit cu preşedintele Franţei Jacques Chirac.

Conferinţa de anul acesta se va concentra asupra conservării moştenirii şi diversităţii culturale, a multilingvismului de pe Internet şi a informaţiilor genetice umane.

Unul din subiectele importante care vor fi dezbătute în cadrul conferinţe va fi găsirea obiectelor de artă furate din Irak după invadaraea acestei ţări de coaliţia condusă de americani.

Valeriu Stoica nemulţumit de statutul parlamentarilor-avocati

Fostul lider PNL Valeriu Stoica a declarat ca a decis sa iasa din parlament deoarece nu este multimit de legea care reglementaza statutul parlamentarilor-avocati. In opinia lui Valeriu Stoica nu exista o incompatibilitatea intre cele doua calitati: parlamentar si avocat. Valeriu Stoica a precizat ca ramine in partidul liberal si in politica.

Data posibilei intrări în viguare a cotei unice de impozitate - incertă

Partidul social-democrat examineaza la ora actuala data la care ar putea intra in vigoare cota unica de impozitare si anume 1 ianuarie 2004 sau 1 ianuarie 2005.

Ştirea zilei

Purtătorul de cuvint al PSD a precizat ca o decizie ar fi luata săptămîna viitoare. In acest moment, nu este clar, daca Ministerul de finante dispune de mijloacele necesare aplicării cotei unice începînd de anul viitor.

În situaţia în care nu se poate aplica cota unică din 2004, se vor lua măsuri de relaxare a costurilor sociale, a adăugat purtătorul de cuvint PSD.

Cererea de extrădare în cazul Gusinsky amînată la Atena

Un tribunal din Atena a aminat pina la mijlocul lunii octombrie hotărîrea privind cererea Rusiei de extrădare a fostului magnat al presei Vladimir Gusinsky. Tribunalul a cerut mai multe informatii din Rusia.

In Rusia, Gusinsky este acuzat de frauda fiscala si spalare de bani. El sustine insa ca acuzatiile sint motivate politic, o reactie la faptul ca fostul sau imperiu media a fost unul din putinele care a criticat politica Kremlinului.

Gusinsky a fost arestat pe aeroportul din Atena, in baza unui mandat international. La ora actuala este liber pe cautiune.

Vicepreşedintele Adunării Parlamentare OSCE dezamăgit de trenarea procesului de retragere a armatei ruse

Adunarea Parlamentară a OSCE este foarte dezamăgită de faptul că procesul de retragere a forţelor militare ruse din regiunea transnistreană nu s-a încheiat - a declarat la Chişinău Europei Libere vicepreşedintele AP OSCE, deputatul finlandez Kimmo Kiljunen. El a adăugat că Rusia a depus eforturi pentru a casa sau a retrage armamentul său din estul Republicii Moldova, dar acest proces trenează.

Kimmo Kiljunen participă în staţiunea Vadul lui Vodă de pe malul drept al Nistrului la un seminar în problema federalismului, organizat de Adunarea Parlamentară a OSCE. În opinia lui, soluţionarea crizei transnistrene pe calea federalizării Republicii Moldova ar fi un compromis între opţiunea de a menţine statul unitar, sprijinită de forţe politice de la Chişinău şi opţiunea de a crea o confederaţie, împărtăşită de autorităţile de la Tiraspol.

Cererea Rusiei de extrădare a unui fost mogul de presă pe rolul unui tribunal de la Atena

Un tribunal din Atena urmează să se pronunţe asupra cererii de extrădare formulate de autorităţile ruse în cazul unui fost mogul al presei din Rusia, Vladimir Gusinsky, acuzat de fraudă şi spălare de bani.

Gusinsky pretinde că acuzaţiille împotriva lui sînt motivate politic şi vin ca o replică la criticile pe care instituţiile sale de presă le-au lansat în trecut la adresa politicii Moscovei.

Procurorul grec Anna Zairi a declarat că acuzaţiile sînt neclare şi a cerut azi tribunalului să respingă cererea de extrădare. Vladimir Gusinsky, care a controlat în trecut reţeaua de televiziune NTV a fost arestat la Atena luna trecută.

Conferinţă OSCE asupra drepturilor omului între 6 şi 17 octombrie

Mai mult de 500 de experţi internaţionali, reprezentanţi de guverne şi activişti vor participa între 6 şi 17 octombrie la sesiunea din acest an a celei mai mari organizaţii care militează pentru respectarea drepturilor omului şi pentru democratizare din Europa - OSCE.

Principalul organizator al conferinţei este Oficiul OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului. Printre cei cei care vor lua cuvîntul în deshiderea lucrărilor se vor afla preşedintele în exerciţiu al OSCE, ministrul olandez de externe, Jaap de Hoop Scheffer, ministrul polonez de externe Wlodzimierz Cimoszewicz, Comisarul ONU în exerciţiu pentru drepturile omului, Bertram Ramcharan, şi ambasadorul Christian Strohal, directorul Oficiului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului.

Reuniunea va trece în revistă progresele făcute de cele 55 de state membre OSCE în aplicarea angajamentelor internaţionale în domeniul drepturilor omului şi democratizării, inclusiv cele legate de respectarea libertăţilor fundamentale, organizarea de alegeri democratice, combaterea traficului de fiinţe umane, şi interzicerea torturii.

Vladimir Putin: Rusia nu s-a decis încă să ratifice Tratatul de la Kyoto

Preşedintele rus Vladimir Putin a deschis oficial lucrările unei conferinţe internaţionale despre schimbarea climei declarînd că Rusia nu a decis încă dacă să ratifice tratatului de la Kyoto privind reducerea încălzirii globale. Putin nu a spus cînd va lua Moscova o decizie asupra acestei chestiuni.

La reuniunea de 5 zile de la Moscova participă experţi în probleme de climă din mai mult de 80 de ţări, ei urmînd să discute despre încălzirea globală şi căile de a reduce efectele ei. Protocolul de la Kyoto are ca obiectiv reducerea emanaţiilor de gaze – cum ar fi bioxidul de carbon emanat de automobile şi fabrici – vinovate pentru aşa numitul efect de seră asupra atmosferei Pămîntului.

Statele Unite aderă din nou la UNESCO

Organizaţia pentru educaţie, ştiinţă şi cultură a Naţiunilor Unite - UNESCO şi-a deschis cea de-a 32-a conferinţă generală la Paris cu un eveniment, şi anume reîntoarcerea în UNESCO a Statelor Unite după o absenţă de 20 de ani. Prima doamnă a Americii Laura Bush urmeasză să se adreseze conferinţei în timpul zilei.

Doamna Bush s-a întîlnit cu preşedintele francez Jacques Chirac. Purtătoarea de cuvînt a preşedinţiei franceze a declarat că şeful statului francez şi Laura Bush au avut o discuţie amicală concentrată pe chestiuni legate de cultură, educaţie şi sănătate.

Statele Unite s-au retras din UNESCO în 1984 în semn de protest faţă de ceea ce Washingtonul a considerat atunci că este o proastă gestionare a fondurilor şi o tendinţă anti-americană în UNESCO.

Ameliorarea stării sănătăţii preşedintelui în exerciţiu al Ceceniei

Preşedintele în exerciţiu al Ceceniei, Anatoly Popov se simte mai bine, după o aparentă tentativă de asasinat prin otravire.

El a fost transportat noaptea trecută la Moscova, după ce se îmbolnavise la un dejun în localitatea Gudermes, din Cecenia. Medicii au pus diagnosticul de “otravire cu o substanţă de origine necunoscută”.

Raiduri la Tikrit în căutarea unor adepţi ai lui Saddam Hussein

Forţele de securitate irakiene, susţinute de poliţia militară americană, au întreprins mai multe raiduri la Tikrit. 200 de poliţişti irakieni şi zeci de soldaţi americani...

Ştirea zilei

au cercetat simultan 15 locuinţe din Tikrit, localitatea de baştină a lui Saddam Hussein, în căutarea a 12 persoane bănuite că lansează atacuri cu rachete împotriva forţelor americane.

Potrivit locotenent colonelului american David Poirer, deşi au fost operate patru arestări, operaţiunea a fost doar parţial un succec pentru că majoritatea celor căutaţi au reuşit să scape.

Kamal Kharazi: Iranul are nevoie de uraniu îmbogăţit

Ministrul iranian de externe afirmă că Iranul este gata să coopereze cu Agenţia ONU pentru Energie atomică, însă doreşte de asemnea să producă uraniu îmbogăţit pentru centralele sale nucleare civile.

Kamal Kharazi a făcut aceste declaraţii la un post de televiziune american ABC: “Problema este că administraţia Statelor Unite ne-a cerut să încetăm activitatea de îmbogăţire a uraniunlui în Iran. Dar aceasta este legală, este în cadrul Tratatului de neprolifererare Nucleară şi nimic nu este în neregulă atâta vreme cât se află sub auspiciile Agenţiei ONU pentru Energie Atomică şi a regimului de inspecţii” – a afirmat şeful diplomaţiei iraniene.

Uraniul îmbogăţit este folosit şi la fabricarea armamentului nuclear, iar Statele Unite acuză Iranul că face acest lucru. Teheranul respinge acuzaţiile şi afirmă că va permite extinderea inspecţiilor nucleare ONU în ţară, atâta vreme cât va putea să continue activitatea de îmbogăţire a uraniului.

Institutul Naţional de Statistică: creştere a preţurilor în următoarele 2 luni

Preturile din industrie, comert si constructii vor creste substantial in urmatoarele doua luni, indică o anchetă realizata de Institutul National de Statistica. Asemenea scumpiri au la baza cresterile de preturi operate la gaze, energie electrica si termica, la 1 septembrie.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG